Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Întâlnirea tinerilor din zona metropolitană a Braşovului

Întâlnirea tinerilor din zona metropolitană a Braşovului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 20 Octombrie 2015

Peste 500 sute de elevi au participat sâmbătă, 17 octombrie, la prima ediţie a întâlnirii tinerilor din zona metropolitană Braşov, un eveniment organizat de Centrul de Copii şi Tineret „Sfântul Sebastian” din Braşov, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Tineret. Programul manifestărilor a început cu Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Evenimentul s-a adresat în mod special tinerilor cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani şi a fost organizat cu scopul de a le oferi elevilor experienţe duhovniceşti şi culturale unice. Întâlnirea a fost un bun prilej de a le oferi tinerilor răspunsuri la întrebările care îi frământă la această vârstă şi de a le arăta cum pot petrece timpul liber într-un mod plăcut, ziditor şi decent.

La întâlnire au fost prezenţi elevi de la şcolile din Braşov şi din împrejurimi, iar programul manifestărilor a început cu Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, reprezentanţii Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, diaconii Alexandru Ioniţă şi Marius Tofan, precum şi alţi slujitori. Au fost prezenţi preşedintele Centrului de Copii şi Tineret „Sfântul Sebastian” din Braşov, Flavius Sava, autorităţi locale şi invitaţi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” şi de corul de fete de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, dirijat de prof. Andrada Mureşan.
La finalul slujbei, PS Episcop Ilarion Făgărăşanul i-a binecuvântat pe tineri şi i-a felicitat pentru această întâlnire. Ierarhul a transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

„Trebuie să arătăm faţă de tineri o mare încredere şi totodată o mare speranţă în posibilităţile lor de a se dezvolta. Trebuie să ajutăm generaţiile tinere să-şi pună întrebări asupra sensului existenţei. Biserica trebuie să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieţii şi să le sugereze opţiuni în viaţă, care să le dea un sens”, a spus PS Episcop Ilarion Făgărăşanul.

Frumuseţea Ortodoxiei

Programul a cuprins o serie de ateliere interactive pe diverse teme de interes pentru tinerii participanţi. Un moment de maximă importanţă pentru întâlnire a fost conferinţa duhovnicească susţinută la Centrul Cultural „Reduta” din oraş. Invitatul tinerilor a fost părintele Sava de la Mănăstirea Oaşa, un călugăr de origine din Statele Unite ale Americii, convertit la Ortodoxie. De asemenea, cvintetul „Anatoly” a oferit tinerilor un moment artistic, alături de alţi artişti invitaţi.

„Am reuşit să arătăm tinerilor că putem să facem lucruri serioase şi că putem să ne bucurăm de viaţă într-un mod decent şi foarte bine organizat. Sperăm să prindă contur cât mai multe evenimente de acest fel în cadrul Arhiepiscopiei noastre şi să arătăm cât de frumos este să fii tânăr ortodox, în adevăratul sens al cuvântului”, ne-a spus Flavius Sava.

Întâlnirea tinerilor din zona metropolitană Braşov a fost organizat în cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”. De asemenea, manifestarea susţine candidatura oraşului la titlul de capitală culturală în 2021.