2007, anul vinului

27 Septembrie 2007

▲ Dacă pentru multe ramuri ale agriculturii 2007 a fost nu tocmai favorabil, în ce priveşte domeniul viniviticol este considerat de specialişti un an „de excepţie“ ▲ Seceta prelungită, resimţită încă din iarna trecută, a favorizat acumularea unei concentraţii mari de zahăr în boabele de struguri, viticultorii fiind siguri că vor obţine un vin de o calitate greu de egalat în această toamnă ▲ Oenologii recomandă colecţionarilor să achiziţioneze vinurile din 2007 ▲ Un interviu despre vin şi vie, despre calităţile strugurilor într-un an secetos şi despre ce a adus nou Uniunea Europeană în sectorul viniviticol, cu prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, preşedintele Patronatului Român al Viei şi Vinului ▲

În ce măsură au fost afectate de seceta din acest an suprafeţele viticole din România?

Nu putem spune că seceta a fost o problemă. Sigur, producţia este puţin afectată din cauza secetei, dar din punct de vedere calitativ nu este nici o problemă. Viţa-de-vie este o plantă rezistentă la temperaturi ridicate şi nu suferă aşa de mult. A fost afectată într-o mai mare măsură, însă de un îngheţ produs prin februarie, când, pe culoarele unde aerul a fost mai rece, mugurii au avut de suferit, deci implicit are de suferit şi producţia.

Ce podgorii au avut cel mai mult de suferit de pe urma îngheţului respectiv?

Zona Iaşului, Cotnariul au fost mai puţin afectate de acest îngheţ. În zona Huşiului au fost nişte probleme.

Anii ploioşi măresc producţia, dar scad calitatea vinului

Care ar fi diferenţa dintre un an ploios şi unul secetos în ceea ce priveşte calitatea vinului?

În principiu, într-un an secetos, vinul ar trebui să iasă mai bun. Depinde însă de zonă. La noi, zona Iaşului, plus Cotnarii, calitatea vinului va fi, fără îndoială, foarte bună anul acesta. Bineînţeles, întâi de toate, strugurii vor fi buni. Noi spunem întotdeauna că vinul nu poate depăşi calitatea strugurilor, oricâtă tehnologie ai avea. Dacă ai struguri de calitate şi vinul va fi la fel.

Într-un an ploios poate să existe o producţie mai mare, însă strugurii au o aciditate mai ridicată şi nu prezintă acumulare de zahăr. Pe când într-un an mai secetos, acumularea de zahăr este mult mai mare, deci vinul va merge spre calităţi deosebite: spre exemplu, vinul cu rest de zahăr, vinuri dulci, vinuri demiseci, demidulci. În plus, strugurii au o aciditate echilibrată. Noi, ca specialişti, ne dorim ani mai puţin ploioşi. Oricum, în zona Iaşului şi, în general, a Moldovei nu există un excedent de ploi. Sigur, fermierii ar vrea să fie mai multe ploi, să aibă producţie mai mare, dar cei care fac vinuri, dimpotrivă. Vor să aibă o producţie mai mică, dar produsul final, vinul, să fie de calitate mai bună.

Aşadar, acumularea foarte bună de zaharuri, din acest an, nu înseamnă că producţia va fi mai mare, ci doar că vinul va fi mult mai bun.

Va fi poate chiar mai puţin vin decât în mod obişnuit, pentru că boabele nu au crescut aşa de mari, dar, fiind mai concentrate în zahăr, calitatea lor va fi mai bună. Este un an de excepţie, 2007, spun eu.

Vinurile din 2007, bune de colecţionat

Specialiştii în viticultură susţin că anul acesta nu ar trebui ratată achiziţionarea vinului de colecţie. De ce?

Întâi să le vedem. Deocamdată sunt la fermentat. În principiu, după un an de referinţă, e bine să-ţi păstrezi vinurile, pentru că au o calitate deosebită şi se şi păstrează extrem de bine.

Ce ani „de excepţie“ sunt repere importante atunci când alegem un vin?

