În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
„Zilele Credinţei şi Culturii” în Episcopia Caransebeșului au continuat joi, 16 mai, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din orașul Caransebeș, prin cea de‑a 14‑a ediție a Festivalului
În perioada 15‑19 mai 2024 s‑a desfășurat, la Galaţi, cea de‑a 8‑a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici ps
Academia Tehnică Militară „Ferdinand 1” a marcat vineri, 17 mai, împlinirea a 75 de ani de continuitate și excelență în învățământului politehnic militar. În mijlocul membrilor Senatului Universitar și al celor din corpul profesoral al academiei s-a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit o slujbă de binecuvântare și a transmis un cuvânt de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Ministerul Agriculturii a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei
Ministerul Agriculturii va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţii din cadrul Pilonului II al PAC 2023-2027. Cele trei sesiuni sunt pentru intervenţia DR-23
Peste 50 la sută din suprafaţa cultivată cu grâu în județul Buzău a fost afectată de diferenţele de temperatură, seceta pedologică şi vântul puternic, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, iar la ovine şi caprine aproape s-a triplat (+179%), potrivit Institutului Naţional de
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc marți, 16 ianuarie, întrunirea preoților capelani care activează în instituțiile sociale ale Bisericii din județele Galați și Brăila, prezidată
Duminică după‑amiază, ziua în care credincioșii din Republica Moldova au prăznuit Naşterea Domnului, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de pr. Dorian Revenco, protopopul de
Caravana „Dar de Crăciun” a Episcopiei Hușilor a ajuns, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2024, când, după calendarul neîndreptat, credincioșii din Basarabia au prăznuit a doua și a treia zi de Crăciun, la
În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Gherla, au primit sprijin copii care provin din familii
Tradiționala campanie umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, inițiată de Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) din Banatul de Munte și de Episcopia Caransebeșului, și‑a încheiat cu succes o
În cadrul campaniei derulate luna trecută de Centrul de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților s‑au implicat cu multă dăruire cadre didactice și sute de elevi de la unități școlare de seamă din municipiul
Episcopia Basarabiei de Sud, cu sprijinul dr. Petre Oprean și al Spitalului Lukas din Sighișoara, a dăruit o ambulanță pentru nevoile Spitalului raional din Cantemir. „Ne rugăm Domnului să binecuvânteze
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în perioada Postului Crăciunului, Asociația „Buna Vestire” Banu, ce funcționează pe lângă Parohia Banu din
În după‑amiaza zilei de joi, 21 decembrie, Protoieria Sector 4 Capitală a organizat o acțiune social‑filantropică la Centrul de zi „Eu și prietenii mei” al Direcției Generale de Asistență Socială și Pr
Mai multe parohii din Protoieria Sector 2 Capitală au venit zilele acestea în sprijinul beneficiarilor cantinei „Sfânta Ana” a Asociației Diaconia - Filiala Sector 2, oferindu‑le pachete consistente cu
Protoieria Sector 1 Capitală a desfășurat joi, 21 decembrie, o acțiune filantropică pentru bătrânii asistați în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov.
Într‑o simfonie a generozității și devotamentului, Cantina socială „Sfânta Filofteia” și Grupul de voluntari „Tineri în Acțiune” au creat o colaborare remarcabilă, redefinind astfel conceptul de
O familie din Miheleu, comuna Lăzăreni, a rămas fără casă după ce aceasta a fost mistuită de flăcări. Autoritățile locale și consătenii au oferit ajutor și le‑au pus la dispoziție, tatălui şi celor do
Joi, 14 decembrie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de preotul Dorian Revenco, protopop de Bălţi, și de arhid. Marius Mihai Anton, consilier eparhial, a făcut o vizită în satele
Clubul de voluntariat al Centrului de tineret „OrthoCaffe” din Deva a desfășurat în perioada 8‑9 decembrie, în colaborare cu Crucea Roșie SubFiliala Deva, precum şi cu alte organizații din Deva, o campanie
Zilnic, în această perioadă, caravana „Dar de Crăciun” a Episcopiei Hușilor străbate comunitățile rurale ale județului Vaslui, spre cele mai modeste case ale copilașilor. Micuții se bucură de
Protoieria Sector 2 Capitală a desfășurat joi, 14 decembrie, o nouă acțiune social‑filantropică în cadrul proiectului „Vestim Nașterea Domnului”. Corala restrânsă a protoieriei i‑a colindat pe
Acțiunile sociale desfășurate de Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Sectorul social-filantropic și misionar, în colaborare cu Fundația „Copii în dificultate” (Children in Distress), au continuat zilele
Mai multe parohii din Arhiepiscopia Târgoviștei au donat luni, 11 decembrie, produse de igienă personală secției TBC Moroieni a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Darurile au fost oferite de
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, caravana „Dar de Crăciun” a Asociației „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor a pornit din nou spre casele micuților. Bucuria celor vizitați și
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului desfășoară anual mai multe campanii medicale și filantropice, care vizează sprijinirea persoanelor aflate în diferite situații de risc, cu precădere a celor
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor organizează în această perioadă mai multe acțiuni menite să aducă bucurie și speranță în apropierea Crăciunului, prin oferirea de
Sâmbătă, 9 decembrie 2023, la Roman s‑a desfășurat cea de a cincea ediție a Proiectului eparhial „Un tătic în Cer, un Părinte pe pământ”, prin care, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte
În Eparhia Caransebeșului, ierarhul locului și grupuri de colindători de la Centrul eparhial și de la Seminarul Teologic au vizitat centre sociale și așezăminte de ocrotire din județul Caraș‑Severin,
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, apostolii au intrat de dimineață în templu și învățau. Dar, venind arhiereul și cei împreună cu el, au adunat sinedriul și tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel și au trimis la
Pe vremea când Imperiul Roman era condus de împăratul Deciu (249-251), aprig prigonitor al creştinilor, Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni
Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 334 „Întocmai ca și cei ce s-au rătăcit prin
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve