Oltenia
„Îndrumător către preoţi şi diaconi”

„Îndrumător către preoţi şi diaconi”

Pr. Ioniţă Apostolache, 14 Ianuarie 2019

Tradiţia liturgică ortodoxă aşază anumite „îndrumări pentru preoţi şi diaconi” la sfârşitul fiecărui Liturghier. Textul original al acestor poveţe a parvenit pe filieră anonimă, însă una dintre cele mai vechi lucrări folosite în practica liturgică ortodoxă este cunoscută cu titlul: „Îndrumător către preoţi şi diaconi adecă Sfătuire cum trebuie să se poarte în slujba Sfintei Liturghii” (Râmnic, 1865).

Textul acestei frumoase însemnări a intrat în limba română cu caractere chirilice. În timpul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, această micuţă, dar importantă lucrare de sfaturi liturgice se editează la Râmnicu Vâlcea (1856). În introducerea sa, Sfântul Calinic aduce câteva detalii importante cu privire la originea textului. Se menţionează astfel că lucrarea despre care vorbim a fost tălmăcită din „limba sârbească în cea grecească de un Părinte duhovnicesc şi cercetată de Patriarhul a toată lumea şi Arhiepiscop al Ţarigradului D.D. Kallinik”. Traducerea în limba română a fost făcută iniţial după ediţia grecească a textului, publicată la Viena. În ţara noastră, prima ediţie cu caractere chirilice a fost cea de la Sibiu, urmată de cea de la Buzău. Varianta Sfântului Calinic, la care facem trimitere aici, este cea de a IV-a ediţie a lucrării, apărută în tipografia de la Râmnic, „prin îngrijirea şi cheltuiala noastră, puindu-se şi un preţ foarte redus, încât să se poată plăti numai hârtia şi cerneala. Pre aceasta dar o recomand la toţi iubitorii cei întru Hristos fraţii noştri şi sunt plin de convingere că toţi o vor primi cu dragoste, şi cetindu-o adeseori cu luare aminte vor câştiga mare folos dintr-însa, rugând tot deodată pe toţi aceia ce o vor lua şi ceti, ca să-şi aducă aminte şi de noi păcătoşii la sfintele rugăciuni ce le vor face către Milostivul Dumnezeu, având şi din parte-ne arhiereasca noastră binecuvântare”.

Vrednicia slujitorului

În cele ce urmează, Sfântul Ierarh semnează un foarte interesant argument cu privire la caracterul mistagogic al slujirii sacramentale în Biserica Ortodoxă. Se arată astfel că la slujirea Sfântului Altar se „cuvine să lucreze preoţi vrednici, cu bună cucernicie şi cu frica lui Dumnezeu, mai vârtos Dumnezeiasca Liturghie, după multa înălţime ce are, prea de trebuinţă este a se săvârşi de slujitori vrednici şi înţelepţi şi cu faptele mai presus decât Îngerii. De vreme ce la acelea, la carele nu îndrăznesc îngerii a căuta, preoţii nu numai că caută şi văd, ci şi pre Însuşi Împăratul celor ce împărăţesc, pre Domnul nostru Iisus Hristos, pre Cela ce este cu adevărat cu lucrarea în Taina Sfintei Euharistii Îl miluie, Îl sfărâmă şi să împărtăşesc cu El” (Îndrumător către preoţi şi diaconi, p. 2). Vom încerca să evidenţiem în cele ce urmează principalele îndatoriri ale preotului cu privire la săvârşirea Jertfei cele fără de sânge, după sfaturile cuprinse în această frumoasă lucrare, îngrijită de Sfântul Ierarh Calinic.

