Moldova
„În viaţa mea am fost vier în via Domnului“

„În viaţa mea am fost vier în via Domnului“

11 Noiembrie 2017

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Dorohoi a fost oficiată joi, 9 noiembrie 2017, de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, slujba Înmormântării preotului Gheorghe Vieriu. Vrednicul slujitor al Sfântului Altar a păstorit parohiile Hilişeu-Cloşca şi Şendriceni din Protopopiatul Dorohoi. La finalul slujbei, părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a citit o „Scrisoare către păstoriţi“, redactată de către preotul Gheorghe Vieriu:

Fluviul timpului îşi vede implacabil, nestingherit, de drum, luând şi ducând totul în cale, luând şi picăturile noastre de viaţă şi ducându-le spre nemărginirea oceanului veşniciei… O, viaţă, te rog, nu te duce,/ Iar dacă te duci, Ia-mă cu tine!/ Ştiu sigur că ceea ce are de petrecut o să se petreacă…/ De aceea caut să fiu cât de cât, pregătit.

Dragii mei, vă las…

E noapte… târziu… Sunt singur, cu gândurile mele… Mă gândesc cum voi putea scrie despre momentul acela, despre momentul acesta… Dar îmi zic: de ce să nu pot, pentru că moartea este unul dintre momentele cele mai fireşti din viaţă. Ea face parte din viaţă. În viaţa mea am fost vier în via Domnului, am fost preot în Biserica Lui şi am avut de-a face cu viaţa şi cu moartea. Viaţa e un Babilon ce curge între leagăn şi mormânt, între covată şi sicriu, cum bine zice poetul:

