Patristica
Învăţătura Domnului Hristos - vestirea Împărăţiei cerurilor

Învăţătura Domnului Hristos - vestirea Împărăţiei cerurilor

06 Octombrie 2013

Dacă Dumnezeu le-ar grăi adevărul duhovnicesc pur şi pe faţă, neînveşmântat în pilde, cu asemănări din lumea pământească, oamenii ar privi cu vederea trupească şi nu ar vedea nimic, ar asculta cu auzul trupesc şi nu ar auzi nimic, pentru că adevărurile duhovniceşti şi sufleteşti nu se aud cu urechile trupului şi nu se văd cu ochii trupului.

Viaţa omului este un şir lung de pilde, un şir nesfârşit, care îşi are izvorul pururea curgător de la Creatorul ei, un izvor nesecat pe care cel ce voieşte îl urmează şi astfel poate ajunge la fericirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu cea pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25, 34).

Hristos Domnul este Izvorul pildelor purtătoare de viaţă veşnică, pentru că fiecare Cuvânt al Său rostit înaintea celor ce-L ascultau odinioară rămâne pentru noi astăzi Cale, Adevăr şi Viaţă (Ioan 14, 6), este Apa cea vie din care cel ce bea are viaţă veşnică (Ioan 4, 14).

Oamenii sunt aşezaţi în această lume înconjuraţi din toate părţile de marea înţelepciune a lui Dumnezeu şi de căile ce duc către El şi Împărăţia Lui cea cerească. Nu este om care să nu-şi dorească să ajungă în Împărăţia lui Dumnezeu, dar fiecare din noi privim cu ochii fără să vedem lumina cea adevărată şi auzim cu urechile fără să desluşim glasul Părintelui, fără să înţelegem tâlcuirea celor auzite.

Săracă este lumea în care trăieşte omul care privind nu vede şi ascultând nu aude, de aceea Mântuitorul strigă: „Cine are urechi de auzit să audă!“ (Matei 13, 9). Vorbea Hristos Domnul în pilde celor ce-L ascultau atunci din cauza învârtoşării şi împietririi inimii lor, din cauza păcatului şi stării de păcătoşenie în care se aflau.

Le vorbea cu blândeţe şi bunătate blândul Semănător, ca ei să înţeleagă ce este Împărăţia cerurilor şi cine se poate face vrednic de a intra în acest loc atât de minunat. Le vorbea pe înţelesul lor, aducând lumina Împărăţiei Tatălui ceresc peste preocupările lor pământeşti, comparând Împărăţia Sa cu o comoară ascunsă, cu un năvod, cu zece fecioare, cu aluatul, cu grăuntele de muştar, astfel ca toţi cei ce-L ascultă să se bucure de comoara învăţăturilor din pilde, să asculte cu urechile şi să audă, iar cu ochii să privească şi să vadă.

Ca şi cei de atunci, şi noi astăzi căutăm semne ale existenţei Împărăţiei cereşti în fenomene sau lucruri neobişnuite, cum ar fi eclipsele, căderile de stele, cutremurele, războaiele şi foarte rar ne aplecăm asupra întâmplărilor obişnuite din viaţa noastră de fiecare zi. De aceea, Domnul a oferit exemple din cele mai obişnuite îndeletniciri din viaţa aceasta, ca să ne arate nouă oamenilor tainele vieţii veşnice ale Împărăţiei cereşti.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au văzut lucruri aidoma celor înfăţişate de Domnul Hristos în pildele sale: grâul şi neghina, cele zece fecioare în aşteptarea mirelui, fiul risipitor, semănătorul, vameşul şi fariseul, dar nimeni nu s-a gândit să scoată la lumină fructul minunat spre hrană sufletului, până ce Hristos Domnul nu a luat acest întâmplări drept pilde, din care tâlcuindu-le a scos  miezul cel duhovnicesc folositor de suflet pentru intrarea omului în Împărăţia Sa cea cerească.

Sfânta Evanghelie citită în duminica a XXI a după Rusalii ne înfăţişează pilda semănătorului; o împrejurare obişnuită după conţinutul ei, dar care ascunde în ea pe Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, învăţătura Evangheliei şi sufletul nostru.