„Înainte-pregătirea” slujitorului pentru Sfânta Liturghie

Primul capitol al lucrării se referă la „înainte-pregătirea preotului şi diaconului pentru slujba Dumnezeieştii Liturghii”. Amintindu-i-se mai întâi despre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, slujitorul trebuie să ia aminte la locul în care împlineşte slujirea acestora. Astfel, dacă Botezul, Mirungerea, Spovedania, Căsătoria şi Maslul pot fi săvârşite prin excepţie şi după necesitate şi în alte locaţii, afară de biserică, Preoţia şi Sfânta Euharistie nu se săvârşesc decât înlăuntrul sfântului locaş. Vrednicia slujirii este asigurată de legătura harică pe care slujitorul o are cu arhiereul său. Cu alte cuvinte, pentru împlinirea celor sfinte, preotul să „nu fie sub blestem, sau sub afurisanie, sau în lepădare, sau sub oprirea de Arhiereu, sau de are şi cunoaşte întru sine păcat de moarte şi de cumva în blestem, sau în oprire este legat sau lepădat să nu îndrăznească niciodată să săvârşească Liturghie, până nu se va dezlega de Arhiereu ce l-au iertat pre el şi să se dezvinovăţească, şi apoi atunci să slujească”. La acestea se adaugă curăţia sufletului şi uşurimea acestuia de orice fel de apăsare, mânie sau scârbă. Se aduc mai apoi lămuriri cu privire la „postul euharistic” sau ajunarea de dinaintea săvârşirii Sfintei Liturghii. La toate acestea se adaugă negreşit împlinirea „Canonului Sfintei Împărtăşanii”.

„Vremea Sfintei Liturghii”

În Capitolul II se aduce aminte de „Vremea Sfintei Liturghii”, care, „după obiceiul cel vechi, este ceasul al treilea din zi, încă se poate şi mai curând sau şi mai târziu să se înceapă şi să se săvârşească de este nevoie, iar mai nainte de miezul nopţii, sau după amiază zi, nu, pentru că oricare le va începe şi va săvârşi într-acest chip, greşeşte, afară de zilele cele orânduite de Biserică, întru carele se cade să se slujească Liturghia după-amiază. Şi mai vârtos cân’ se face Liturghia dimpreună cu înserarea, adică cea «Mai nainte sfinţită» în Postul cel Mare, în Sâmbăta cea Mare, şi în Ajunul Naşterii lui Hristos, şi al Botezului, şi în joia de Rusalii după obiceiul cel vechi”.

Capitolul III vorbeşte despre cele ce se cuvin a se păzi atât înainte, cât şi după Sfânta Liturghie; Capitolul IV - „despre Sfintele Vase” ce sunt de trebuinţă la împlinirea sfintei slujbe; Capitolul V - despre „materia” necesară Sfântului Trup, anume pâinea dospită; Capitolul VI vorbeşte despre materia care va primi prefacerea în Sfântul Sânge al Domnului - vinul curat; Capitolul VII descrie „anumite întâmplări” ce se pot descoperi preotului în materia Sfintei Jertfe. Astfel, dacă prescura este mucegăită sau stricată, nedospită, ea trebuie de îndată înlăturată și înlocuită cu una de bună calitate; Capitolul VIII arată cum trebuie să procedeze preotul dacă nu pune apă în vin la momentul potrivit sau dacă vinul pentru Sfânta Jertfă este stricat etc.

Anumite întâmplări „la Sfintele Daruri, după ce se sfinţesc şi se săvârşesc”

În Capitolul IX se vorbeşte despre anumite întâmplări „la Sfintele Daruri, după ce se sfinţesc şi se săvârşesc”. Aici textul se referă în mod aparte la evenimentul prefacerii Sfintelor Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. „Iar de sunt slujitori mai mulţi, să ştie cum că cuvintele cele Domneşti «Luaţi, mâncaţi» şi Beţi» şi celelalte, şi: «Ale Tale dintru ale Tale», aşijderea şi «fă adică pâinea aceasta», iar ce este în paharul acesta «Prefăcându-le cu darul Tău cel sfânt». În taină toţi să le zică acestea, iar nu fieşce carele deosebi. Iar dacă preotul ce va sluji Liturghie va uita de a zis cuvintele cele Domneşti deasupra pâinii şi a vinului, sau rugăciunile «Doamne Cela ce pe Prea Sfântul Tău Duh…», aşijderea şi rugăciunile săvârşirii: «Şi fă adică pâinea aceasta…» şi aceea «Iar ce este în paharul acesta, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt…» şi este la îndoială pentru sfinţirea Tainei, să nu se tulbure, ci cu linişte în mintea sa să puie o socoteală ca aceasta, că adică dacă nu s-au sfinţit aceste Daruri ce stau înainte, pâinea şi vinul, acum se sfinţesc, şi să zică deasupra lor cuvintele cele Domneşti, începând din partea aceea: «În noaptea întru care s-a vândut», luând pâinea şi toate cuvintele ce se îndoieşte cum că nu l-au zis, şi după rugăciuni să săvârşească până în sfârşit” (Îndrumător către preoţi şi diaconi, p. 23).

