Istoricul Marius Turda, profesor la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie, a conferențiat recent la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași pe tema „Eugenia și dezumanizarea persoanelor cu dizabilități”. Cu rădăcini în ultima parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, eugenia (teorie care susține îmbunătățirea fondului ereditar prin intermediul selecției sociale și biologice a populației, n.r.), spune profesorul Turda, are încă reminiscențe atât în mentalul colectiv, cât și în abordarea persoanelor cu anumite dizabilități: „Aceste forme de gândire continuă și în ziua de azi. S-a văzut asta și în timpul pandemiei - cine merită să trăiască și cine nu. Și este șocant și foarte trist”.
Întregul sistem de protecţie socială ar trebui regândit
Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de asigurare socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nici o formă de protecţie în mecanismul actual, arată un studiu al Băncii Mondiale. De asemenea, autorităţile ar trebui să ia în calcul renunţarea la cota unică în favoarea unui impozit progresiv. „Sistemul actual de pensii şi asigurări nu mai lucrează pentru noua economie, iar tinerii se întreabă de ce să participe la acest sistem”, a explicat, la Bucureşti, economistul-şef al Băncii Mondiale (BM).
Sistemele de protecţie socială nu mai sunt valabile, iar ţările trebuie să-şi regândească sistemele sociale şi reglementările de pe piaţa muncii, aşa încât să nu mai fie avantajaţi doar cei cu joburi permanente, a spus Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute, prezentând concluziile unui studiu al băncii pe această temă.
Reprezentantul Băncii Mondiale a arătat că piaţa muncii a evoluat odată cu tehnologia, iar tinerii nu mai au, ca pe vremuri, joburi clasice, permanente, de unde să iasă la pensie.
„Guvernele şi societăţile vor trebui să regândească reglementările existente pe piaţa muncii, să le facă mai flexibile, ca să pregătim toată societatea pentru ce va urma. Nu poţi să rămâi cu reglementările din economia veche, de până acum”, a subliniat el, potrivit Agerpres.
Hans Timmer s-a referit şi la cota unică, adoptată de mai toate statele est-europene, precizând că trebuie analizat inclusiv dacă acest sistem mai este de actualitate. Potrivit zf.ro, România are cea mai mică rată a impozitului pe venit din Uniunea Europeană, de 10%, dar strânge din impozitul pe venit doar 3,5% din PIB, pe când Germania sau Franţa, unde se aplică impozitarea progresivă, adică la salariile cele mai mari se plăteşte chiar şi 50% impozit pe venit, strâng din taxele pe venit în jur de 9% din PIB.
„Sfatul nostru ar fi să regândiţi tot sistemul de taxare a pieţei muncii, în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă, adică cei care au un venit mai mare să plătească mai mult”, a susţinut Timmer.
El este de părere că marea problemă pe taxe o reprezintă serviciile publice, respectiv sistemul de asigurare, sistemul de pensii, pentru că acestea nu lucrează pentru oamenii din noua economie.
„Trebuie să pregătim societatea pentru noua tehnologie, e important, e mai important decât să satisfaci oamenii care încă trăiesc în vechea economie. Sistemul actual de pensii şi asigurări nu mai lucrează pentru noua economie, iar tinerii se întreabă de ce să participe la acest sistem”, a mai arătat economistul-şef al Băncii Mondiale.
Referindu-se la actualul context economic din regiune, dar şi la economia României, Timmer a recomandat prudenţă mai ales în privinţa presiunilor inflaţioniste şi a deficitului bugetar.
„Să nu creşteţi deficitul de cont curent, să aveţi sub control situaţia fiscală, să aveţi un sector bancar foarte stabil şi să aveţi grijă ca datoriile din sectorul privat să nu scape de sub control, pentru că veţi avea nevoie de toate plasele de siguranţă în următoarea perioadă. (...) Aşa că, în loc să vă focusaţi pentru a stimula creşterea pe termen scurt, focusul trebuie să fie mai mult pe problemele pe termen lung, iar pe termen scurt trebuie să fiţi foarte prudenţi”, a concluzionat expertul.
Ca o completare la declaraţiile economistului-şef al BM pe tema impozitării în România, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a spus că este de părere că problemele cele mai mari sunt la CAS.
„Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii într-adevăr, dar cred că problemele cele mai mari le avem la CAS, dacă mă întrebaţi pe mine. Adică avem o cotă foarte mare de CAS (contribuţia de asigurări sociale, n.r.) pentru salarii în timp ce pentru alte forme de venit e pur şi simplu nimic, impozitare la nivelul salariului minim”, a declarat Ionuţ Dumitru, potrivit Agerpres.