Dacă Dumnezeu le-ar grăi adevărul duhovnicesc pur şi pe faţă, neînveşmântat în pilde, cu asemănări din lumea pământească, oamenii ar privi cu vederea trupească şi nu ar vedea nimic, ar asculta cu auzul trupesc şi nu ar auzi nimic, pentru că adevărurile duhovniceşti şi sufleteşti nu se aud cu urechile trupului şi nu se văd cu ochii trupului.

Orice adevăr duhovnicesc este din lumea duhovnicească, cerească şi poate fi pătruns numai de vederea şi auzirea duhovnicească. Dar adevărurile duhovniceşti se manifestă în lume sub chipul lucrurilor şi întâmplărilor fireşti.

Mulţi dintre oameni şi-au pierdut sau îşi pierd văzul şi auzul înţelegerii duhovniceşti „căci văzând nu văd şi auzind nu aud, nici nu înţeleg“ (Matei 13, 13) şi de aceea, Mântuitorul, cunoscând neputinţele lor, îi aduce pe oameni, de la fapte şi lucruri trupeşti, pământeşti la fapte şi lucruri duhovniceşti.

„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor“ (Matei 3, 2). Este glasul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului Hristos, al „plugarului“ care a desţelenit prin cuvântul său „pământul“ plin de buruienile păcatelor şi l-a pregătit astfel pentru primirea seminţei celei bune care este Cuvântul - Fiul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii.

Dacă proorocii cei trimişi oamenilor de Dumnezeu au arat pământul, iar sămânţa puţină pe care au semănat-o era de la Dumnezeu, iată că acum vine Însuşi Fiul lui Dumnezeu cu sămânţa Sa cea bună, pe care o seamănă cu dragoste, bunătate şi înţelepciune peste tot pământul şi la toţi oamenii în acelaşi fel.

Pentru noi, creştinii veacului acestuia care cunoaştem din însăşi tâlcuirea Mântuitorului Hristos semnificaţia duhovnicească a pildelor semănătorului şi a grâului cu neghina, înţelegem cu uşurinţă ce ne este de folos pentru mântuirea noastră şi intrarea în Împărăţia Lui cea cerească.

„Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea“ (Matei 11, 12).

Dacă Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă, noi credincioşii trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne putea nevoi cu folos, ca sufletul nostru să nu fie drum bătătorit, ogor împietrit, sau plin de mărăcini, ci să primească cu inimă curată şi bucurie sămânţa cea bună care este cuvântul Lui cel roditor de fapte bune. „Prin Botez, ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând păcatul prin Cruce, şi ne-a dat poruncile libertăţii… Drept aceea, împlinind poruncile, ne arătăm dragostea faţă de Cel ce ne-a eliberat, dar nepurtând grijă de ele sau neîmplinindu-le, ne dovedim împătimiţi de plăceri (Sfântul Marcu Ascetul, Filocalia 1, p. 277).

Nici Domnul Hristos, nici Sfânta Sa învăţătură nu sunt de vină că se pierd trei părţi din suflete, ci de vină sunt doar oamenii înşişi, pentru că au ochi, dar nu vor să vadă şi urechi, dar nu vor să audă. Sfântul Apostol Petru spune „lăsaţi-i Lui toată grija noastră, căci El are grijă de noi“ (I Petru 5, 7), pentru că Hristos pune asupra noastră o singură grijă: grija de suflet şi de mântuirea noastră, iar neghina, drumul bătut, piatra şi mărăcinii sufletului sunt „…deşertăciuni şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare“ (Eclesiastul 2, 11).

Celor care ce se străduiesc să primească cu inimă curată şi bună cuvântul lui Dumnezeu şi-l fac să rodească, Mântuitorul le are pregătită răsplata după dreptate.

„Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă“ (Matei 13, 43).

Datoria noastră este să urmăm voii Domnului Hristos şi să ne facem pe noi înşine „semănători“, adică răspânditori ai Cuvântului, amintindu-ne de îndemnul dat de Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: „Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura (II Timotei 4, 2). Această lucrare presupune abnegaţie şi zel misionar, pentru a transforma sufletele semenilor noştri în pământul cel roditor, aducător de bogată roadă. Deşi poate părea unora dificilă, altora incomodă, mărturisirea credinţei rămâne o chemare adresată tuturor creştinilor, dintotdeauna şi de pretutindeni. (Pr. cmdr.(r.) Petru Moraru)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!