Reportaj
Înnoire la Tipografia Cărţilor Bisericeşti

Înnoire la Tipografia Cărţilor Bisericeşti

Marius Nedelcu, 29 Octombrie 2012

Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române continuă tradiţia istorică moştenită de la tipografiile mitropoliţilor Antim Ivireanul şi Varlaam din secolul al XVII-lea. În ultimii cinci ani, sub păstorirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, această tipografie a fost înzestrată cu utilaje moderne, performante, necesare pentru tipărirea cărţilor de cult şi teologice, a iconiţelor, broşurilor şi a altor materiale necesare misiunii Bisericii noastre.

Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române a fost sfinţită la sfârşitul lunii septembrie 2012 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod, cu ocazia aniversării a cinci ani de la întronizarea Sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Momentul sfinţirii, la care au participat toţi ostenitorii tipografiei, a marcat încheierea unui proces complex de înnoire şi retehnologizare a tipografiei. Programul amplu, costisitor, dar necesar a început în anul 2007 şi s-a încheiat în toamna anului curent. Cea mai importantă etapă, constând în retehnologizarea cu utilaje tipografice moderne şi amenajarea clădirilor instituţiei, a avut loc în anul 2012, într-un timp scurt. Părintele protosinghel Varsanufie Jebura, Consilier patriarhal şi directorul Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, ne-a vorbit despre noile utilaje tipografice care au intrat în dotarea tipografiei. "La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din nevoia firească pentru atingerea performanţelor tehnice, începând cu luna martie a acestui an, au fost efectuate lucrări ample de retehnologizare şi reamenajare a Tipografiei Cărţilor Bisericeşti. Au fost achiziţionate cele mai performante utilaje şi echipamente necesare procesului tehnologic de tipărire", ne-a spus părintele protosinghel.

La începutul lunii septembrie au fost aduse 14 maşini şi utilaje noi de tipărire din Germania, care au înlocuit în proporţie de 90 la sută vechile utilaje ale tipografiei. Una din cele mai importante achiziţii este maşina de tipar offset, marca Heidelberg Speedmaster CD 74, cu 6 culori cu inversor, format 530x740 mm, care are şi cuptor de uscare rapidă. Au mai fost achiziţionate tiparul digital, marca XEROX Color 550; maşina de fălţuit MBO K760/4KL, care oferă precizie transportului colii şi include dispozitive de perforare şi biguire; maşina semiautomată de cusut cu sârmă Hohner Exact Plus; maşina semiautomată de laminare la cald YDFM-720; maşină de confecţionat scoarţe Hörauf BDM Compact 60, pentru realizarea de cărţi şi bibliorafturi caserate, maşina automată de cusut cu aţă Ventura; maşina automată de tăiat cu trei cuţite Esprit 1576 solo; maşina de broşat cu termoclei Wohlenberg; maşina automată de confecţionat coperţi BDM Compact 60; maşina automată de embosat, ştanţat şi aplicat folio Kluge EHD pentru cărţile de cult, iconiţe, mape; maşina semiautomată de ambalat cu folie termocontractibilă Espert 5040; maşina automată de tăiat cu un cuţit Polar 78N ECO, compresor Kaesar ASD 47 T, pentru funcţionarea optimă şi economică a maşinilor tipografiei care au nevoie de sistem compact de aer comprimat. Concomitent cu achiziţionarea utilajelor au fost amenajate spaţiile Offset şi Legătorie, a fost modernizat sistemul de termoficare, centrala telefonică şi de internet a fost înnoită şi s-a montat echipament de control acces video pe bază de cartelă.

Pentru a facilita procesul de distribuţie au fost achiziţionate două autoutilitare Renault Master (2011) şi două autoutilitare Renault Kangoo (2011). Baza activităţii productive tipografice o constituie cărţile şi revistele pregătite pentru tipar de Editurile Patriarhiei Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Editura Basilica, Editura Trinitas precum şi Editura "Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, alături de comenzile celorlalte sectoare de activitate ale Administraţiei patriarhale, ale unor eparhii, mănăstiri, parohii şi alte instituţii bisericeşti din ţară.

În perioada septembrie 2007 - mai 2012, la Tipografia Cărţilor Bisericeşti au văzut lumina tiparului 750.195 volume-carte, 870.941 de reviste, 435.603 de broşuri şi acatiste, 227.930 de pastorale, 93.270 de felicitări, 2.201.700 de calendare foi, 49.500 de calendare de perete cu spirală, 765.365 de calendare agendă, 63.000 de calendare de birou, 3.305.950 de icoane de diverse dimensiuni.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!