155 de ani de învățământ academic la Iași

Anda Elena Pintilie, 31 Octombrie 2015

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s‑a marcat ieri, 30 octombrie, împlinirea a 155 de ani de la fondarea instituției academice, printr‑o ceremonie oficială ce a avut loc în Aula Magna
„Mihai Eminescu”.

Festivitatea a fost găzduită de rector prof. univ. dr. Vasile Ișan și a fost alcătuită din momente speciale, discursuri, premieri, emoții și multe aplauze. „Universitatea este acest legământ nescris între gene­rațiile de profesori cărturari și studenți care s‑au petrecut, între generațiile de astăzi și generațiile ce vor să vină. Avem, altfel spus, o datorie de recunoștință pentru tra­diția academică ce ni s‑a dat și responsabilitatea de a o transmite mai departe, celor care vin în universitate”, a atras atenția rectorul Vasile Ișan, în discursul său.

În acest context, au fost acordate premii ce recunosc rezultatele excepționale ale tinerilor cercetători și a fost decernat titlul „Cercetătorul anului”. Totodată, a fost conferit titlul de Profesor Emeritus unor foste cadre didactice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar prof. univ. dr. Dumitru Oprea a anunțat câști­gătorul oficial al bursei „Sfântul Dumitru” - bursă ce se acordă studenților buni la învățătură, implicați în viața universității și cu rezultate deosebite la concursuri internaționale.

Peste 50 de evenimente în cadrul Zilelor Universității

Dintre invitații speciali ai ceremoniei de deschidere a Zilelor Universității „Al. I. Cuza” a făcut parte și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a spus în discursul său: „Dacă am avea un aparat de măsură, să cuantificăm direcția pe care o are universitatea în mersul socie­tății noastre, ne‑am da seama de impor­tanța pe care o in­stituție precum aceasta o are în viața cetății. 155 de ani de lucrare pentru mai binele și mai frumosul acestei țări! Dumnezeu să‑i răsplătească pe cei care au făcut parte din acest alai, de‑a lungul timpului, iar dumneavoastră, celor de astăzi, să vă dăruiască Dumnezeu să îm­pliniți cuvântul unui gânditor bizantin, și anume: Cu­noașterea este izvorul a tot binele, precum necunoaș­te­rea este izvorul tuturor relelor din lume.

Ceremonia dedicată Zilelor Universității a făcut parte din­tr‑o serie de peste 50 de evenimente care se vor organiza în această perioadă la „Cuza”. Universitatea „Al. I. Cuza” a luat fi­ință la 26 octombrie 1860, fiind prima instituție de învățământ superior din țară. În prezent, se clasează în primele 400 de universități din lume, din punctul de vedere al perspectivei in­ternaționale. Universitatea „Al. I. Cuza” înregistrează cel mai mare scor pe țară la criteriile „cooperare internațională”, respectiv „cercetare”. 16 facultăți fac parte din oferta academică a uni­versității ieșene, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” fiind una dintre facul­tățile cu tradiție. 


 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!