Moldova
Întâlnirea comisiei eparhiale a Departamentului ONG din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Întâlnirea comisiei eparhiale a Departamentului ONG din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Pr. Silviu Butucaru, 21 Aprilie 2018

Comisia eparhială din cadrul Departamentului ONG al Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului s-a reunit marţi, 17 aprilie 2018, la Târgu Ocna. Întrunirea a fost găzduită de către Asociaţia „Sfânta Anastasia Romana", care a prezentat participanţilor un material intitulat: „Voluntariatul social. Cum putem investi în ONG capitalul uman al tinerilor voluntari. Recrutare şi implicare responsabilă în organizaţiile eparhiei". Pe agenda de lucru a acestei întâlniri au fost câteva puncte importante, dezbătute de către reprezentanţii ONG-urilor prezente. A suscitat atenţia prezentarea ultimelor noutăţi ale apelurilor deschise pentru liniile de finanţare deschise sau în curs de lansare, precum şi noile facilităţi fiscale aduse de Legea 227/2015 cu completările recentei OUG 25/2018. S-a adus în discuţie printre altele nevoia de a scrie o strategie pentru mediul ONG al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, organizarea unui eveniment caritabil al tuturor organizaţiilor din eparhie, publicarea unui ghid de servicii sociale, realizarea unei serbări de Crăciun în care să fie implicaţi copiii centrelor de zi din eparhie, împărţirea pe mai multe grupuri de lucru a reprezentanţilor ONG-urilor, precum şi necesitatea acreditării şi licenţierii tuturor serviciilor sociale desfăşurate de acestea. Următoarea întâlnire a acestei comisii va avea loc pe data de 14 mai 2018, la sediul Fundaţiei „Episcop Melchisedec" din Roman, în contextul celei de a XVIII-a ediţii a Zilelor „Episcop Melchisedec Ştefănescu".


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!