Ziua de 15 noiembrie marchează, în Biserica noastră, atât începutul Postului Nașterii Domnului, cât și pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. Între lăcașurile care îl au ocrotitor spiritual pe marele stareț isihast se numără și biserica Parohiei „Șerban Vodă” din Protopopiatul Sector 4 Capitală, care și-a sărbătorit hramul de toamnă prin rugăciune. Bogatul program liturgic care a marcat sărbătoarea comunității parohiale a debutat în ajunul zilei de pomenire a sfântului.
Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi
În cadrul ședinței de ieri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ridicarea în rang a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nicolae Condrea ca Mitropolit ortodox român al celor două Americi. Ceremonia de ridicare în rang a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nicolae va avea loc duminică, 30 octombrie, la Catedrala Patriarhală din București, după săvârșirea Sfintei Liturghii.
Proclamarea locală și întronizarea propriu-zisă a nou-alesului Mitropolit ortodox român al celor două Americi va avea loc la Chicago, SUA, în perioada următoare, în prezența unei delegații a Patriarhiei Române.
La acest moment special, al alegerii, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a spus că ridicarea Înaltpreasfinţiei Sale în rang este un pas spre o mai bună organizare, păstorire și reprezentare a românilor din cele două Americi între celelalte jurisdicții ortodoxe de acolo.
„Ne bucurăm că am făcut acest pas şi îi încredinţăm pe credincioşii noştri din Statele Unite şi Canada că de acum misiunea noastră va fi mai activă, prezenţa ierarhului va fi mai vizibilă şi mai eficientă în parohii şi că înfiinţarea unei mitropolii este un pas şi o mână întinsă fraţilor noştri ortodocşi care sunt încă separaţi de Biserica-mamă, de Biserica Ortodoxă Română. Ceea ce s-a împlinit astăzi la Bucureşti ar trebui să fie prilej de bucurie şi un gând de viitor pentru organizarea mult mai bună a tuturor românilor ortodocşi din Statele Unite şi din Canada, înţelegând foarte exact care ne este misiunea”, a explicat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Nicolae, Mitropolitul ales al celor două Americi.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a mai spus că va colabora pe tărâm misionar- pastoral cu noul Episcop ortodox român ales al Canadei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina.
„Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina va avea o agendă foarte clară de vizitare a parohiilor din Canada, de stabilire a slujbelor, a programelor misionare, a serilor duhovniceşti. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu mine în Statele Unite. Misiunea noastră va fi mult mai conturată acum, nu numai pe plan administrativ, ci şi pe plan duhovnicesc, pentru că prezenţa ierarhului în parohie înseamnă un folos duhovnicesc în primul rând, dar şi această şansă de a ne cunoaşte, de a ne înţelege, de a lucra împreună”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae.