Reputați profesori de teologie din țară și oameni de cultură au participat miercuri, 20 decembrie, la Simpozionul național de teologie intitulat „Teologia darului și
Reputați profesori de teologie din țară și oameni de cultură au participat miercuri, 20 decembrie, la Simpozionul național de teologie intitulat „Teologia darului și
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ziua de 12 decembrie, la Mănăstirea Putna s‑a desfășurat Simpozionul „Teologie, cultură, misiune și
Institutul Cultural Român (ICR) de la Budapesta a sărbătorit Anul Cantemir, la 350 de ani de la nașterea și 300 de ani de la moartea cărturarului umanist, ocazie cu care, în 12 decembrie 2023, a avut loc
Întrucât în acest an s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Irineu Crăciunaș, în Arhiepiscopia Sucevei au loc mai multe manifestări comemorative. Având în vedere că episcopul
În ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, duminică, 3 decembrie, la biserica Palatului Cotroceni din Capitală s‑a desfășurat prima ediție a simpozionului interliceal „Credință și
Mănăstirea Cetățuia din Iași a organizat miercuri, 29 noiembrie, de la ora 11:00, evenimentul „Ziua porților deschise la Mănăstirea Cetățuia”, din cadrul proiectului cu titlul „Proiecte PFU de restaurare
În orașul Galați s‑a desfășurat marți, 28 noiembrie, cea de‑a 24‑a ediție a Simpozionului naţional interseminarial, la care au participat reprezentanții a 23 de licee și seminare din țară. Evenimentul
Personalitatea preotului, profesorului, teologului şi scriitorului Grigorie Pișculescu, cunoscut după pseudonimul său literar - Gala Galaction - a fost evocată luni, 27 noiembrie, în cadrul unui simpozion
La 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Protopopiatul Turda, în colaborare cu Primăria Municipiului Turda, Casa de Culură Turda și revista „Ecouri”, a organizat joi, 23
Muzeul Municipiului Bucureşti organizează în perioada 23-24 noiembrie 2023, la Palatul Suțu, Simpozionul de artă și istoria artei, ajuns la ediția a VII-a, „Artă și călătorie”. Muzeul îşi propune să
La Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, a avut loc sâmbătă, 18 noiembrie, simpozionul „Dimitrie Cantemir - 300 de ani întru nemurire”, organizat de Societatea Națională
În 2023, Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, s‑au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veșnice (10 februarie), precum și 114 ani (13 noiembrie) de la nașterea marelui
Joi, 9 noiembrie, au debutat la Iași lucrările Simpozionului internațional „Dimitrie Cantemir”. Ziua a început cu Sfânta Liturghie și slujba de pomenire pentru marele domnitor al Moldovei, săvârșite de
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, din capitala Banatului, s‑a desfășurat în perioada 5‑7 noiembrie simpozionul „Istorie, Cultură și Spiritualitate în Banat”, ediția a II‑a. Tema din
În perioada 6‑7 noiembrie, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca a organizat Simpozionul Internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Mai avem nevoie de
Muzeul Național de Artă al României organizează, în data 28 octombrie 2023, în Sufrageria Regală, ediția a II‑a a Simpozionului internațional ,,Cultură și societate în vremea Monarhiei”, cu tema „Surse
În perioada 19‑21 octombrie, Centrul eparhial Suceava va fi gazda Simpozionului național „Ciprian Porumbescu, promotor al culturii române şi al valorilor religioase”, proiect ce beneficiază de sprijinul
La sediul Academiei Române, a avut loc marți, 17 octombrie, simpozionul omagial „Acad. Marius Porumb - 80”, cu prilejul aniversării academicianului la 80 de ani de viață. Marius Porumb este unul dintre cei mai
În perioada 15‑17 octombrie 2023, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a organizat în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea
Muzeul Satului Bănățean organizează, în zilele de 14 şi 15 octombrie 2023, ediția a VIII-a a simpozionului internațional de comunicări științifice, intitulat „Trecut și prezent etnografic”, la care vor pa
Lucrările Simpozionului Internațional de Teologie „Pastorația persoanelor vârstnice - realitate și responsabilitate” s‑au încheiat miercuri, 11 octombrie 2023. În Sala „Conventus” a Palatului