Timp liber
Nicolae Hortolomei

În slujba sănătăţii şi ştiinţei româneşti

Dan Cârlea, 04 Iunie 2016

Adesea, puterea vâltorii prezentului ne poate ispiti să vedem părţile umbroase ale lucrurilor, oamenilor şi chiar ale unor domenii întregi de activitate, uitându‑i în mod nedrept pe cei cărora le datorăm multe, cum ar fi cazul unor medici de elită pe care i‑a avut România. În cele ce urmează ne vom aduce aminte de câţiva oameni importanţi pentru sănătatea naţiei noastre, sănătate la cel mai propriu sens cu putinţă.

Născut la Huşi, în 1885, Nicolae Hortolomei a făcut liceul şi Facultatea de Medicină la Iaşi, unde a şi lucrat ca extern, intern şi preparator la Institutul de Anatomie. În 1909 şi‑a luat doctoratul în medicină, sub îndrumarea profesorului Ernest Juvara, iar în doi ani a ajuns asistent la clinica de chirurgie condusă de acesta. S‑a specializat în urologie, la Paris, iar în timpul Primului Război Mondial a organizat spitalele de campanie din Moldova. După ce Basarabia s‑a unit cu România, Nicolae Hortolomei a fost numit şef al Secţiei de chirurgie în spitalul din Chişinău, însă a devenit şi profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din Iaşi. În 1930 îl găsim la Bucureşti, medic primar şef al Serviciului de urologie la Spitalul Colentina, iar trei ani mai târziu preia conducerea Clinicii de chirurgie şi urologie de la Spitalul Colţea, lucrând alături de mari nume ale medicinei româneşti. A fost membru al Academiei Franceze de Chirurgie şi al altor societăţi ştiinţifice internaţionale. Din 1948 a fost membru titular al Academiei Române. A murit în 1961, la Bucureşti.

Un nume cu rezonanţă deosebită pentru bucureşteni este Setlacec. În anii '60‑'70, bolnavii cu probleme cardiace doreau să ajungă pe mâna chirurgului Dan Setlacec, de la Spitalul Fundeni. Născut în 1921 la Bucureşti, Setlacec a urmat cursurile Facultăţii de Medicină, între 1940 şi 1946, iar apoi a obţinut doctoratul. Chirurgia l‑a preocupat încă de la începuturile carierei sale medicale, făcând stagii în clinicile de specialitate, atât ca extern, cât şi ca intern, iar din 1949 s‑a orientat şi spre activitatea didactică, fiind numit preparator la Clinica chirurgicală a Spitalului Colţea, condusă pe atunci de Nicolae Hortolomei. Din 1953, Dan Setlacec a fost inclus în echipa de chirurgie cardiacă, condusă de același Hortolomei. De la începutul anilor '60 şi până la pensionarea sa, în 1987, Dan Setlacec a condus Secţia de chirurgie a Spitalului Fundeni și, totodată, a pus la punct, împreună cu anestezistul George Litarczek, metoda hipotermiei controlate. În clinica condusă de profesorul Setlacec s‑au efectuat intervenţii pe glanda tiroidă, pe esofag, stomac, intestin subţire şi gros, rect, ficat, pancreas, glande suprarenale, splină şi sistem port, glandă mamară, ovar, circa 2.000 de intervenţii chirurgicale pe an. A participat, cu numeroase comunicări, la simpozioane şi congrese, a inaugurat în cadrul Editurii Militare seria „Studii clinico‑chirurgicale”, a dezvoltat tehnici chirurgicale originale - Operaţia Patey modificată, abordul toracic al cancerului de pol superior gastric, abordul transperitoneal pentru suprarenalectomie bilaterală. A murit în anul 2009, la Bucureşti.

