Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Fujikawaguchiko, un mic oraş japonez din apropierea Muntelui Fuji, a decis să ridice un gard cu înălţimea de 2,5 metri şi lungimea de 20 de metri pentru a opri afluxul de turişti străini, care dau dovadă uneori
România își propune să repună în valoare obiective turistice uitate sau mai puţin cunoscute, dar relevante pentru istoria şi cultura naţională şi europeană, și să atragă astfel mai mulți vizitatori,
Peste 33.700 de persoane din toată țara au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde 2.270 de companii au oferit în total aproape 39.000 de locuri de muncă. Potrivit Ministerului Muncii, din nu
CFR Călători va da startul programului estival „Trenurile Soarelui” la 14/15 iunie, dată de la care sunt puse la dispoziţia turiștilor 30 de trenuri (15 dus/ 15 întors, inclusiv ramurile aferente), ce vor
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Galeriile de Artă ale Academiei Române prezintă expoziția „Culorile memoriei”, care aduce în atenția publicului creația artistului Constantin Udroiu. Organizată cu sprijinul profesoarei Luisa Valmarin,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a realizat expoziția „Portul tradițional de sărbătoare”, cu prilejul Zilelor Muzeului Satului, odată cu împlinirea a 88 de ani de la deschiderea
Astăzi, de la ora 16:00, Muzeul Colecțiilor de Artă organizează o vizită ghidată susținută de Gabriela Vasiliu, cu tema „Mentorat și filiații artistice - periplu în lumea iconarilor identificați în
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, prezintă expoziția „O istorie a
Muzeul Național al Țăranului Român vernisează joi, 23 mai, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, expoziția „Veșminte ale trecutului”, care prezintă costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a întâlnit la Palatul Patriarhiei miercuri, 1 mai, cu preotul anglican Hugh Wybrew, parohul Bisericii Anglicane din București în perioada 1971-1973, aflat în prezent într-o vizită de o săptămână în România.
La Catedrala Patriarhală, credincioșii bucureșteni au participat, în seara zilei de miercuri, 1 mai, la Denia Sfintei Joi din Săptămâna Pătimirilor Domnului. A patra slujbă de acest fel a Săptămânii Mari a
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat duminică, 28 aprilie, lucrările de zidire și de amenajare realizate la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”, situat în apropierea municipiului Galaţi. Întregul ansamblu monahal s‑a ridicat prin contribuţia Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului”-Cudalbi, pe un teren situat în extravilanul comunei Frumuşiţa, judeţul Galaţi, donat de către o familie de credincioşi din Bucureşti.
Pentru credincioșii Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș, Duminica Floriilor a fost specială. Pe de‑o parte, au trăit momente de înălțare duhovnicească, deoarece pentru biserica lor a
În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a poposit în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Parohia „Pogorârea Sfântului
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a poposit duminică, 28 aprilie, la ceas de seară, în Parohia Fibiș, Protopopiatul Timișoara II, județul Timiș, unde a fost
La fel ca în anii trecuți, la praznicul Floriilor, 28 aprilie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor de la Parohia Chitighaz (Kétegyháza),
La Palatul Patriarhiei a fost semnat marți, 30 aprilie 2024, un protocol de cooperare interinstituțională între Patriarhia Română, prin Centrul de Presă BASILICA, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Scopul parteneriatului este de a crea un cadru adecvat nevoii de comunicare și informare pentru orice persoană care se confruntă cu suspiciunea unui diagnostic oncologic, prin campanii de informare și conștientizare privind importanța comportamentelor preventive pentru depistarea precoce a acestei afecțiuni.
Credincioșii din Sibiu au posibilitatea să participe la slujbele Deniilor săvârșite în fiecare seară din Săptămâna Pătimirilor. Deniile au început din prima zi a Săptămânii Mari, iar soborul slujitor a
Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a desfășurat în perioada de pregătire pentru întâmpinarea sărbătorii Învierii Domnului un amplu program catehetic, în parteneriat cu Ș
Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” de anul acesta va avea loc în perioada 15‑17 mai 2024, având o tematică deosebit de sugestivă: „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului... Cuvânt,
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a vizitat astăzi, 30 aprilie 2024, Cantina socială „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Arhiepiscopiei Târgoviștei, prilej cu care a prânzit împreună cu beneficiarii acestui așezământ filantropic eparhial
Un fragment din vechea catapeteasmă a Bisericii „Sfântul Nicolae” de la Mănăstirea Cernica realizată la sfârșitul secolului al 18‑lea a revenit marți, 30 aprilie 2024, în patrimoniul așezământului monahal după 40 de ani. Icoana intitulată „Duminica Samarinencei” a fost donată de Asociația Comercianților de Opere de Artă din România (ACOAR) și Casa de Licitație Artmark. Donatorul și‑a exprimat dorința de a rămâne anonim
Potrivit programului liturgic special al Săptămânii Sfintelor Pătimiri, marți seara, 30 aprilie, în toate sfintele lăcașuri a fost săvârșită Denia din Sfânta și Marea Miercuri. La Catedrala Patriarhală, rânduiala a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, cuvântul de învățătură de la final fiind rostit de părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal.
Sâmbătă, 27 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, peste 1.500 de credincioși, împreună cu 60 de preoți din protopopiatele din Iași, au luat parte la tradiționala procesiune de
Duminică, 28 aprilie 2024, cu ocazia marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost sărbătorit la Catedrala Mitropolitană din Sibiu prin Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și
La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), 28 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit, în Duminica Floriilor, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din orașul Arad, înconjurat de soborul
În ziua praznicului Intrării în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 28 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a participat la Sfânta Liturghie în Mănăstirea Tuturor
În vinerea Floriilor, 26 aprilie, preoți și credincioși din zona Văii Carașului, pelerini veniți din alte părți ale Banatului, dar și din Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Craiovei, alături de ei
„Săvârşind cele de suflet folositoare, aducem la acest slăvit praznic stâlpări de dumnezeiești fapte şi cu taină Îl primim în sufletele noastre pe Mântuitorul Hristos, Care, având cerul de tron, S‑a
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc vineri, 26 aprilie, vernisajul expoziției „Decor duhovnicesc în lumina Învierii”, ce cuprinde lucrări ale studenților și
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan. G. Coman” s‑a desfășurat vineri, 26 aprilie, ultima conferință cu temă duhovnicească din
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
În zilele acelea, Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra: Mergând la Damasc, cu putere şi cu însărcinare de la arhierei, am văzut, o,
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu ac
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea I, 28-31, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, pp. 76-77 „(...) Și cum ședea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în