2000 a fost un an foarte bun. Chiar 2003, pentru anumite zone, un an foarte asemănător cu 2007, pentru că a fost secetă. Mai sunt, de asemenea, 1984, 1986, 1994. Sigur, totul depinde de zonă. Fiind aproape de Cotnari, mă gândeam la vinurile de acolo. Anii aceştia de referinţă sunt însă aproximativ aceiaşi aproape pentru fiecare zonă, pentru că distribuţia climaterică nu diferă prea mult la noi în ţară.

La cât se estimează producţia de vin din acest an?

Cred că puţin sub media multianuală. În jur de 5 milioane de hectolitri.

Scumpirile din această toamnă nu vor afecta vinurile

Vinul va fi mai scump sau mai ieftin în acest an?

Piaţa vinului e dictată de alte considerente. Nu este o bursă a vinului, ca la grâu sau ca la porumb, ca să existe fluctuaţii. Când cumperi un vin, nu cumperi numai produsul ca atare, ci şi „povestea“ din spatele lui. Cumperi brandul de multe ori, cumperi denumirea de origine. Deci nu are legătură cu producţia. Poate doar la vinul de masă, dar şi acolo piaţa este destul de echilibrată. Sunt doar nişte preţuri orientative, pentru vinul alb şi pentru vinul roşu, care se stabilesc la sfârşitul anului; în statistici le găsim. Un vin poate fi vândut cu un euro sau poate fi vândut cu 50-100 de euro. Asta nu înseamnă că e de o sută de ori mai bun. În nici un caz.

Ce a adus nou 1 ianuarie 2007 în domeniul viniviticol?

Cel mai „de bine“ este faptul că au venit nişte fonduri. Ne mândrim că noi, cei din viticultură, suntem primul sector în care au şi venit banii de la Bruxelles. S-au primit cu nişte sacrificii din partea noastră, cu intervenţii. A trebuit să ne mobilizăm şi să mergem inclusiv la Bruxelles. Pentru că lucrurile sunt greu de înţeles la noi. Nu că ei nu ar da banii, ci fiindcă la noi agenţia de plăţi, ministerul n-au înţeles mecanismul. Este atâta birocraţie în sistem, iar cei de la agenţiile de plăţi nu sunt de meserie şi nu înţeleg cum trebuie făcut. Ei îţi spun că trebuie să faci „de aici, până aici“. Însă în agricultură nu poţi pune sămânţa decât primăvara; degeaba o pui în iulie. Ceea ce vreau să spun e că sunt nişte etape pe care ei nu pot să le înţeleagă.

Despre ce sumă vorbim?

Au fost 15 milioane de euro, pentru noi şi bulgari, numai pentru refacerea plantaţiilor. În România, în mare parte au fost acoperite toate. Asta pentru că ne-am mobilizat, am forţat un pic şi apariţia hotărârii de Guvern şi alte sisteme din acestea birocratice, pentru că altfel nu se rezolva. Toată lumea înţelegea că fondurile vin în octombrie, inclusiv presa. Nimeni n-a înţeles însă că până în luna octombrie, de fapt, cheltuielile trebuiau făcute, România să deconteze producătorilor aceste cheltuieli, urmând ca România să primească în octombrie acele cheltuieli de la Bruxelles.

Ce destinaţie concretă au avut aceşti bani?

Fondurile au fost pentru reconversie şi restructurare în viticultură. Adică pentru „retehnologizarea“ plantaţiilor, pentru modernizarea acestora, pentru înlocuirea cu soiuri mai valoroase şi pentru schimbarea sistemului de susţinere. Cine a accesat aceste fonduri, le-a şi primit şi le-a şi folosit.

Cu zahăr, fără zahăr

Unde există încă probleme în aplicarea legislaţiei europene?