Un alt inovator al tehnicilor chirurgicale a fost medicul Eugen Bogdan Aburel (1899‑1975). Mama sa era descendentă din familia Mitropolitului Veniamin Costache, iar pe linie paternă provenea dintre armenii din Moldova. S‑a născut la Galaţi şi a studiat la Facultatea de Medicină din Iaşi, între 1919 şi 1924, unde a şi ajuns asistent, iar din 1922, prin concurs, a ajuns medic intern la Maternitatea „Grigore Ghica”. A devenit din 1923 profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, axându‑se pe ginecologie. A studiat şi în Franţa, lucrând şi ca intern supleant şi apoi asistent la Maternitatea „Boucicault” din Paris. După întoarcerea în ţară a fost numit suplinitor al profesorului Zaharescu Karaman, în funcţia de director al Institutului clinic obstetrical „Grigore Ghica Vodă” (1933‑1934), iar din 1934 a devenit doctor docent. A continuat activitatea didactică până în 1969, ca profesor de clinică la Iaşi şi profesor de obstetroginecologică la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Activitatea sa a fost axată pe anatomia şi fiziologia inervaţiei senzitive a organelor genitale feminine şi a introdus metode originale de analgezie la naştere, formulând în acest sens şi principii în anestezia locală continuă. Prof. Lull şi Hingson, în lucrarea „Controlul durerilor de naştere”, 1945, menţionează paternitatea profesorului Aburel în identificarea principiului anesteziei continue. A activat în diverse foruri medicale interne şi internaţionale de specialitate, îndeplinind şi diferite funcţii: preşedinte al Societăţii studenţilor în medicină din Iaşi (1921‑1922), membru al Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din Paris (1929), membru al Societăţii franceze de ginecologie (1930), membru al Asociaţiei Mondiale pentru Prevenirea Cancerului Uterin (1965), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris (1968).

Primele transplanturi renale din România sunt legate de numele altei somităţi medicale, Eugeniu Proca. Acest reputat medic, născut în 1927, a fost şi fondatorul Societăţii Române de Urologie. După ce a absolvit Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung‑Muscel în 1945, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Militară din Bucureşti, apoi, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, după excluderea din Institutul Militar. A fost medic la o mină de cărbuni de pe Valea Trotuşului, iar din 1953, prin concurs, a ajuns la Spitalul Panduri din Bucureşti. În anul 1957 şi‑a susţinut teza de doctorat îInsuficienţa renală acută”, iar în 1969 a devenit doctor docent. Din 1965 a devenit şeful Clinicii de urologie de la Spitalul Fundeni, a făcut studii de perfecţionare la Institutul de Urologie din Londra şi în Statele Unite. În anul 1989 a reînfiinţat Societatea Română de Urologie, care se desfiinţase în 1945, societate pe care a şi condus‑o până în 1999. Primele transplanturi renale din România sunt opera profesorului Proca şi a colectivului condus de el. Alte realizări avute împreună cu colectivul Cclinicii de chirurgie cardio‑vasculară de la Spitalul Fundeni sunt intervenţia asupra unor tumori gigant, iar în planul cercetării ştiinţifice, profesorul Proca s‑a orientat spre cercetarea funcţionalităţii normale şi patologice a vezicii urinare, a studierii fluxului plasmatic renal, a hipertensiunii nefrogene, a patologiei glandelor suprarenale. Activitatea sa de o viaţă înseamnă şi elaborarea protocoalelor de diagnostic şi tratament în tuberculoza aparatului urinar, infecţiile urinare şi oncologie urinară, adoptate în întreaga ţară.

Cunoscut drept „Îngerul copiilor”, medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca a fost vreme de jumătate de secol în slujba apărării sănătăţii celor mici, efectuând circa 45.000 de operaţii. S‑a născut la Constanţa, în 1930, unde a şi făcut studiile la Liceul „Mircea cel Bătrân”. A urmat Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, iar în 1954 a fost repartizat la Niculeşti‑Jianu, un sat de lângă Feteşti, sat ce poartă acum numele Dudeşti (Brăila). După trei ani a fost transferat la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, în calitate de chirurg pediatru, unde a lucrat între anii 1957 şi 1984, apoi a fost la Spitalul „Budimex”, actual „Marie Curie”. A făcut operaţii în mai multe ţări ale lumii, fiind un medic de prestigiu internaţional, dinainte de 1989. Acest medic, a cărui dragoste pentru copii era de notorietate, şi‑a trăit ultimii ani de viaţă ca un călugăr‑medic, după decesul soţiei sale, survenit în anul 1999, într‑o cămăruţă plină de icoane din Spitalul „Marie Curie”. Până la finalul vieţii (2011) a acordat oricând consiliere medicilor care operau, graţie imensei sale experienţe. Este şi ctitorul bisericii din curtea spitalului, unde s‑a şi petrecut slujba sa de înmormântare. Cu îngăduinţa Patriarhului României, Alexandru Pesamosca a fost îngropat chiar acolo, lângă copiii pe care i‑a slujit cu toată ştiinţa şi puterea sa, o viaţă întreagă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!