Memoria Bisericii
Închisorile preotului ieşean Mihai Acatrinei

Închisorile preotului ieşean Mihai Acatrinei

S-a născut la 26 octombrie 1910, la Movileni, judeţul Iaşi. A urmat Seminarul teologic „Veniamin Costache” (1931) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1935). În 1935 a fost hirotonit preot pentru Centrul mitropolitan. A fost unul dintre slujitorii importanţi din Arhiepiscopia Iaşilor. A fost preşedintele Asociaţiei clerului din Moldova şi consilier referent la Centrul mitropolitan. În perioada interbelică a aderat la crezul religios al Mişcării legionare. Prin Sentinţa nr. 146 din 14 aprilie 1941 a Tribunalului Militar Corp IV Armată Iaşi este condamnat la 2 ani închisoare corecţională, pentru „participare la rebeliune contra autorităţii publice”. Procesul i-a fost intentat pentru posesia fără permis a unei arme de vânătoare, faptă care a fost asociată cu denunţurile unor ilegalişti comunişti (mai apoi internaţi în lagărul de la Târgu-Jiu). Acestora s-a adăugat petiţia unor preoţi ieşeni prin care arătau comportamentul preotului Acatrinei în timpul guvernării legionare, în timpul căreia ar fi procedat la epurarea unor clerici, prin mutarea la parohii din afara oraşului Iaşi. În urma Decretului nr. 1132/1941, lui Acatrinei i se suspendă pedeapsa şi primeşte un domiciliu obligatoriu în Iaşi, de două ori pe lună fiind nevoit să se prezinte la poliţie. La 1 aprilie 1942, este încadrat ca slujitor la Parohia Potângeni, comuna Movileni, judeţul Iaşi, şi ca profesor la Şcoala de cântăreţi din Iaşi. Pentru antecedentele sale politice, între decembrie 1942 şi martie 1943 este internat în lagărul destinat preoţilor de la Mănăstirea Tismana. Este eliberat mai ales în urma petiţiei formulate de credincioşii din parohia sa, din ianuarie 1943, înregistrată la Casa Regală. În 1944, din cauza apropierii frontului, se refugiază din Iaşi, înspre sudul ţării. În timpul bombardamentului american din 4 aprilie 1944 este surprins în Gara de Nord din Bucureşti, dar scapă. Ajunge preot la Parohia Căldăraru, din comuna Cernica, de lângă Bucureşti, dar retrimis la scurt timp de către autorităţile antonesciene în Iaşi. La 10 martie 1947, Chestura Poliţiei Iaşi decide internarea în lagăr a părintelui Acatrinei, faţă de care Mitropolitul Justinian al Moldovei cere lămuriri. Cu toate inter­ven­ţiile mitropolitului, la 15 şi 18 aprilie casa preotului Acatrinei este percheziţionată de Sigu­ran­ţă, ultima dată fiind şi reţinut. În anchetă este acuzat pentru „instigare în masele preoţeşti şi ţărăneşti, atitudine antiguver­namentală, antidemocratică prin propagandă verbală de la om la om şi colportor de zvonuri tendenţioase”. Faptele sale sunt încadrate la articolul 327 („instigare publică”) din Codul Penal. Totul pornea de la câteva afirmaţii ale preotului Acatrinei făcute în cercul de apropiaţi şi de credincioşi din parohia sa, precum: „soldaţii sovietici sunt copiii sângerosului Stalin, criminalul omenirii întregi care ne-a luat Basarabia şi acum vrea să ne ia şi Moldova (20 octom­brie 1946)”; „copii luaţi în grija CARS-ului (Comitetul de Ajutorare a Regiunilor Afectate de Secetă, sub conducerea lui Mihail Sadoveanu) sunt trimişi în Rusia, pentru a fi făcuţi comunişti” (22 martie 1947) sau că guvernul Petru Groza duce ţara la ruină şi pe ţărani la înfometare. A fost internat în lagărele de la Piteşti (aprilie 1947), Văcăreşti, Aiud (iulie 1947) şi Iaşi-Galata (1948). La ieşirea din lagăr coabitează cu organele Siguranţei. Ajunge să fie cunoscut în mediul preoţesc ieşean ca informator, mai ales după ce este deconspirat de către Mitropolitul Justinian Marina şi „comprimat” de la slujire. I se oferă totuşi să slujească la Parohia Potângeni, acceptând deoarece se află într-o situaţie materială dificilă. Este abandonat de Siguranţă/Securitate şi luat în supraveghere la ordinul şefului Serviciului Culte din Direcţia Generală a Securităţii Poporului, maiorul Stănescu Heintz. (Va urma) 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!