„Un leagăn, drept sprijin,

Sub el, un mormânt

Şi-o mână întinsă

Îl leagănă-n vânt…

Şi groapa-i deschisă

Sub leagăn, mereu…

Tăcere… tăcere…

În leagăn sunt eu.“

E noapte… târziu…, dar în cameră lumina luminează misterios, ca o pregustare a luminii celei neapropiate, iar eu mă simt ca într-o pupilă divină… cuvintele curg dezinvolte, cristaline, ca o apă vie. Am prins viaţă de la Dumnezeu şi din părinţeii mei, Niculai şi Elena Vieru, la 3 aprilie 1943, în satul Griviţa, comuna Cordăreni, judeţul Botoşani, fiind unul din cei cinci copii ai familiei noastre. Din anul 1950 până în 1954 am urmat cursurile Şcolii Primare din sat, iar din 1955 până în 1957, cursurile Şcolii Generale V-VII, Numărul 2, din oraşul Dorohoi. În anul 1960 am fost admis la Şcoala de cântăreţi bisericeşti şi Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-am absolvit în vara anului 1965, iar toamna, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Iustin Moisescu, am dat examen de admitere la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti, pe care l-am absolvit în anul 1969, devenind licenţiat în Teologie, la Istoria Religiilor, cu teza „Ideile de dreptate, iubire şi pace în diferite religii“, alcătuită sub îndrumarea diaconului profesor Emilian Vasilescu. În toamna aceluiaşi an m-am căsătorit cu Mariana Chiriboi, din comuna Dobârceni, şi avem împreună o fiică, Monica. După Examenul de Capacitate, am fost chemat la hirotonie într-o zi de vineri, 21 noiembrie, de sărbătoarea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, fiind hirotonit diacon la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Duminică, 23 noiembrie, în biserica Mănăstirii Golia din Iaşi am fost hirotonit preot de către vrednicul de pomenire Episcop Irineu Suceveanul, pe seama Parohiei Hilişeu-Cloşca, cu Decizia de numire de la 1 noiembrie 1969. Aici, cu ajutorul lui Dumnezeu, am slujit Sfânta Liturghie, am dat asistenţă religioasă credincioşilor, s-a instalat lumina electrică în biserică, făcând reparaţii, iar la biserica de la Filia Corjăuţi s-a schimbat învelitoarea cu tablă zincată. După zece ani, în 1979, m-am transferat la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ Şendriceni, cu Decizia de numire de la 1 iulie. În această parohie m-am silit, după puterile mele, să zidesc credincioşii, mai ales pe dinăuntru, să-i întăresc în credinţă prin viaţă, prin cuvânt şi prin scris, înmulţind darul divin, primit, scriind şi tipărind zece cărţi de versuri cu fond religios şi laic, printre care: „Se răscoleşte duhul“, „În graiul tăcerii“, „Miride“, „Un cer“, „In via“, „Fântână de lumină“, „Iubesc“ (Amo). În anii 1974 şi 1980, am fost la Bucureşti, la Cursurile de definitivare şi de promovare. Dintre lucrările gospodăreşti mai de seamă menţionez faptul că în anii 1980 şi 1991 s-au făcut reparaţii capitale exterioare, s-a instalat lumină electrică, s-a construit o casă de prăznuire, fântână, aghiazmatar, masă, iar în anul 1999 s-a spălat şi s-a restaurat pictura, s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard de fier, s-au făcut uşi împărăteşti noi, icoane din cuprinsul anului bisericesc, veşminte preoţeşti, îmbrăcăminţi, aşternuturi, împreună cu bunii creştini, trăitori plini de fervoare a dreptei credinţe. Începând cu anul 2006, după ce am ajuns la pensie, m-am aplecat cu mai multă luare-aminte spre „omul cel tainic al inimii“, spre împlinirea datoriilor mele creştineşti de zi cu zi. Tată din Cer şi Dumnezeul meu Cel Singur bun, Îţi mulţumesc pentru intrarea mea în viaţa din timp şi din afara timpului, pentru harul înfierii şi al învierii mele, pentru harul Preoţiei, pentru darurile Sfântului Duh, pentru Jertfa mântuitoare şi răscumpărătoare a Unuia-Născut Fiului Tău, pentru cele din lumea aceasta şi pentru cele mai presus de lume, pentru părinţii mei de la care am primit sângele vieţii şi laptele cel bun al credinţei, dar şi hrana vârtoasă de mai târziu: discreţii, măsură şi bun simţ. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ieşirea mea din această viaţă, pentru braţele părinteşti întinse cu drag, întru întâmpinarea mea, Îţi mulţumesc că m-ai făcut părtaş şi moştenitor cu Fiul Tău şi cu toţi sfinţii, ai sfintei Tale împărăţii. Doamne, să nu mă judeci după faptele mele şi să nu întorci asupra capului meu răutăţile mele. Primeşte, Doamne, această puţină rugăciune a mea şi a celor dimpreună cu mine, care au mai rămas în încercările mele, deschide-Ţi palmele şi lasă să-Ţi cadă, întru mila Ta, în căuşul lor, lacrimile rugăciunilor noastre, ca o jertfă curată şi ca o tămâie cu bun miros, în ceasul acesta din urmă. Amin!

Şi voi rămâne-acolo, singur…

Şi vor pleca la ale lor…

Unde vei fi atunci, iubire?

O, soare, nu intra în nor!

Ţărâna va cădea cu zgomot,

Pe ce mai sânt, pe ce am fost

Şi toate rosturile mele

Rămâne-vor fără de rost.

Ştiam că voi trăi momentul

Când mă voi duce, voi fi dus…

Ştiam şi totuşi petrecut-am

De parcă nimeni nu mi-a spus…

O, viaţă, dulcea mea lumină,

Ce cu dureri m-ai mângâiat,

Îmi pare rău că fugi de mine,

Eram, de-acuma, învăţat!...

Ştiu că te-ascunzi pentru o vreme,

De ochii, ce pretind că văd,

Dar, dincolo de vălul tainei,

Nimic nu văd, nu întrevăd…

Alţi ochi ne trebuie - ai credinţei,

Cu care altfel să privim,

Dintre sălbatice hăţişuri,

În larg de ceruri, să ieşim…

Cândva, din pântecele mamei,

Ca dintr-un chivot sfânt, m-am rupt,

Atunci văzui lumina zilei,

Atunci, atunci, la început…

Nedumerit, clipii din pleoape,

Trezindu-mă ca dintr-un vis,

Mă minunase răsăritul

Spre care ochii mi-au deschis.

