Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Ministerul Agriculturii a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei
Ministerul Agriculturii va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţii din cadrul Pilonului II al PAC 2023-2027. Cele trei sesiuni sunt pentru intervenţia DR-23
Peste 50 la sută din suprafaţa cultivată cu grâu în județul Buzău a fost afectată de diferenţele de temperatură, seceta pedologică şi vântul puternic, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, iar la ovine şi caprine aproape s-a triplat (+179%), potrivit Institutului Naţional de
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Părinţii Capadocieni au apărat credinţa şi ne-au învăţat că recurgerea la ea nu înseamnă demisionare din lume, ci că aceasta este calea prin care lumea este adusă la împlinirea propriei vocaţii. Ei fac
Omul a năzuit întotdeauna să cunoască realităţile din afara lui şi să se cunoască pe sine. Cunoaşterea celor din afară a mers însă înaintea cunoaşterii de sine. Filosofia antică este, la început,
În primele secole creştine, în epoca în care comunitatea Bisericii, deşi în lume, tindea tot mai mult să se manifeste ca o entitate distinctă, cu rigori, valori, criterii, norme, năzuinţe evident superioare
După mai bine de 15 ani de studii strălucite la Constantinopol şi Atena - cele mai renumite centre de învăţământ ale veacului al IV-lea - şi după o scurtă perioadă de practică a meseriei de avocat, un
Sfânta Macrina a fost sora Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie de Nyssa, fiind cea mai mare dintr-o familie de zece copii. Macrina s-a născut în anul 327 şi a primit numele bunicii sale -
Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, din regulile sale inspirându-se cea mai mare parte a regulilor monahale răsăritene, dar şi cele apusene. Cu toate că este
Încă din primele veacuri creştine foarte mulţi oameni au încercat să părăsească această lume pentru a împlini în întregime învăţătura de credinţă a Mântuitorului Hristos. Asemenea exemple de
Întrunit cu prilejul conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară, întregul cler al Eparhiei Dunării de Jos a fost prezent joi, 11 iunie, la Centrul eparhial din Galaţi, în duhul Sfântului Vasile cel
Conferinţa pastoral-misionară semestrială a adunat joi, 11 iunie, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, 320 de preoţi din cadrul protoieriilor din judeţul Prahova. Precedată de slujba Sfintei Liturghii,
Filosoful, adică iubitorul de înţelepciune, este un om care leagă într-un singur elan căutarea unei vieţi morale desăvârşite de căutarea înţelepciunii divine. Cunoaşterea realităţilor create şi a
Înclinaţia Sfântului Grigorie Teologul spre experienţa mistică, împreună cu o mulţime de cunoştinţe pe care le-a acumulat printr-o educaţie înaltă şi cu capacitatea sa de gândire critică şi
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, apostolii au intrat de dimineață în templu și învățau. Dar, venind arhiereul și cei împreună cu el, au adunat sinedriul și tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel și au trimis la
Pe vremea când Imperiul Roman era condus de împăratul Deciu (249-251), aprig prigonitor al creştinilor, Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni
Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 334 „Întocmai ca și cei ce s-au rătăcit prin
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici