Moldova
Întâlnire cu troiţa de duhovnici ai Sihăstriei şi cu stareţul lor

Întâlnire cu troiţa de duhovnici ai Sihăstriei şi cu stareţul lor

Mihail Daniliuc, 06 Decembrie 2017

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul: „Rugăciunile pentru cei pomeniţi sunt şi expresia dragostei fiecăruia dintre noi faţă de semenii noştri, care pătrunde până în veşnicie. Dragostea faţă de părinţii Sihăstriei ne-a adunat în această comuniune. Acum vorbim despre nişte cuvioşi şi ne rugăm pentru ei, dar va veni vremea când vom vorbi despre nişte sfinţi şi ne vom ruga lor“.

Sihăstria: o aşezare monastică având adânci rădăcini în istoria şi spiritualitatea neamului nostru, care a marcat în chip fericit viaţa Bisericii lui Hristos din România în ultimele două secole. Însuşi drumul până la cunoscuta obşte nemţeană, adăpostit şi şerpuit pe valea buclucaşei Ozane, iar apoi a singuraticului pârâu Secu, pare unul de iniţiere în tainele vieţuirii îngereşti: monahismul nu reprezintă o izolare de lume, ci o rugă neîncetată pentru ea; călugărul nu se însingurează şi nu fuge de responsabilităţi, ci, dimpotrivă, stabileşte priorităţi ce privesc Cereasca Împărăţie, iar prin rugăciune se află în comuniune cu toţi. Dintr-o astfel de perspectivă, rostul lui este de a aduce printre semeni bucuria prezenţei lui Dumnezeu, de a face pământul cer, iar nicidecum cerul, pământ. De aceea, ori de câte ori parcurgi drumul spre mănăstire, cu popas la măreaţa ctitorie a familiei Ureche, chinovia Secu, faci o incursiune în însăşi istoria monahismului moldav, dar, deopotrivă, mergi şi la harismaticii părinţi Paisie, Cleopa, Ioanichie ori Victorin - mutaţi deja la cereştile locaşuri - care au marcat în chip providenţial viaţa Sihăstriei în ultimul veac. Dacă până nu demult te puteai întâlni cu ei fizic, acum ei veghează din cer locul unde au trudit în urcuşul către patria cerească.

Slujbă de pomenire pentru marii duhovnici ai României

La o astfel de întâlnire am participat sâmbătă, 2 decembrie, când s-a săvârşit slujba de pomenire a celor patru cuvioşi, ce încă din timpul vieţii purtau aură de sfinţenie. Nu este greu de înţeles de ce s-a hotărnicit pentru pomenirea lor data de 2 decembrie: în anul 1998, pe 2 ale lui Undrea, iscusitul duhovnic din Sihăstria Neamţului, Cleopa Ilie, şi-a început călătoria către raiul pe care ni-l dorea tuturora, prin arhicunoscuta-i sintagmă „Mânca-v-ar raiul!“. Tot anul acesta se împlinesc 27 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Paisie Olaru, 10 ani de la a părintelui Ioanichie Bălan şi 3 ani de la a părintelui Victorin Oanele, neobositul şi înţeleptul stareţ al mănăstirii.

Drumul, de astă dată proaspăt înveşmântat în mantia omătului, reprezenta un arc peste timp şi spaţiu. De acolo, din înaltul cerului, troiţa de iscusiţi duhovnici şi misionari ai Sihăstriei, alături de stareţul lor, le-a pregătit o întâmpinare pe măsură celor veniţi la întâlnirea cu ei. Totul părea desprins din poveste. Zăpada neprihănită parcă te îmbia să păşeşti cu sfială într-o lume nepământeană, unde tuspatru au coborât la mult râvnita „revedere“. În Ortodoxie, slujbele dedicate repausaţilor poartă în ele pecetea dragostei, deoarece o iubire autentică n-o poate risipi nici măcar moartea. De aceea, cultul celor „mutaţi de la noi“ face parte din viaţa noastră. Numeroşi fii ai Bisericii, ajunşi la neclintita credinţă şi simţire că pomenirile şi facerile de bine în numele celor „plecaţi“ constituie expresia afecţiunii noastre pentru ei şi după strămutarea lor în veşnicie, poartă mai multă grijă celor adormiţi decât îşi poartă loruşi. Aprinderea de lumânări, metaniile, îngenuncherile, îngrijirea mormintelor, faptele de milostenie, slujbele de pomenire şi altele asemenea, toate lasă să se vadă cât de dragi le sunt credincioşilor ortodocşi cei vremelnic aşezaţi sub brazda străbunului pământ. Eminescu, îndrăznind să spună că sintagma „pământul românesc e pământ sfânt şi sfinţit“, de la această realitate a pornit. Câţi sfinţi nu stau „în ţara de sub ţară“, întru aşteptarea nemitarnicului Judecător!?

Pentru aşa întâlnire s-au adunat la Sihăstria, întru comuniune şi rugăciune, mulţime de credincioşi, sobor de preoţi şi diaconi, care, alături de obşte, au primit în mijlocul lor pe Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Într-o ambianţă profund duhovnicească s-a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia au fost pomeniţi cei patru călugări sihăstrieni, iar la final s-a săvârşit slujba Parastasului. Cu lumânări în mâni, purtând în suflete necurmata nădejde a revederii cu cei repausaţi, pelerinii, dar şi soborul de preoţi şi diaconi, având în mijlocul lor pe vlădicul Calinic, s-au rugat ca Dumnezeu să le rânduiască acestora „un colţişor de rai“, după cum adesea spunea şi ne dorea iscusitul şi harismaticul părinte Paisie. După îndătinata rugăciune, părintele arhimandrit Clement Haralam, eclesiarhul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, a evocat în calde cuvinte pe cuvioşii Sihăstriei, pe care i-a cunoscut şi preţuit.

„Rugăciunile pentru cei pomeniţi sunt şi expresia dragostei fiecăruia dintre noi faţă de semenii noştri“

În cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Calinic a rostit o sintetică şi profundă omilie referitoare la necesitatea cultului celor adormiţi, ca expresie a iubirii noastre faţă de cei dragi trecuţi în veşnicie, dar şi a stăruitoarei dorinţe ca ei să se bucure de părtăşia luminii şi păcii Preasfintei Treimi. După ce a expus temeiurile scripturistice ale rugăciunilor de pomenire, vlădicul a aşezat la inima pelerinilor şi a soborului de slujitori motivaţia prin iubire a acestor rânduieli, aşa cum reiese din slujba Sfintei Liturghii. Cuvintele Mântuitorului Hristos - „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea“ - ne învaţă că pomenirea, amintirea şi actualizarea a ceea ce El a înfăptuit pentru mântuirea noastră nu se face parţial, ci total. Deci ne amintim nu doar de cruce, ci şi de groapă, dar şi de „învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de-a doua şi slăvită iarăşi venire“, după cum glăsuieşte o frumoasă rugăciune din cadrul Dumnezeieştii Liturghii.

Preasfinţitul a specificat în al său cuvânt: „Aceste pomeniri reprezintă legătura indestructibilă dintre Biserica luptătoare şi cea biruitoare. Rugăciunile pentru cei pomeniţi sunt şi expresia dragostei fiecăruia dintre noi faţă de semenii noştri, care pătrunde până în veşnicie. Dragostea faţă de părinţii Sihăstriei ne-a adunat în această comuniune. Acum vorbim despre nişte cuvioşi şi ne rugăm pentru ei, dar va veni vremea când vom vorbi despre nişte sfinţi şi ne vom ruga lor“.

După ce s-au săvârşit toate, cler şi popor am urcat tihnitul drumeag spre cimitirul chinoviei, unde Preasfinţitul Părinte Calinic a oficiat un Trisaghion în memoria celor pomeniţi. Am plecat apoi într-ale noastre, neuitând cuvintele vizionare ale Preasfinţiei Sale: „Fie ca timpul să se arate îngăduitor cu noi, ca să ajungem la momentul când cei patru Cuvioşi ai Sihăstriei să fie trecuţi în calendarul Bisericii noastre dreptmăritoare, alături de ceilalţi sfinţi odrăsliţi de Sfânta noastră Ortodoxie“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!