Atâtea flori, atâta pace,

Mă cuprindeau şi-mi surâdeau…

Parcă vedeam pe-nevăzutul,

Prin cele care se vedeau!

O, cât aveam, această clipă,

Mult mai târziu, să o doresc,

Când greu, prin bărăganul vieţii

Drum, trebuii, ca să-mi croiesc!

Nu am râvnit înalte tronuri,

De-aceea Domnul m-a-nălţat…

Simţeam că tronul meu e cerul,

La Sfânta Masă-ngenuncheat…

Că m-ai chemat, ca preot, Doamne,

La cel sărac, smerit, căzut,

În care, Tu, doar, faci să-ncapă

Ce pare de neîncăput.

Cuvântul Tău, cuvântul vieţii,

Acesta l-am binevestit,

Însă, nu cred că mai nevrednic

Ca mine, ai mai întâlnit.

Stăteam şi mă gândeam, Stăpâne,

Şi mă-ntrebam de multe ori,

Cum şi pe unul ca şi mine,

Îl numeri printre slujitori?

Adesea mă lăsa puterea,

Ştiind în slujba cui eu sunt

Şi-atunci simţeam cum mă încinge

Căldura Duhului Tău Sfânt.

Şi-mi da curaj şi îndrăzneală,

Sfioşii ochi mi-i ridicam…

Ardeam ca rugul cel de taină,

Ardeam şi nu mă mistuiam…

Când coboram, din nou, în mine,

Precum o rază în noroi,

Atunci ochii mei şi duhul,

Cătau odihnă peste voi.

Simţeam cum faţa Ta, Părinte,

Din cer, ne lumina puţin,

Iar din izvorul gurii mele

Mai licărea cuvânt divin…

Pe-aripi de duh, pluteam în slavă,

În trup sau nu în trup, nu ştim…

Ce fericiţi suntem cei care

De-al lumii bâlci ne despărţim!

Când a trecut atâta vreme,

Veri, toamne, ierni şi primăveri!

Mia de ani, la Tine, Doamne,

Este ca ziua cea de ieri…

Prieteni dragi, priviţi la mine,

La ceea ce am mai rămas!...

S-a stins din ochi lumina vieţii

Şi gura nu mai are glas.

Pe faţă-mi cade noaptea iernii

Şi, Doamne, cât ţineam la preţ!...

Mai daţi-mi din căldura voastră,

C-am început, deja, să-ngheţ!

Comori de dragoste trimis-au,

Acolo sus, în cer, în voi,

Topite, sufletele voastre,

În lacrimi, curgă-voi şiroi…

Să mă simţiţi, mereu, aproape,

Aşa cum v-am simţit şi eu.

Şi v-am purtat ca un părinte

La pieptul meu, uşor şi greu.

Şi ce dacă mi-i gura-nchisă

Şi am rămas numai cuvânt?

Puteţi să mă citiţi oricine

Şi învăţat şi om de rând…

Şi ce dacă, acum, o umbră

Ne trece ca pe-un lan de grâu?

Simt o divină bucurie,

O bucurie fără frâu…

Căci am scăpat de teascul humei,

Sunt liber, tainele descui…

Mă sui mereu… senin, lumină,

Sunt fericit, mă sui, mă sui…

Te văd departe-n zare, Tată,

Cu braţele deschise largi,

Din ochi, măcar un strop de milă,

Măcar, de creştetu-mi să-Ţi spargi.

Tu eşti prea bun, Tu eşti prea mare,

Iar eu, un biet fir de nisip

Fără de chip şi-asemănare,

Dă-mi, Tu, asemănare chip.

Adio! Mă iertaţi! Adio!