În reforma în viticultură, care se dezbate acum, există câteva puncte sensibile. Sunt diferenţe între ţările din zona de nord a Europei, producătoare de vin şi ţările din zona de sud, Spania, Portugalia, sudul Franţei, Italia, Grecia, în privinţa practicilor oenologice care pot fi aplicate. Mai concret, unul dintre puncte constă în controversa privind folosirea zahărului în procesul de fabricaţie a vinului, iar celălalt în modul în care UE va repartiza banii pe ţări. Există un anumit fond şi ideea e să se meargă cu aşa-numitul „plic“ (buget) naţional şi să se repartizeze fiecărei ţări pe anumite criterii, iar ţara respectivă nominalizează domeniul de interes: pentru restructurare, pentru promovare, etc., ceea ce propun ei ne dezavantajează, pentru că un procent mare din această sumă care va fi alocată României e dat de istoricul subvenţiilor care au fost primite în decursul anilor. Sunt ţări ca Spania, Italia, cărora metoda le convine, pentru că până acum au primit sume extrem de mari ca subvenţii. Or, România, care a intrat la 1 ianuarie în acest an în UE, nu are nimic; bifează cu 0 la subvenţii. Acum lupta e să convingem celelalte ţări să excludă aceste prevederi pentru ţările nou intrate în uniune. Avem o întâlnire săptămâna viitoare, la Bruxelles, cu reprezentanţii europeni în domeniu, cu cei de la Comisia Europeană şi încercăm să negociem lucrul ăsta. Deja s-au cam făcut alianţele între ţări.

Vorbeaţi mai înainte de folosirea zahărului în procesul de producţie a vinului. Ce controverse există în privinţa asta?

Sunt ţări unde este foarte cald şi nu e nevoie să se adauge zahăr în procesul de producţie: Spania, sudul Franţei, Portugalia, Italia, Grecia. Mai ales că la ei fiecare an este unul bun.

La noi, în schimb, ca şi în ţările din nordul Europei, este nevoie de un asemenea adaos.

În România, toţi producătorii adaugă zahăr?

În felul în care e împărţită acum România, pe zone europene, cam peste tot se utilizează zahărul, cu excepţia Dobrogei, teraselor Dunării şi zonei Dealu Mare. În rest, în toată ţara se foloseşte, dar într-o anumită concentraţie: 2%, echivalentul a două grade alcoolice, în anii nefavorabili. Sunt şi aici nişte condiţii. Însă sunt multe ţări care folosesc acest procedeu: Cehia, Germania, Franţa de nord. E şi o măsură prin care vinurile sunt aduse la aceiaşi parametri. Pentru noi e puţin complicat acum, pentru că e preşedinţia Portugaliei. Dar asta este conjunctura politică…

La ora actuală, totul e retrocedat. Nu mai există nimic de stat

Ce suprafaţă viticolă deţine România în acest moment?

Oficial sunt înregistrate 196 de mii de hectare. Cred că în total se ajunge la 115.000-120.000 de hectare, dacă punem la socoteală şi zonele de vie hibrid, cele înlocuite, etc.

Există mari furnizori de vinuri româneşti pe piaţa europeană?

De la noi foarte mult s-a vândut ca vin vrac. Nu livrăm o cantitate prea mare. Noi nici măcar contingentul pe care-l aveam înainte de intrarea în UE, când puteam să introducem o anumită cantitate fără taxe vamale, nu reuşeam să-l atingem, respectiv 300.000 de hectolitri. E o piaţă încă modestă. Însă nici nu este aşa o mare bătălie între poducători să iasă pe piaţa europeană. Preţurile la intern sunt mai bune decât la export. Exportul este încă o chestiune aşa, „de bon-ton“, nu că ar fi vreun mare avantaj economic.

La ce preţ se vând vinurile româneşti în UE?

În general, ne situăm în segmentul de jos al pieţei, până în 5 euro sticla. E chiar foarte bine dacă prindem segmentul acesta, de 3-5 euro.

Care e situaţia retrocedărilor în sectorul viniviticol?

S-au făcut retrocedări de proprietăţi din anumite podgorii peste tot în ţară. În Moldova, există astfel de retrocedări în Vrancea, unde sunt foarte mulţi mici producători. Sunt şi câţiva producători de seamă, dintre cei care au reintrat în posesia acestor proprietăţi. De exemplu, la Drăgăşani, baronul Kripp (n.r. baronul Jacob Kripp, soţul Ilenei Costinescu, descendentă din familia domnitorului Barbu Ştirbey). Are peste 20 de hectare şi fac un vin foarte bun, destul de scump, foarte bine vândut. Au un vinificator neamţ. Retrocedările nu sunt o problemă, nu afectează pe nimeni. Important e să nu se distrugă viile. La ora actuală, totul e retrocedat. Nu mai există nimic de stat, cu excepţia staţiunilor viticole, care rămân şi ele numai cu maximum 30% din ce-au avut înainte.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!