Biserica Parohiei Bogonos din comuna ieșeană Lețcani, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, împlinește 100 de ani de la târnosire. Marcarea acestui moment aniversar s‑a făcut prin
Biserica Parohiei Bogonos din comuna ieșeană Lețcani, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, împlinește 100 de ani de la târnosire. Marcarea acestui moment aniversar s‑a făcut prin
La Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu a avut loc luni, 20 mai, vernisajul expoziției „Troițele din Mărginimea Sibiului”, în care sunt adunate peste 20 de lucrări în acuarelă realizate de etnograful
Paraclisul amenajat la demisolul bisericii aflate în construcție în Parohia Șelimbăr III, județul Sibiu, a fost sfințit duminică, 19 mai, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mi
În Duminica a 3‑a după Paști (a Mironosițelor), 19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în zilele de 20 și 21 mai 2024 s‑a desfășurat la Suceava cea de‑a doua ediție a Concursului național de
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Expoziţia „Royal Portraits: A Century of Photography”, deschisă în 17 mai 2024 şi găzduită de Galeria Regelui din Palatul Buckingham, conține printuri fotografice şi diferite documente din Colecţia Regală
În Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan Iași va avea loc, în data de 24 mai 2024, începând cu ora 17:00, vernisajul expozițiilor „Parabolele Mântuitorului” și „Libertate, te iubim!”, semnate de
Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova împlineşte 30 de ani de existenţă, astfel că, în această perioadă (16-26 mai 2024), au loc spectacole în regia unor nume mari, internaționale: Robert Wilson,
Galeriile de Artă ale Academiei Române prezintă expoziția „Culorile memoriei”, care aduce în atenția publicului creația artistului Constantin Udroiu. Organizată cu sprijinul profesoarei Luisa Valmarin,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a realizat expoziția „Portul tradițional de sărbătoare”, cu prilejul Zilelor Muzeului Satului, odată cu împlinirea a 88 de ani de la deschiderea
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Ministrul bulgar al Finanţelor, Assen Vassilev, spune că momentul aderării țării sale la euro ar putea fi amânat cu câteva luni, față de data de 1 ianuarie 2025 preconizată anterior, transmite Bloomberg.
Astăzi, 24 martie, este zi de doliu naţional în Rusia după masacrul comis vineri seara într‑o sală de concerte de la periferia Moscovei, soldat cu cel puţin 133 de victime, cel mai sângeros atac de pe
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia luni, 25 martie, sfinţirea capelei ortodoxe de la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Recent, la iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred‑Robert Simonis, Biroul permanent al forului legislativ a aprobat alocarea unui spaţiu din Palatul Parlamentului pentru realizarea unei capele ortodoxe.
Specialiștii de la Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău recomandă fermierilor plantarea în această perioadă a unui soi de salată iute, provenit din zona Asiei, care ajunge să cântărească la
Uniunea Europeană a ajuns miercuri la un acord provizoriu ce prevede prelungirea scutirii de taxe vamale pentru încă un an, până la 5 iunie 2025, pentru producătorii de alimente din Ucraina, a anunţat
Seceta pedologică moderată şi puternică se menţine în câteva zone ale țării, în special din est, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 20-26
Asociaţia Producătorilor Tradiţionali, Meşteşugari şi Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului „Cârnaţi din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicaţiilor
Unităţile procesatoare au colectat de la exploatații agricole şi centre de colectare 97.419 tone de lapte de vacă, în prima lună a anului 2024, în creştere cu 2,1% faţă de ianuarie 2023 și cu 3,7% față de
Airbnb a decis să interzică camerele de supraveghere în interiorul locuinţelor închiriate pe site, a anunţat compania, potrivit AFP. Anterior, erau permise camerele video în încăperile comune, cum ar fi
Cele mai multe accidente de circulaţie s-au produs, anul trecut, pe DN1, DN2, DN6 şi DN7, iar iunie a fost luna în care s-au consemnat cele mai multe astfel de evenimente, potrivit responsabililor de la Poliţia
Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au întrerupt lucrul, ieri dimineaţă, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată cu
Legea care instituie Anul Centenar al Patriarhiei Române în 2025 a fost promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, cu prilejul sărbătoririi Anului Centenar al Patriarhiei Ro
Comerţul cu amănuntul dă primele semne de criză, pe fondul efectelor inflaţiei şi al creşterii taxelor, iar fără măsuri de susţinere a consumului, România riscă să îşi piardă cel mai important motor al
Piscina din Sfântu Gheorghe organizează, săptămânal, cursuri de înot pentru bebeluşi, la care participă obligatoriu unul dintre părinţi sau dintre bunici. Cursurile se adresează copiilor între 3 luni şi 3
Arbori emblematici în parcurile naturale californiene şi care absorb cantităţi mari de dioxid de carbon, sequoia gigant s-au aclimatizat și sunt în prezent mult mai numeroşi în Regatul Unit decât în ţinutul lo
Persoanele fizice se pot adresa producătorilor și dealerilor auto validaţi în vederea înscrierii la programele Rabla. Sesiunea pentru Rabla Clasic va fi deschisă între 19 martie și 25 noiembrie, în timp ce
Lacul Ursu din staţiunea balneoclimaterică Sovata, cel mai mare lac helioterm din lume şi cu cea mai mare concentraţie salină, se confruntă de 30-40 de ani cu reducerea fenomenului de heliotermie (păstrarea
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare de la Ramallah, 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost
Angajaţii din penitenciare vor protesta, în majoritatea unităţilor de detenţie, din 21 martie, dacă nu li se aplică Legea salarizării unitare, conform căreia salariile ar fi trebuit majorate în 2022 cu 25%, a
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal. Rezoluţia subliniază faptul că, în ciuda mai multor
Un proiect de ordonanţă publicat vineri de Ministerul Energiei exclude posibilitatea introducerii taxei pe soare pentru prosumatori, eliminând astfel „incertitudinile şi potenţialele ameninţări ale dezvoltării
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor vor controla şi supraveghea piaţa în perioada postului Sfintelor Paşti care a început ieri, pentru a preîntâmpina orice neregulă privind calitatea, conformitatea sau
Poliţia Română a scos la concurs 400 de posturi de agenţi, ofiţeri şi personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă şi reîncadrare. Înscrierile se fac până la 27 martie, inclusiv în
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus
În zilele acelea, Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela, pe care eu voi pune mâinile, să primească Duhul
Sfântul Vasilisc a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din satul Humialon, din ţinutul Amasiei. El era nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron şi a ieşit la lupta mucenicească împreună cu Sf
Barnaba, Epistola, Cap. V, 10- 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 141-142 „Dacă n-ar fi venit în trup, cum ar fi putut oamenii rămâne vii uitându-se la El, odată ce nu pot să se
Antropologia creștină, accentuând unitatea psihosomatică a omului, are, în chip firesc, o deschidere pozitivă atât asupra sănătății sufletești, cât și a celei trupești, existând o reciprocitate
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Este unul dintre cei mai mari compozitori români din secolul XX, după George Enescu, dar aportul lui Paul Constantinescu (1909-1963) la fenomenul Rugului Aprins a rămas încă insuficient cercetat. În mod cert,
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve