Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
O primă discuție între retaileri, producători şi autorităţi privind anumite practici incorecte a avut loc miercuri în Comisia Economică a Senatului. Este vorba de problema delistării, a scoaterii produselor de
Ministerul Agriculturii organizează de azi, 31 mai, și până duminică, 2 iunie, în curtea instituției, un târg de promovare a produselor româneşti cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Copiii sunt
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România a anunțat că a amânat protestele ce trebuiau să aibă loc începând de luni, 27 mai, pentru ca acţiunile să nu fie speculate politic în
Cea de-a XXX-a sesiune plenară a Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV) va reuni la Iași, în perioada 3-5 iunie, peste 400 de viticultori, producători de vin, oficiali şi experţi din ţară şi
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, iar autovehiculele vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video şi localizare GPS în timp real, potrivit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin
Campusul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) se va transforma sâmbătă, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Poli Kids Fest care va avea loc în incinta Stadionului
Viața liturgică din Săptămâna Mare și Sfintele Paști a fost concurată anul acesta de nenumărate oferte pentru minivacanța de 1 mai, de concerte și diverse atracții. Îmi amintesc de perioada comunistă în
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va găzdui sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 13:30, o întâlnire cu Irene Postolache, îndrăgită scriitoare de literatură pentru copii.
Cum arată viața zilnică a muncitorilor români sezonieri plecați în Spania, Germania sau Marea Britanie, între munca din câmp și pauza de masă, mâncarea de acasă și timpul liber departe de familie și
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Shantou, China, au descoperit microplastice în cheagurile de sânge îndepărtate chirurgical din arterele inimii și creierului și din venele profunde ale
În 1666, un anatomist italian pe nume Marcello Malpighi vizualiza la microscop, pentru prima dată în istorie, o bucată de țesut prelevată de la un rinichi. Descrierea și intuiția lui s-au dovedit a fi corecte,
Parohia Balta Doamnei, Protoieria Ploiești Sud, județul Prahova, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de consolidare și reabilitare a bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin
Mănăstirea Pasărea anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire lăptărie, grajd și locuinţe de serviciu”, propus a fi
Parohia Roseti 2, comuna Roseti, județul Călărași, Protopopiatul Călărași, din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în tehnica fresco, la data
Parohia „Adormirea Maicii Domnului I”, cu biserica monument istoric clasa A, Protoieria Constanța II, Arhiepiscopia Tomisului, organizează o nouă licitație la data de 22 august 2019 în vederea adjudecării
Parohia Ruseni II, com. Borlești, jud. Neamţ, Protopopiatul Roznov, Arhiepiscopia Iaşilor, organizează o a doua licitaţie de începere a lucrărilor de pictură în tehnica fresco la data de 16.08.2019, ora 12:00,
Parohia Valea Crângului, categoria a 3-a, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Protoieria Urlați, organizează în data de 20 august 2019, ora 12:00, licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, strada I. L. Caragiale nr. 101, Protoieria 2 Constanța, municipiul Constanța, Arhiepiscopia Tomisului, organizează în data de 22.08.2019, ora 13:00, la sediul parohiei,
Schitul Măgureanu, situat în bulevardul Schitu Măgureanu nr. 14, sector 1, organizează licitație pentru consolidarea/reabilitarea bisericii Schitului Măgureanu, construire pangar și amenajare incintă. Caietul de
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță posturi vacante de preot la următoarele parohii: Parohia Podeanu, Protoieria Sector 1 Capitală; Parohia „Sfânta Vineri”-Herasca, Parohia
Parohia Fărăgău, Protopopiatul Reghin, Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în localitatea Fărăgău, județul Mureș, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură murală, tehnica
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, strada I. L. Caragiale nr. 101, Protoieria 2 Constanța, municipiul Constanța, Arhiepiscopia Tomisului, organizează pe data de 22.08.2019, ora 13:00, la sediul parohiei,
Parohia Timișoara Fabric, județul Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale, pentru pictori restauratori de categoria I
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: referent administrativ la Protoieria Sector 6 Capitală, cu perioada de
Parohia Timișoara Fabric, județul Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale, pentru pictori restauratori de categoria I
La Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara, Protopopiatul Deva, va avea loc marți, 13 august 2019, începând cu ora 10:00, o licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în tehnica fr
Parohia Sângeru, categoria I, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Protoieria Urlați, județul Prahova, organizează în data de 14 august 2019, ora 12:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură
Miercuri, 14 august 2019, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Măgureni, comuna Beriu, județul Hunedoara, Protopopiatul Orăștie, va avea loc, începând cu ora 12:00, o licitație pentru atribuirea
La Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara, Protopopiatul Deva, va avea loc marți, 13 august 2019, începând cu ora 10:00, o licitație pentru atribuirea lucărilor de pictură în tehnica
Parohia „Buna Vestire” din municipiul Galați, str. Română nr. 71, Protopopiatul Galați, organizează în data de 18.08.2019, ora 17:00, licitație pentru lucrările de conservare-restaurare iconostas, icoane,
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Nuci, Protopopiatul Oltenița, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează în data de 10 august 2019, ora 18:00, în biserica parohială din satul Nu
Parohia Dumitrana din Protopopiatul Ilfov Sud, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează în data de 20 august 2019, ora 10:00, la Centrul eparhial, o licitație publică în vederea desemnării
Parohia Păucinești, Protopopiatul Hațeg, Episcopia Devei și Hunedoarei, județul Hunedoara, organizează luni, 12 august 2019, de la ora 12:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în frescă la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: referent administrativ la Protoieria Sector 6 Capitală, cu perioada de
Parohia Șubești din Câmpulung Muscel, județul Argeș, organizează în data de 7 august 2019 licitație pentru atribuirea lucrărilor de restaurare pictură murală la biserica parohială. Persoană de
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au
Sfântul Iustin era din Flavia, Neapolis, vechiul Sichem din Samaria. Era păgân de neam și a trăit pe vremea împăratului Marc‑Aureliu (161‑180). De tânăr a simțit chemare pentru filosofie, dorind a