Inginer agronom şi doctor în horticultură, cercetător de calibru în domeniul său, devenit și slujitor al Sfântului Altar după Revoluție, Costel Vânătoru este astăzi „părintele” a zeci de soiuri noi de
Inginer agronom şi doctor în horticultură, cercetător de calibru în domeniul său, devenit și slujitor al Sfântului Altar după Revoluție, Costel Vânătoru este astăzi „părintele” a zeci de soiuri noi de
Alarmată de criza demografică, îmbătrânirea populaţiei şi migrarea forţei de muncă active cu care se confruntă agricultura românească, o asociație a fermierilor din România a lansat programul „Tineri
România a atras fonduri europene de 4,65 miliarde de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), ceea ce reprezintă un grad efectiv de absorbţie de 52,3% din alocarea disponibilă,
România a închis 11 dosare în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului în cele şase luni în care a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, faţă de patru, cât şi-a propus
Aproape un sfert (23%) din populaţia României era ocupată în agricultură în 2018, ceea ce plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, unde media populaţiei ocupate din sectorul agricol era de 4%,
Asociaţia Eco Ruralis a organizat o dezbatere referitoare la distribuţia subvenţiilor europene şi implicarea producătorilor în luarea deciziilor importante care îi vizează. Reprezentanţii asociaţiei
Peste 70% din români spun că nu ar lucra în agricultură, deşi consideră că este o ramură economică importantă, potrivit unui sondaj publicat acum două zile. „Aceste date arată că în 2019, în România, ag
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va aloca 30.000 mii de lei în acest an pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Banii vor fi utilizaţi pentru
Susţinerea producţiei de usturoi şi a efectivelor de bubaline (vite cornute înrudite cu taurinele, specie care include bivolii), dar şi subvenţionarea motorinei în piscicultură sunt noile programe ce vor fi
Austria (23,4% din suprafaţa totală de teren utilizată în agricultură), Estonia (19,6%) şi Suedia (19,2%) sunt statele UE care alocă agriculturii organice cea mai mare pondere a suprafeţelor de teren, la polul
România a preluat 29 de dosare pe agricultură şi piscicultură, toate fiind dosare grele, ce vor trebui puse în discuţie în perioada în care deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, potrivit
A fost autorizată la plată o sumă de 28,671 milioane de euro pentru 102.077 de fermieri, bani ce vor intra în conturile acestora în două-trei zile, a anunțat ministrul agriculturii, Petre Daea. APIA trebuie să
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe azi plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, aferentă cantităţilor utilizate în perioada 1
10 state din Europa Centrală şi de Est (ECE), printre care şi România, au semnat miercuri, 13 iunie, la Babolna, nord-vestul Ungariei, un acord pentru creşterea ponderii ocupate de regiunea CEE
Valul de frig şi zăpada din ultimele săptămâni au dat peste cap planurile pomicultorilor, viticultorilor şi legumicultorilor. Potrivit specialiştilor, caişii şi piersicii au suferit cel mai tare. Legumicultorii
Peste un deceniu România ar trebui să aibă „o agricultură mai performantă şi mai prietenoasă cu mediul, competitivă la nivel european şi mondial, asigurând securitatea alimentară a românilor şi contribuind
Suma totală autorizată la plată până în prezent, reprezentând avans şi plata regulară aferentă Campaniei 2017, este de 1,529 miliarde de euro, a informat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Reînnoirea generaţiilor ar trebui să devină o prioritate, în condiţiile în care la ora actuală fermierii vârstnici, peste 65 de ani, deţin cea mai mare pondere din totalul populaţiei ocupate în agricultură
Sesiunea de primire a proiectelor pentru cooperare între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol şi cel pomicol, prin intermediul măsurilor specifice din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare
Peste un sfert (25,8%) din populaţia României era ocupată în agricultură în 2015, ceea ce plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, unde media populaţiei ocupate în agricultură era de 4,4%,
Comisia Europeană anunța reguli mai stricte de utilizare a fertilizatorilor, concentrația maximă admisă a cadmiului în kilogramul de îngrășăminte chimice. Cadmiul, un metal greu, toxic, puternic cancerigen,