Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
„Zilele Credinţei şi Culturii” în Episcopia Caransebeșului au continuat joi, 16 mai, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din orașul Caransebeș, prin cea de‑a 14‑a ediție a Festivalului
În perioada 15‑19 mai 2024 s‑a desfășurat, la Galaţi, cea de‑a 8‑a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici ps
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Cariile dentare ar putea fi tratate în viitor cu ajutorul așa-numitelor „plombe vii”, create din celule stem. În procesul natural de formare a dinților, rolul principal îl au ameloblastele, un tip de celule
Un proiect pus în practică în Marea Britanie a permis evaluarea riscului de accident vascular cerebral cu ajutorul unor senzori speciali montați pe mânerele cărucioarelor din supermarket. Senzorii respectivi
În ultimii 20 de ani, prevalența afecțiunilor cardiovasculare și a tulburărilor de comportament alimentar la copii și adolescenți a crescut semnificativ în toate țările civilizate, caracterizate de un stil de
Bogat în vitamine și minerale, sucul de acai oferă senzația de vitalitate. Antocianina pe care o conţine din belşug, un antioxidant foarte puternic, ajută organismul în stări de stres şi inflamații, cauze
Temperaturile caniculare pot provoca probleme grave de sănătate persoanelor vârstnice, dar și celor cu afecțiuni ale rinichilor. Iată sfaturile medicului Dorin Dragoș de la Spitalul Universitar de Urgență Buc
Depresia și supărările pot duce la apariția cancerului, iar cele mai afectate organe sunt stomacul, pancreasul și inima. Chiar dacă această legătură nu a fost clar demonstrată științific, doctorul Irinel
În România se nasc din ce în ce mai puțini copii și se înmulțesc cazurile de nou-născuți cu malformații grave și nașteri premature, arată datele publicate de Institutul Național de Sănătate Publică. Me
Ţânţarul comun prezent în Europa, cunoscut că transmite virusul West Nile prin înțepăturile sale, a dezvoltat o rezistenţă puternică la insecticide, iar acest lucru poate avea consecințe pentru sănătatea pu
Aproximativ una din patru persoane prezintă o condiție patologică de multe ori asimptomatică, caracterizată de acumularea de grăsime în ficat. Această afecțiune se numește steatoză hepatică non-alcoolică
Deși nu este atât de cunoscut precum usturoiul alb, usturoiul negru devine tot mai popular în gastronomie, dar și în medicină. Se obține prin macerarea usturoiului alb, iar maturarea durează 45 de zile. Această
Mai mult de 20% dintre români au risc mare sau foarte mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 în următorii 10 ani, indică rezultatele preliminare ale unui proiect-pilot derulat în farmacii din întreaga țară,
Specialiștii în neuroștiințe de la King’s College din Londra ar putea deschide calea către un tratament pentru problemele de auz ale pacienților diagnosticați cu anumite afecțiuni degenerative ale urechii
Cazeina, o proteină care se găsește în mod natural în laptele de vacă, în proporție de până la 80%, poate accelera vindecarea rănilor. Un studiu realizat în cadrul University College London a testat, în
Substanțele dăunătoare pentru sănătate fac inevitabil parte din viața noastră, prezența lor în organism și efectele nocive fiind semnalate constant de către specialiști. Cel mai recent semnal de alarmă a
O nouă subvariantă a coronavirusului care provoacă infecția COVID-19 a început să se răspândească în mai multe țări, fiind înregistrate cazuri în creștere, chiar și spitalizări, în Marea Britanie,
În perioadele caniculare sunt tot mai frecvente nașterile înainte de termen, chiar și în cazul gravidelor sănătoase, atunci când ele se expun temperaturilor ridicate de afară, nu se hidratează suficient ori fac
Consumul de alimente cu adaos de zaharuri, cum sunt băuturile răcoritoare, înghețata și dulciurile în general, pot favoriza apariția calculilor renali, concluzionează autorii unui studiu, în premieră pe
Numărul persoanelor care ajung la Institutul „Matei Balş” cu eneteroviroze s-a dublat faţă de celelalte perioade ale anului, iar acestea pot cauza meningită. Sugarii, vârstnicii, pacienţii oncologici şi cei
Medicul Olga Surdu, medic primar recuperare, medicină fizică şi balneologie, atrage atenția asupra riscurilor la care se expun turiştii de pe litoral care cumpără nămol la sticlă de la vânzători ambulanți. Sp
Cercetătorii de la Universitatea Nebraska-Lincoln (Statele Unite) susţin că alimentele încălzite în cuptorul cu microunde nu dăunează sănătății, cu condiția să fie în recipiente de porțelan
Anticorpii sau imunoglobulinele sunt proteine produse de o categorie specială de celule B ale sistemului imunitar, numite plasmocite. Anticorpii sunt grupați în cinci clase: IgA, IgD, IgE, IgG și IgM, fiecare având
Măcinarea lentă a sâmburilor de struguri la o moară tradițională cu pietre este procedeul prin care se păstrează o valoare nutrițională superioară celei prin măcinare industrială. În sâmburii de struguri
Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai răspândite și letale forme de cancer în întreaga lume, afectând milioane de vieți atât ale pacienților, cât și ale familiilor lor. Conștientizarea factorilor de
În perioadele caniculare, viperele devin mai agresive, un caz în care un copil a fost mușcat de o viperă, în zona Masivului Godeanu, fiind raportat chiar cu câteva zile în urmă. Ce facem dacă suntem mușcați de
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Și, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, au
Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bi
„Uită-te cum și Domnul, prin femei, binevestește ucenicilor! Domnul ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi și-i vindecă durerea. Care dintre voi n-ar vrea să fie ca
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve