Încreştinarea neamurilor de către Sfântul Apostol Andrei

După greci şi romani, suntem  unul dintre cele mai vechi popoare creştine ale Europei. Creştinarea geto-daco-romanilor s-a făcut concomitent cu romanizarea lor, încât românii apar în istorie de la început ca popor romanic şi creştin. Creştinismul românesc are o străveche şi glorioasă istorie de aproape două milenii în spaţiul carpato-danubiano-pontic, constituind astfel o ramură importantă a Bisericii celei una, sfântă, universală şi apostolică, înfiinţată de Domnul Iisus Hristos şi răspândită în lume de Sfinţii Apostoli şi de urmaşii lor.

În această îndelungată istorie a creştinismului nostru se află nume slăvite de martiri şi sfinţi, de episcopi, preoţi şi diaconi care au pătimit pentru credinţa în Mântuitorul. Foarte mulţi sunt necunoscuţi nouă, dar îi cunoaşte Bunul Dumnezeu.

După tradiţia creştină, în provinciile nord-vestice ale Asiei Mici, în care locuia şi o popu­laţie traco-frigiană, şi la tra­co-ge­to-dacii din sudul Dunării, înrudiţi cu aceştia, a predicat Sfânta Evanghelie Sfântul Apostol Andrei „cel întâi chemat la apostolat”, fratele Sfântului Apostol Petru. Amândoi erau fiii lui Iona din Betsaida, aşezată pe malul apusean al lacului Ghenizaret, şi erau pescari de meserie. Din cetatea aceasta provenea şi Apostolul Filip, după cum aminteşte Sfântul Evanghelist Ioan (1, 44).

Ascultând predica Sfântului Ioan Botezătorul, Apostolul Andrei a devenit ucenicul acestuia. Când marele proroc, văzând pe Iisus venind la el, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfântul Andrei a urmat pe Mântuitorul. Având credinţă nestrămutată în puterea lui Dumnezeu şi în Unul-Născut, Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, Apostolul Andrei şi-a închinat întreaga sa viaţă slujirii Mântuitorului, propovăduind dumnezeieştile învăţături ale Evangheliei Sale până la jertfa supremă. El s-a încununat cu moarte martirică, fiind răstignit cu capul în jos, la Patras, în Ahaia (Peloponez) pe o cruce în formă de X.

După Cincizecime, tră­gân­du-se la sorţi ce teritorii va primi spre propovăduire fiecare Apostol, Sfântului Andrei i-au căzut la sorţi: Bitinia, părţile Pontului Euxin (Marea Neagră) şi ale Propontidei (Marea Marmara), cu cetăţile Calcedon şi Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada (Grecia Centrală), Ahaia şi cetăţile Aminsos (Amisus), Trapezunt, Heracleea şi Anastris.

Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia lui Hristos şi la Sinope, în Pont, unde a suferit batjocoriri şi chinuri. Dar Mântuitorul Hristos l-a scăpat întreg şi sănătos din acele încercări. Apoi a trecut prin mai multe cetăţi, Neocezareea şi Samosata, precum şi la popoarele: alani, abazgi, zici, basporieni, chersoniţi. În urmă a mers spre Bizanţ, unde a hirotonit şi a pus episcop pe Stahie, despre care bizantinii au crezut că este aceeaşi persoană cu Stahis, de care aminteşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani (16, 9).