În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
„Zilele Credinţei şi Culturii” în Episcopia Caransebeșului au continuat joi, 16 mai, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din orașul Caransebeș, prin cea de‑a 14‑a ediție a Festivalului
În perioada 15‑19 mai 2024 s‑a desfășurat, la Galaţi, cea de‑a 8‑a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici ps
Academia Tehnică Militară „Ferdinand 1” a marcat vineri, 17 mai, împlinirea a 75 de ani de continuitate și excelență în învățământului politehnic militar. În mijlocul membrilor Senatului Universitar și al celor din corpul profesoral al academiei s-a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit o slujbă de binecuvântare și a transmis un cuvânt de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Ministerul Agriculturii a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei
Ministerul Agriculturii va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţii din cadrul Pilonului II al PAC 2023-2027. Cele trei sesiuni sunt pentru intervenţia DR-23
Peste 50 la sută din suprafaţa cultivată cu grâu în județul Buzău a fost afectată de diferenţele de temperatură, seceta pedologică şi vântul puternic, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, iar la ovine şi caprine aproape s-a triplat (+179%), potrivit Institutului Naţional de
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Sfârşitul lunii iunie 2023 a adus multor copii bucuria participării la diverse activităţi educative şi ludice. Astfel, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, judeţul Alba, coordonați de cadrele didactice
Nimeni nu poate uita perioada copilăriei, acel moment când lucrurile frumoase se derulau rând pe rând, chiar dacă uneori aveam impresia total contrarie. Dezvoltându-ne, acum tânjim după acea perioadă a vieții
Anul omagial al rugăciunii ne îndeamnă să conştientizăm mai mult ce înseamnă pentru fiecare în parte rugăciunea. În eparhii şi parohii se organizează conferinţe şi concursuri, inclusiv pentru copii, de
De obicei, profesorii, educatorii sau părinții, adică oamenii mari, le predau celor mici tot felul de lucruri. Dar și copiii îi pot învăța la rândul lor pe adulți ceea ce ei au uitat să mai lucreze în viața
Cuvintele celor de vârstă școlară se întrupează în literele scrijelite pe foaia de hârtie la fel cum Hristos S-a întrupat de Crăciun la Betleem. Orice scriere este pe rând naștere, punere în mormânt și
Vă propunem spre rezolvare un careu de cuvinte încrucişate. Aşteptăm răspunsurile dumneavoastră până la data de 11 ianuarie 2019 pe adresa redacţiei din Bucureşti sau la adresa de e-mail:
Dragă Moș Crăciun, Sunt un băiat simplu și îmi doresc doar sănătate și fericire familiei mele. Andrei Alexandru Stoica (clasa a V-a) Dragă Moș Crăciun, Ceea ce îmi doresc de Crăciun este ca familia
Lucian Blaga afirma în poezia „Trei fețe” din volumul Poemele luminii, că pentru copil „înţelepciunea şi iubirea lui e jocul”. Numai că în joaca lor, cei mici fac și spun lucruri profunde. Intuițiile
A înțelege cu mintea taina Învierii lui Hristos este cu neputință pentru orice om. „Nu există vreun cuvânt/ Să cuprindă-n el durerea,/ Nici minunea ce-a urmat/ La trei zile, Învierea". De aceea, Pagina
Luna octombrie, după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ne aduce prăznuirea altor doi sfinţi dragi nouă, Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi Cuviosul Dimitrie cel Nou din Bucureşti. Deşi au
Cum le putem vorbi copiilor despre Învierea Domnului? Cât vor înțelege ei din tot ceea ce s-a petrecut în acea zi când Viața a strălucit din mormântul lui Hristos? Pagina aceasta este dedicată copiilor și, ca
Dragi copii, sărbătoarea Nașterii Pruncului Iisus Hristos este momentul privilegiat al anului în care mulți dintre voi cântați colinde și ascultați de la părinți și de la bunici o mulțime de povești de
Învierea - o șansă să fim mai buni De această sărbătoare am o dorință, arzătoare: vreau ca toți oamenii să se poată bucura îndeajuns de ea și să se regăsească măcar o dată pe fața lor un zâmbet. Un
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Învierea unește cerul și pământul. Dacă Nașterea Mântuitorului a pogorât cerul pe pământ, dimensiunea acestei
Dragă Moşule, Deoarece datorită minunaţilor mei părinţi avem condiţii materiale, nu prea am ce să‑mi doresc. Dar există ceva ce, din păcate, îmi lipseşte. Tata. Deşi mi‑a fost atât de greu să scriu
Parcă nu ne vine a crede că se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului. Să o întâmpinăm cu inimă curată și plină de bucurie pentru Cel așteptat de noi toți. Această bucurie a Crăciunului este mai întâi
Dragă Moș Nicolae,Citind povestea ta, am ajuns la concluzia că vreau o familie unită și sănătoasă. Am descoperit că seara de Moș Nicolae nu înseamnă doar să vedem ce cadouri am primit și să ne bucurăm...
Dragi copii,Viața noastră este plină minuni. De cele mai multe ori suntem obișnuiți cu ele fiindcă se petrec în fiecare zi și nu le observăm. Însă nu putem să le trecem cu vederea pe cele despre care auzim
Dragi copii, în careul de mai jos am ascuns 12 cuvinte care au legătură cu sărbătoarea Învierii. Reuşiţi să le găsiţi? (Pagină realizată de Oana Gheorghe)
De Paşti, sufletul meu se face curat. Simt că toate păcatele pe care le-am făcut se şterg şi pot începe o nouă viaţă. În noaptea de Paşti, când mă aflu la slujbă, când preotul
- În Biserica Ortodoxă, alegerea culorilor de veşminte nu este întâmplătoare? Fie că întâlnim alb, mov sau negru, fie verde, albastru, roşu sau auriu, ochii noştri sunt chemaţi să pa
Primăvara, un anotimp care, statistic vorbind, provoacă cele mai multe alergii, insomnii şi astenii. Noi, oamenii, să fim sinceri, suntem foarte greu de mulţumit. Ajungem acasă extenuaţi după o zi de muncă
Sărbătoarea Învierii ne îndeamnă să fim mai buni, mai curaţi, mai iertători. Ea este plină de lumină şi linişte sufletească. (Anastasia Mihailov, cls. a III-a A) Pentru mine, Paştele,
Dragii mei, Iată că, pas cu pas, mai uşor sau mai greu, fiecare după puterile lui, ne-am apropiat de Sfânta Sărbătoare a Învierii. Să întâmpinăm această minune pe deplin şi să ne
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, apostolii au intrat de dimineață în templu și învățau. Dar, venind arhiereul și cei împreună cu el, au adunat sinedriul și tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel și au trimis la
Pe vremea când Imperiul Roman era condus de împăratul Deciu (249-251), aprig prigonitor al creştinilor, Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni
Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 334 „Întocmai ca și cei ce s-au rătăcit prin
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve