Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în zilele de 20 și 21 mai 2024 s‑a desfășurat la Suceava cea de‑a doua ediție a Concursului național de
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în zilele de 20 și 21 mai 2024 s‑a desfășurat la Suceava cea de‑a doua ediție a Concursului național de
Luni, 20 mai 2024, a avut loc, la sediul Protopopiatului Huși, după oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Dumitru” din localitate, conferința semestrială de primăvară, ce a întrunit toți
Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
În ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s‑au reunit în Sala
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Galeriile de Artă ale Academiei Române prezintă expoziția „Culorile memoriei”, care aduce în atenția publicului creația artistului Constantin Udroiu. Organizată cu sprijinul profesoarei Luisa Valmarin,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a realizat expoziția „Portul tradițional de sărbătoare”, cu prilejul Zilelor Muzeului Satului, odată cu împlinirea a 88 de ani de la deschiderea
Astăzi, de la ora 16:00, Muzeul Colecțiilor de Artă organizează o vizită ghidată susținută de Gabriela Vasiliu, cu tema „Mentorat și filiații artistice - periplu în lumea iconarilor identificați în
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, prezintă expoziția „O istorie a
Muzeul Național al Țăranului Român vernisează joi, 23 mai, de la ora 17:00, la Sala Noua Galerie, expoziția „Veșminte ale trecutului”, care prezintă costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Ceea ce impresionează mai mult la oamenii pe care-i întâlnim este modul special de a ne surprinde și de a se impune cumva asupra noastră. E vorba aici de o anumită autoritate. Cea mai elementară formă de
Ce important este să respecți conștiința celorlalți! Regelui darea și viața trebuie să-i fie date. Însă crezul unui om este un patrimoniu al sufletului, iar sufletul este doar al lui Dumnezeu, spunea un
Puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune după cum El Însuşi ne asigură adresându-Se Sfântului Apostol Pavel. Dar până la exemplul Apostolului, veridicitatea acestei afirmaţii se observă limpede
De multe ori, și asta se întâmplă mai ales când suntem necăjiți, ne gândim: „Cât valorează viața noastră? Cui o putem dărui?” Iar răspunsul se lasă așteptat. La fel s-a întrebat și o femeie pe care
Un băiat a avut un vis frumos. I se arătă Dumnezeu, care îi spuse: „Poţi cere de la Mine orice doreşti. Îţi voi împlini orice dorinţă”. Băiatul era în dilemă. „Ce să cer?”, se întreba nedumerit.
Postul a existat și în Rai și el nu a fost nicidecum o pedeapsă. Cât timp Adam a păzit porunca postului, postul a fost păzitorul bucuriei și temeiul desfătării lui. Postul lui Adam în rai nu a avut în
Există o rugăciune pe care Părinții Bisericii ne îndeamnă să o rostim zilnic. În ea cerem lui Dumnezeu să punem început bun vieții noastre. Se ridică însă o întrebare: în ce condiții ne putem lua viața
Cred că mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit cuvintele acestea: „Ceea ce nu te doboară te face mai puternic". Sunt vorbe aspre, fără îndoială, însă adevărate. Viaţa nu ar fi aceeaşi fără
Nu tot ce semeni răsare, spune o vorbă românească. Câtă sămânţă iese dintr-un copac! S-ar naşte într-un singur an o pădure întreagă, dacă ar răsări toată. Dar cele mai multe pi
Se zice că dintre Apostoli, când Mântuitorul i-a trimis la propovăduire în toată lumea, Sfântului Toma i-a revenit India. De altfel există acolo până astăzi o comunitate creştină
Înţelepciunea este numai adevăr, spunea odinioară marele scriitor german Goethe. Şi ce este interesant, acest adevăr al înţelepciunii îl cunoşti imediat la oamenii care o posedă. Din lucrurile
Fiecare dintre noi oglindim în conştiinţa semenilor noştri, peste voinţa sau dorinţa noastră, un chip. Aceasta, pentru că liniile esenţiale, fundamentale ale portretului nostru moral sunt cu mult mai
Sfinţii care au trăit cu mult timp înaintea noastră, dar tot printre oameni ca şi noi, ne-au lăsat exemple povăţuitoare de îngăduinţă faţă de lipsurile aproapelui. Ei ne-au atras atenţia cu
Un ţăran bun la suflet şi credincios era nedumerit despre cum primesc unii în viaţă, răi fiind, numai bine, iar alţii, buni fiind, au parte de rău. De aceea, adeseori se întreba: „Ce ciudată e
Fiecare persoană cu care ne întâlnim şi orice eveniment care ni se întâmplă nu sunt puse în viaţa noastră fără vreun rost anume. Din toate e bine să descifrăm ceea ce Dumnezeu vrea
Când Dumnezeu priveşte către om, El nu vede nici virtuţile, nici desăvârşirea pe care acesta încă nu le deţine. El vede în om frumuseţea lui nestinsă. Aşa trebuie să gândim
Prestigiul geniilor unei ţări reprezintă un patrimoniu de mare preţ pentru aceasta şi o pavăză la ceasuri grele. După moartea filosofului german Immanuel Kant (1724-1804), autorul Criticii raţiunii pure,
Niciodată nu poţi şti cum va influenţa un gest sau un cuvânt al tău viaţa celui de lângă tine. O mână întinsă spre tine atunci când ai nevoie de ajutor te poate scăpa de la moarte. Iar un refuz te poate
De curând, un prieten mi-a povestit cum a reuşit prima dată să se spovedească şi cum din acel moment încolo a început să creadă în virtuţile spovedaniei pe care nu a mai ocolit-o. Ajuns în faţa preotului
Ştefan cel Mare îndrăgise plaiurile Moldovei încă din copilărie. Îi plăcea să se joace cu copiii răzeşilor. Toţi îi spuneau Ştefăniţă sau Ştefănucă, şi era bucuria lor când venea prin părţile
Un corăbier iscusit, fiind întrebat de cineva de ce există stâncile şi bancurile de nisip în mare, a răspuns: „Spre a fi înconjurate de corăbieri“. Un cugetător creştin s-a folosit de acest răspuns,
Într-un spital zăcea pe un pat un om care se considera un bun creştin. El avea obiceiul să se spovedească şi cuminece foarte des. De la o vreme, nu mai voia să se mărturisească preotului. Bolnavul era tot mai pa
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Ce să fac cu această greutate care mă copleşeşte?“. Bătrânul îi zice: „Corăbiile, mici şi mari, au brâie, pentru ca, atunci când nu bate vântul, marinarii
Avva Avraam Ivireanul l-a întrebat pe avva Teodor de la Eleuteropolis: „Ce este mai bine, părinte, să dobândim slavă sau dispreţ?“. Bătrânul zice: „Eu doresc să dobândesc mai degrabă slavă, decât
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul
În zilele acelea, Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra: Mergând la Damasc, cu putere şi cu însărcinare de la arhierei, am văzut, o,
Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri, însă, auzind Maxenţiu ac
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea I, 28-31, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, pp. 76-77 „(...) Și cum ședea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și instaurarea administrației românești în Banat, la 3 august 1919, începe o perioadă de reorganizare administrativă a acestei străvechi provincii și de înființare a u
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în