Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri 2007, anul provocărilor pentru economia românească

2007, anul provocărilor pentru economia românească

Un articol de: Silviu Dascălu - 29 Decembrie 2007

Anul 2007 a fost unul plin de provocări pentru România, mai ales la nivel economic. A fost anul în care România a beneficiat de cele mai multe fonduri europene din ultimii ani, prin programul de preaderare SAPARD, şi au fost finalizate numeroase proiecte Phare sau ISPA. În acest an am obţinut dreptul de a circula în Europa fără paşaport, au dispărut taxele vamale la produsele din UE.

Deschiderea graniţelor şi deficitul forţei de muncă

Cel mai important eveniment în 2007 a fost, cu siguranţă, aderarea la UE şi, implicit, avantajele care au decurs din aceasta.Unul dintre avantajele conferite de aderare a fost dreptul la liberă circulaţie pe care l-au dobândit românii, fără să mai aibă nevoie şi de un paşaport. Însă, acest aspect a avut şi o latură negativă asupra economiei româneşti. Faptul că românii au putut pleca la muncă în cele mai multe state UE, a făcut ca România să se confrunte cu una dintre cele mai puternice crize de forţă de muncă. Astfel, în momentul de faţă, în România s-a creat un deficit de forţă de muncă de aproximativ 1,5 milioane de oameni, cel mai afectat fiind sectorul construcţiilor. De altfel, o parte dintre angajatori au apelat sau intenţionează să apeleze la forţa de muncă din Asia, mult mai ieftină faţă de celelalte pieţe.

Dispariţia taxelor vamale

Un alt aspect important al aderării a fost şi eliminarea taxelor vamale pentru produsele importate din ţările membre ale UE. Astfel, în primele luni ale anului, preţul produselor de import a scăzut simţitor, respectiv cu până la 60% faţă de 2006. Practic, s-a ajuns ca preţurile la cele mai multe produse să fie aproximativ aceleaşi ca şi în celelalte ţări ale Uniunii. Din păcate, însă, preţurile nu au devenit la fel ca cele din UE ca urmare a dispariţiei taxelor, ci şi pentru că produsele româneşti au cunoscut mai multe valuri de scumpiri succesive, fie din cauza secetei, fie din cauza scumpirilor la utilităţi sau energie.

Boom imobiliar

Sectorul economic cu cea mai mare creştere a fost în 2007 cel imobiliar, în acest an demarând lucrările la numeroase complexe de locuinţe, cartiere noi sau sedii de birouri. Paradoxal, deşi oferta de locuinţe şi spaţii pentru birouri a crescut simţitor, pe viitor urmând să fie mult mai bogată, totuşi, preţul locuinţelor a crescut considerabil în toate judeţele ţării. Astfel, s-a ajuns ca un apartament vechi de câţiva zeci de ani să fie aproape la acelaşi preţ ca unul nou, termo şi hidroizolat net superior şi cu mult mai multe facilităţi ca vechile blocuri. De asemenea, şi preţul terenurilor a crescut simţitor, în special cele din apropierea oraşelor, unde s-au format noi cartiere.

Startul la pensiile private

Tot în 2007, s-a mai făcut un important pas în ceea ce priveşte asigurările pentru bătrâneţe. Anul acesta s-a dat startul la pensiile private, salariatul având posibilitatea să îşi aleagă fondul la care contribuie şi poate şi să îşi mute banii de la un fond la altul, dacă nu este mulţumit de modul în care îi sunt gestionate economiile. Începând cu acest an, pensia a devenit o afacere, deoarece salariatul poate participa la gestionarea banilor şi nu îi mai aruncă într-o gaură neagră a bugetului de stat..

Taxa auto şi timbrul verde

Tot anul 2007 a fost cel care a adus şi noi taxe, cea mai controversată şi dezbătută fiind, fără îndoială, taxa auto. Guvernul a decis ca românii să scoată din buzunare taxe pentru „prima înmatriculare“, care, însă, pot fi mai mari decât maşina. Acest lucru a şi atras, de altfel, mânia Comisiei Europene, care a avertizat de mai multe ori autorităţile de la Bucureşti, că taxa este discriminatorie. Premierul Tăriceanu susţine, însă, că taxa este o măsură bună, care stăvileşte eventuala avalanşă de maşini poluante. Spre sfârşitul anului, la presiunile CE, autorităţile bucureştene au decis să modifice taxa, însă, doar aspectele tehnice din ea, nu şi sumele de banii.

De asemenea, tot în acest an a fost introdus aşa numitul „timbrul verde“, adică o taxă pentru toate produsele electrice, electronice şi electrocasnice.

Anul marilor privatizări

Anul 2007 a fost şi anul marilor privatizări. În acest an, au fost privatizate fabricile Tractorul Braşov şi Mittal Steel, Electroputere Fabrica de Automobile Craiova. Din păcate, privatizarea anului, după cum o numea premierul Tăriceanu, adică cea a fabricii de automobile a fost suspendată la scurt timp de către Comisia Europeană, care a demarat o anchetă cu privire la ajutoarele de stat date pentru privatizarea fabricii. Situaţia nu este deocamdată lămurită, ancheta fiind în curs.

Pestă porcină şi gripă aviară

Din punct de vedere agricol, anul 2007 a fost unul nefast pentru agricultura românească, în această vară fiind înregistrate una dintre cele mai putenice secete, care a dus la scumpirea tuturor produselor de bază. De asemenea, România s-a confruntat cu o serie de epidemii, cum a fost cea de gripă aviară, care încă mai este suspectată şi în prezent în Delta Dunării. De asemenea, numeroasele focare de pestă porcină au făcut ca nici în prezent să nu putem exporta carne de porc în UE. Ultimul focar de pestă a fost în Insula Brăilei, unde a fost nevoie de sacrificarea a trei mii de porci.