De Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, a doua zi de Crăciun, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Bisericca Maica Precista
De Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, a doua zi de Crăciun, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Bisericca Maica Precista
Complexa iconografie a Naşterii Domnului aduce spre contemplare în faţa ochilor, într-o formulă concentrată, evenimentele prezente în textele evanghelice. Majoritatea rezolvărilor iconografice, oricât de variate
Sărbătoarea Naşterii Domnului este una inaugurală, o sărbătoare a începutului sau a reînceputului, desemnând deopotrivă venirea, manifestarea şi prezenţa Răsăritului de Sus, Care plineşte aşteptarea
De sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul credincioșilor din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin, participând la
În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la
Joi, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, biserica Mănăstirii Peştera din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, şi-a serbat principalul hram.
Evenimentul aducerii la Templu a Maicii Domnului, la vârsta copilăriei, nu este consemnat în Sfânta Scriptură, ci în Tradiția Bisericii. Această istorisire face parte din ceea ce unii Părinți, ca Sfinții
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”-Adam, din județul Galați, a ajuns marți, 5 noiembrie 2019, la Slobozia, județul Ialomița. La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului
Mănăstirea Timișeni-Șag din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, județul Timiș, a găzduit luni, 4 noiembrie, simpozionul internațional de teologie „Maica Domnului, ocrotitoarea creștinilor”. Manifestarea
Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit luni, 4 noiembrie, Conferinţa internaţională cu tema „Maica Domnului în tradiţia Bisericii Orientale”. În prezenţa
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi ASCOR Dolj, organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost săvârşite miercuri, 30 octombrie, slujbe de pomenire pentru cei 64 de tineri care au trecut la cele veşnice în urma tragicului eveniment de la clubul Colectiv de acum patru
Condac 1: Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din
„În vremea aceea, Iisus Însuși era ca de treizeci de ani când a început să propovăduiască, fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul
În lumea satului de odinioară, luna octombrie era numită și Brumărel, pentru că acum vremea se răcește semnificativ și începe să cadă bruma. Se credea că dacă frunzele stau mai mult pe arbori, iarna avea s
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește astăzi pe Sfântul Roman Melodul, cel mai de seamă imnograf al creștinătății. „Melodul Melozilor” a avut un rol deosebit în tradiția liturgică a Bisericii,
Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ reprezintă încredințarea că toate icoanele Preasfintei Treimi, ale Maicii Domnului şi sfinților primesc daruri speciale încă de la momentul Când un preot sfințește o icoană, cere ca acesteia să i se ofere de la Dumnezeu darul și puterea de a face minuni.
În incinta Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului va avea loc miercuri, începând cu ora 19:30, un concert de pricesne în cinstea Maicii Domnului, informează basilica.ro. Concertul din 10 iulie deschide
Pentru al 12-lea an consecutiv, la Biserica Icoanei din Capitală a avut loc duminică, 17 martie 2019, procesiunea „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, după Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părint
Arhimandritul Atanasie Prodromitul, stareţul Schitului Românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos, i-a oferit ieri, 27 noiembrie 2018, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o copie
Biserica Ortodoxă i-a rezervat Maicii Domnului un cult de supravenerare şi a proclamat-o la Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431), Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Această cinstire deosebită s-a