Despre „cele ce se pot întâmpla preotului”

Capitolul X aminteşte despre „cele ce se pot întâmpla preotului” în timpul Sfintei Liturghii. De pildă, se menţionează faptul că, în situaţia extremă în care un preot moare în timpul Sfintei Liturghii, slujba se opreşte dacă nu există alt slujitor care s-o ducă la sfârşit. Dacă există alt slujitor la Altar, atunci el poate continua slujba de la cuvintele unde a rămas preotul defunct. Pe de altă parte, se aminteşte că dacă un preot slujeşte cumva Sfânta Liturghie fără să se împărtăşească cu Sfintele Taine, atunci acesta „greu şi de moarte greşeşte”.

În Capitolul XI, preotul se povăţuieşte asupra felului în care trebuie să pregătească Împărtăşania pentru tot anul, scoțând şi pregătind Sfântul Agneţ la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din Joia Patimilor. Nu în cele din urmă, în cel de-al XII-lea capitol, preotul este învăţat „cum să se dea, cum să se păzească şi ce fel de evlavie să arate către Dumnezeieştile Taine”. „Toţi lucrătorii de sfinţenie datori sunt să slujească în Biserică, cu cucernicie, şi să aducă Dumnezeieştilor Taine închinăciunile cele vrednice de mare cuviinţă, purtând grija ca să se cuminece adeseori. Iar preoţii care au parohie şi poporani ­trebuie să înveţe pre aceştia ca să se cuminece în toate posturile anului şi să se apropie cu curată ştiinţă, cu zdrobită inimă şi cu evlavie la sfânta Pricestanie, iar de vor vrea să se cuminece şi de multe ori, afară din sfintele posturi, şapte zile, sau cinci ­măcar să postească şi să asculte în toate zilele slujba la Biserică, sau să o citească în casele lor, avându-şi încă totdeauna ştiinţa curată, iar de nevoie, să postească măcar şi trei zile, mai nainte gătindu-se cu Dumnezeiasca Spovedanie, precum şi cei căsătoriţi, să se înfrâneze într-acele zile şi să se păzească de împreunarea trupească în ziua aceea în care se vor pricestui, de cu seară nimic mâncând. Iar câţi sunt neputincioşi şi bătrâni, sau copii, oareşice de cu seară puţin vor mânca, iar după ce va trece vremea cea obişnuită să ia aminte să nu bage nimic în gura lor, ci numai să se zăbovească întru rugăciuni, închinăciuni, metanii şi întru gândurile cele duhovniceşti, cât va fi cu putinţă, gătindu-se” (Îndrumător către preoţi şi diaconi, p. 39).

Despre minunea din Biserica Sfântului Mormânt

Ultima parte a lucrării cuprinde câteva istorioare cu tâlc duhovnicesc, explicate istoric, în legătură cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Prima dintre acestea se referă la o întâmplare care a avut loc pe la anul 1009, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. În vremea invaziei musulmanilor, păgânii lui Amfilog au dat buzna în sfânta cetate, găsind la Altarul Bisericii Sfântului Mormânt pe preotul Ioanichie, care slujea Sfânta Liturghie. Istorioara spune că păgânii au intrat cu caii în sfântul locaş, dar pe dată animalele au căzut ca moarte. Dumnezeu a rânduit atunci să arate păgânilor în chipul focului minunile din Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pe care autorul anonim le descrie în cele mai frumoase amănunte. Istorioara se încheie cu botezul şi martiriul lui Amfilog, cel care mai înainte fusese căpetenia oştirilor păgâne, acum ostaşul lui Hristos.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!