Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
O primă discuție între retaileri, producători şi autorităţi privind anumite practici incorecte a avut loc miercuri în Comisia Economică a Senatului. Este vorba de problema delistării, a scoaterii produselor de
Ministerul Agriculturii organizează de azi, 31 mai, și până duminică, 2 iunie, în curtea instituției, un târg de promovare a produselor româneşti cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Copiii sunt
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România a anunțat că a amânat protestele ce trebuiau să aibă loc începând de luni, 27 mai, pentru ca acţiunile să nu fie speculate politic în
Cea de-a XXX-a sesiune plenară a Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV) va reuni la Iași, în perioada 3-5 iunie, peste 400 de viticultori, producători de vin, oficiali şi experţi din ţară şi
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, iar autovehiculele vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video şi localizare GPS în timp real, potrivit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin
Campusul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) se va transforma sâmbătă, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Poli Kids Fest care va avea loc în incinta Stadionului
Viața liturgică din Săptămâna Mare și Sfintele Paști a fost concurată anul acesta de nenumărate oferte pentru minivacanța de 1 mai, de concerte și diverse atracții. Îmi amintesc de perioada comunistă în
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va găzdui sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 13:30, o întâlnire cu Irene Postolache, îndrăgită scriitoare de literatură pentru copii.
Cum arată viața zilnică a muncitorilor români sezonieri plecați în Spania, Germania sau Marea Britanie, între munca din câmp și pauza de masă, mâncarea de acasă și timpul liber departe de familie și
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Shantou, China, au descoperit microplastice în cheagurile de sânge îndepărtate chirurgical din arterele inimii și creierului și din venele profunde ale
În 1666, un anatomist italian pe nume Marcello Malpighi vizualiza la microscop, pentru prima dată în istorie, o bucată de țesut prelevată de la un rinichi. Descrierea și intuiția lui s-au dovedit a fi corecte,
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Broscăuți, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, Arhiepiscopia Iașilor, organizează în data de 18.09.2023, ora 14:00, licitație pentru atribuirea
La Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Zeicani, Parohia Păucinești, Protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara, va avea loc luni, 25 septembrie 2023, începând cu ora 12:00, o licitație pentru at
Parohia Alimpești, județul Gorj, Protopopiatul Târgu Cărbunești, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de restaurare pictură murală (tehnica ulei), la Biserica „Sfinții Arhangheli
Parohia Mărcuța aduce la cunoștință că în cimitirul parohial Mărcuța, str. Biserica Mărcuța nr. 8, sector 2, București, concesionarii mai jos menționați au lăsat locurile în stare de neîngrijire, nu
Parohia Mireș, comuna Sângeru, județul Prahova, Protoieria Urlați, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează în data de 17 septembrie 2023, ora 12:30, licitație pentru atribuirea executării lucrărilor de
Parohia Matca V, Protopopiatul Tecuci, județul Galați, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Cuvios Ioan
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Întâmpinarea Domnului” (monument istoric) din cadrul Ansamblului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, județul Iași, Arhiepiscopia Iașilor,
Parohia „Naşterea Maicii Domnului” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din cadrul Protoieriei Ploieşti Nord, cu sediul în comuna Blejoi, sat Blejoi, strada Radu Tudoran nr. 10, județul Prahova, organizează
Capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a Spitalului Municipal Tecuci, Protopopiatul Tecuci, județul Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație pentru execuția lucrărilor de pictură din
Parohia Pașcani (parohie de gradul II), Protoieria Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sediul în strada Eternității, numărul 10, comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, organizează licitație publică pentru
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Botoșani, județul Botoșani, organizează licitație pentru înstrăinarea terenului din str. Teilor nr. 21, în suprafață de 729 mp, prețul de
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Zgripcești din localitatea Beleți-Negrești, județul Argeș, Protopopiatul Topoloveni, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, organizează licitație publică în ve
„Binecuvântarea Domnului peste voi toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni! Sunt părintele Ioan Șolea și slujesc la Parohia «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» din Buzău. Împreună cu preoteasa Anda
Parohia Preoteasa din judeţul Sălaj, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, Episcopia Sălajului, organizează licitaţie pentru angajarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica secco, la biserica cu hramul
Parohia ortodoxă Bucium, Protopoiatul Făgăraș, judeţul Brașov, organizează în data de 27 august 2023, ora 12:00 licitaţie în vederea realizării lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă la
Parohia „Sfânta Înviere”-Săvinești Sat, comuna Săvinești, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, Arhiepiscopia Iașilor, organizează licitație publică în vederea atribuirii lucrărilor de pictură murală
Patriarhia Română organizează în ziua de joi, 7 septembrie 2023, la ora 10:00, la Centrul „Sfântul Apostol Andrei”-Sala Regina Maria, din București, sector 4, Bd. Regina Maria, Nr. 1, bl. P5B, scara 2, etaj 1,
Parohia „Sf.Cuvioasa Parascheva” din municipiul Botoșani, organizează licitație pentru înstrăinarea terenului din str. Teilor nr. 21, în suprafață de 729 mp., prețul de pornire fiind de 135
Mănăstirea Pasărea, cu sediul în sat Pasărea, com. Brănești, jud. Ilfov, aduce la cunoștință că în cimitirul Mănăstirii Pasărea concesionarii menționați au lăsat locurile în stare de neîngrijire
Parohia ortodoxă Bucium din localitatea Bucium, Protoieria Făgăraș, judeţul Brașov, organizează în data de 27 august 2023, ora 12:00, licitaţie în vederea realizării lucrărilor de pictură din nou în
Parohia Mavrogheni din strada Monetăriei nr. 4, sector 1, București, organizează în ziua de joi, 24 august 2023, ora 11:00, la sediul Arhiepiscopiei Bucureștilor din strada Intrarea Miron Cristea nr. 9, sector 4, Bu
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Binecredinciosul Împărat Iustinian”, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului, județul Vâlcea, organizează licitație pentru adjudecarea
Parohia „Sfântul Nicolae” din comuna Clinceni, județul Ilfov, organizează licitație publică în vederea atribuirii lucrărilor de conservare-restaurare a catapetesmei din biserica parohială. Licitația va
Parohia „Sfântul Spiridon”, cu sediul în municipiul Buzău, bdul Nicolae Bălcescu nr. 57, anunță/notează/publică potrivit prevederilor art. 7 alin. (23^3) din Legea nr. 50/1991 următoarele informații: în
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au
Sfântul Iustin era din Flavia, Neapolis, vechiul Sichem din Samaria. Era păgân de neam și a trăit pe vremea împăratului Marc‑Aureliu (161‑180). De tânăr a simțit chemare pentru filosofie, dorind a