Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
„Zilele Credinţei şi Culturii” în Episcopia Caransebeșului au continuat joi, 16 mai, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din orașul Caransebeș, prin cea de‑a 14‑a ediție a Festivalului
În perioada 15‑19 mai 2024 s‑a desfășurat, la Galaţi, cea de‑a 8‑a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici ps
Academia Tehnică Militară „Ferdinand 1” a marcat vineri, 17 mai, împlinirea a 75 de ani de continuitate și excelență în învățământului politehnic militar. În mijlocul membrilor Senatului Universitar și al celor din corpul profesoral al academiei s-a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit o slujbă de binecuvântare și a transmis un cuvânt de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s‑au reunit marți, 14 mai, în cadrul conferinței preoțești semestriale de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, în biserica Așezământului
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56 În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileii. Și, ieșind pe
Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic) Ioan 17, 1-13 În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe
Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16 În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţi
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată); Luca 5, 1-11 „În vremea aceea, Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-38 și 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17 Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi,
Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35 Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale.
Duminica a 10-a după Rusalii (Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul) Marcu 6, 14-30 În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până
Adormirea Maicii Domnului, Duminica a 8-a după Rusalii (Ev. praznicului - Luca 10, 38-42; 11, 27-28) „Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa
Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35 În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi,
Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 Miezul minunii este însuși Domnul nostru Iisus Hristos și modul în care săvârșește minunile Sale. Să fim așadar cu luare-aminte la ceea ce spune și face!
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 „În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați
Trebuie să atragem atenția cititorilor că vindecarea este relatată în Matei 8, 5-13, Luca 7, 1-10 și Ioan 4, 46b-54, cu importante diferențe textuale, care sunt însă relevante pentru semnificațiile teologice ale minunii.
Predica Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui,
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva,
Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13 În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici
Motivarea, care este un proces complex, are un rol fundamental în dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală a elevilor. Simona Soare, trainer de dezvoltare personală și profesională, a explicat că un