Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Înscrieri participanți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși

Înscrieri participanți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 29 Iulie 2017

Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează, în această perioadă, înscrieri pentru formarea grupului de tineri care vor reprezenta eparhia noastră la Întâlnirea Interna­țională a Tinerilor Orto­docși, ce va avea loc la Iași, în perioada 1-4 septembrie 2017.

Evenimentul, cu caracter internațional, își propune să adune la Iași 5.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 ani, care vor participa la un amplu program de formare spirituală, culturală și în plan educativ. În contextul anului 2017, declarat în Patriarhia Română ca Anul omagial al mărturisitorilor din temnițele comuniste, tema întâlnirii este „Tânărul în căutarea libertății”. Mai multe informații referitoare la programul întâlnirii pot fi aflate accesând pagina web: www.ito2017.ro.

Din Episcopia Caranse­beșului, vor participa, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, 50 de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 35 ani. În selectarea tinerilor partici­panți se va ține seama de o serie de criterii, precum: participarea efectivă a tinerilor la viața liturgică și socială a Bisericii din parohiile lor, tineri care se implică voluntar în proiectele Bisericii (în special tinerii voluntari implicați în organizarea ITO BM), membri activi ai ATOR Banatul de Munte, precum și tineri cu rezultate deosebite la învă­țătură.

Având în vedere aceste criterii, anunțăm pe această cale parohiile, centrele de tineret, grupurile catehetice și asociațiile de tineret interesate că pot să înscrie tineri pentru ITO Iași până cel târziu luni, 31 iulie 2017. Informații suplimentare privind condițiile de înscriere se pot obține contactând Departamentul de tineret al eparhiei.