Un sfeşnic a căzut, s-a stâns…

Doi ochi, două lumânărele,

Au ars de-ajuns, de-ajuns, au plâns.

Acum au apus sub pleoape,

Au adormit, de trudă grei,

Ca să răsară neaproape,

Mai plini de viaţă, de scântei.

Le sărutaţi a lor orbite,

Umpleţi-le de lacrimi, iar,

Precum au fost obişnuite,

Să fie plin al lor pahar.

Mă-nvăluiţi întru iubire

Ca pe-un copil, un nou-născut,

Aşa voi fi în nemurire,

Chiar de mă semănaţi în lut…

„Ţineţi la neamul vostru românesc“

Şi încă ceva…

Prieteni, vă rog şi vă îndemn, întoarceţi-vă la Dumnezeu, înnoiţi-vă viaţa, puneţi început bun, prindeţi-vă de haina lui Hristos, urmaţi-I… Nu pierdeţi vremea cu nimicuri, vremea mântuirii voastre. Ţineţi-vă de Sfântul Potir. Cercetaţi Biserica, siliţi-vă, iubiţi-o, doriţi-o. Îndrăgiţi preotul, slujitorul Domnului, ascultaţi-l, ajutaţi-l. Rămâneţi în dreapta credinţă, orice s-ar întâmpla, chiar cu preţul vieţii voastre, că zice Hristos: „Cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acolo o va câştiga“. Fiţi răbdători în viaţă şi în familie, în sfânta familie, „mica biserică“, ţineţi la unitatea ei. Ţineţi la neamul vostru românesc, născut, nu făcut, creştin, care a trecut mereu biruitor prin furtunile istoriei, prin Sfânta Cruce, prin limba sfântă, „Limba Vechilor Cazanii“, prin frumuseţea credinţei, prin puterea de a îndura. Iubiţi-i şi pomeniţi-i pe cei trecuţi la Domnul, pentru că oasele lor sunt coloana vertebrală a ţării şi a neamului românesc. Să ne revedem cu toţii, întru Tine, Doamne Dumnezeule, „că în Tine - cum zice psalmistul - este locaşul tuturor celor ce se veselesc“. Amin!

Vă las şi plec… un singuratic,

Vă las credinţa de jeratic.

Vă las şi plec şi sunt primejdii,

Vă las sub licărul nădejdii.

Vă las şi plec, nu mă-nspăimântă,

Vă las iubirea mea cea sfântă.

Vă las şi plec, prea mult, nu-mi pasă,

Voi fi în voi, cu voi la masă.

Vă las şi plec numai în haine,

Vă las podoabele de taine.

Vă las şi plec spre dulci duminici,

Vă las aceloraşi nelinişti.

Vă las şi plec pe totdeauna,

Vă las eu soarele şi luna.

Vă las şi plec spre veacul zilei,

Vă las de-acum cu Domnul milei.

Ia-mi sufletul în mâini, Părinte,

Încă e cald, încă, fierbinte…

Precum un strop de lună,

Voi luneca-n pământ,

Să m-odihnesc de-o viaţă

De goană după vânt.

Precum sub nişte streşini,

Dormi-voi în cavou,

La Înviere, însă,

Ciocni-l-voi ca pe-un ou.

Voi sta cu mulţumire,

Cu-ai mei, ca-ntr-un potir,

Voi ţine cu urechea

De-al Liturghiei fir.

Pe mine, toată viaţa,

M-a legănat mereu

Al clopotului dangăt,

Limbaj de Dumnezeu.

De-acum şi-n veşnicie,

La fel, m-a legăna…

Iar psalmii, cu mireasmă

De Duh, mă vor sufla…

Şi anii vârteji-s-or

Ca frunzele pe-alei.

Şi stânjeniţi, prin iarbă,

Vor plânge stânjenei…

Adierea mângâietoare a Duhului să fie peste inimile voastre!

Iertaţi-mă şi rugaţi-vă pentru mine! Amin!


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!