Carnea de pui şi ouăle din România sunt sigure pentru consum, fapt dovedit de rezultatele analizelor efectuate de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care atestă că producătorii respectă cu
40 de ere glaciare pe Marte
Planeta Marte a suferit circa 40 de ere glaciare în cursul ultimelor 5 milioane de ani, fenomene care se explică prin repartiţia gheţii în solul Planetei Roşii, potrivit unui studiu publicat în ultimul număr al revistei „Nature“.
Marte, ca şi Terra, a suferit în cursul istoriei sale schimbări în înclinaţie, provocând modificări în expunerea la Soare în diferite regiuni şi deci o redistribuţie a zonelor sale îngheţate în permanenţă. Realizând o simulare digitală a înaintării şi retragerii gheţii în sol, Norbert Schorghofer, de la Universitatea Hawaii din Honolulu, a evidenţiat, în subsol, gheaţă în porii stâncilor la latitudini medii şi o secvenţă de trei straturi, la latitudini mari. Această simulare permite o mai bună cunoaştere a perioadelor reci de pe Terra.