Transilvania
Școală de vară pentru copii și tineri din Parohia Subpiatră, Eparhia Oradiei

Școală de vară pentru copii și tineri din Parohia Subpiatră, Eparhia Oradiei

05 Septembrie 2018

În contextul Anului Centenar 2018, proclamat în întreaga Patriarhie Română ca „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, Parohia Subpiatra din Eparhia Oradiei organizează, înaintea începerii noului an școlar, o școală de vară pentru elevii din localitate.

În cadrul Școlii de vară parohiale, aflată la a șaptea ediție, ce se des­fă­șoară anul acesta între 2 și 8 septembrie, se organizează mai multe evenimente culturale, educaționale și comemorative, cu participarea unor invi­tați și a tinerilor elevi din localitate. Duminică, 2 septembrie, după Sfânta Liturghie, școala de vară a început printr-o întâlnire la care au luat parte parohul Lucian Crișan, prof. Lenuța Gherle, profesor de istorie și folcloristul bihorean Crăciun Parasca, care s-au întâlnit cu copii și tineri din Parohia Subpiatra.

Cu acest prilej, parohul locului a susținut o prelegere cu tema „Contribuția Bisericii la promovarea conștiinței naționale a poporului român și la făurirea statului român unitar modern”.

„Biserica Ortodoxă Română, care a însoțit și slujit întotdeauna poporul român de la nașterea sa în istorie, a binecuvântat aspi­rațiile lui de libertate și unitate și a participat la momentele semnificative ale istoriei naționale, precum Unirea Principatelor din 1859, obținerea independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din anul 1918. Fiind suflet din sufletul acestei națiuni, Biserica a contribuit la pregătirea acestor majore evenimente istorice prin cultivarea conștiinței unității de credință și neam. Prin predică și tipar, Biserica Ortodoxă Română a cultivat permanent în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași origine ca neam, aceeași limbă romanică (neolatină) și aceeași credință creș­tină”, a spus parohul.

De asemenea, „prin traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba română s-au pus bazele limbii române literare, care a consolidat conștiința unității de neam a tuturor românilor. Mihai Eminescu a numit Biserica Ortodoxă Română «maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului». Marele istoric Nicolae Iorga scria: «Mitro­poliții, episcopii, egumenii, sme­riții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri, aproape toată învățătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghițit de dânsul, au călăuzit neamul pe drumul pământului fără a-și desface ochii de la cer, au dat istoriei noastre cărturari, oameni de stat, ostași, mucenici și sfinți». Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit un factor esențial de unificare spirituală etnică, de dezvoltare a conștiinței naționale, dar și a culturii românești. În acest sens, părintele Dumitru Stăniloaie spunea: «Forța principală prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una și a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor a fost identitatea slujbelor biseri­cești, având ca centru Liturghia. Aceeași Liturghie, aceleași slujbe săvârșite în toate satele româ­nești au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele și cu românii de peste Carpați»”.

Astfel, „în anul acesta, 2018, când se împlinesc o sută de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României avem datoria de a-I mulțumi Bunului Dumnezeu pentru darul unității naționale, un simbol al demni­tății poporului român, obținut cu multe jertfe și eforturi spirituale și materiale și de a-i pomeni pe făuritorii Marii Uniri”, a mai menționat parohul Lucian Crișan.

În baza Protocolului de cooperare încheiat între Parohia Subpiatra și Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Hotar, unde studiază copiii din satul Subpiatra, profesorul de istorie Lenuța Gherle a susținut referatul cu tema „Contribuția Bisericii și a Școlii la înfăptuirea Marii Uniri”, prin care a subliniat modul în care Biserica și școala au conlucrat la păstrarea unității culturale a românilor și la consolidarea conș­tiinței naționale.

Folcloristul bihorean Crăciun Parasca, originar din Subpiatra, a evocat lumea satului tradi­țional cu obiceiurile și datinile care au întreținut dragostea față de Biserică, față de limbă și neam.
„Biserica Ortodoxă Română, în jurul căreia gravita viața înaintașilor noștri, era instituția care asigura coeziunea și vitalitatea satului, care sfințea și umplea de sens toate preocupările românilor”, a spus Crăciun Parasca.

În cadrul manifestării s-au făcut rugăciuni de mulțumire, au fost pomeniți făuritorii Marii Uniri și s-au interpretat cântări patriotice: „Deșteaptă-te, române!”, „Noi suntem români”, „A sosit ziua dreptății”. Școala de vară se va încheia în data de 8 septembrie printr-un concurs parohial, la care vor participa copiii și tinerii din Parohia Subpiatra, cu tema: „Tatăl nostru – rugăciunea unității creștine”, conform parohului Lucian Crișan.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!