Banat
Acțiuni filantropice în Arhiepiscopia Aradului

Acțiuni filantropice în Arhiepiscopia Aradului

Arhim. Teofan Mada, 16 Februarie 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la începutul acestei săptămâni a fost oferită hrană caldă unui număr de 70 de persoane de la „Adăpostul de noapte” din Arad. Aceste acțiuni filantropice vin în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le asigura alimentația necesară, în perioada sezonului rece, aducând o licărire de nădejde în sufletul acestor persoane uitate deseori de familie și de societate. „Adăpostul de noapte” se adresează cu precădere acelor persoane defavorizate, fără adăpost, aflate în stare de risc social ridicat. Hrana caldă a fost dăruită de către instituții de drept privat de profil alimentar, specializate în pregătirea și transportul hranei gătite.

De asemenea, după exemplul „bunului samaritean”, obștea monahală de la Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul” din Arad-Gai se îngrijește de diverse persoane defavorizate care sunt greu încercate, oferindu-le zilnic hrană, alimente de bază în această perioadă rece. Și săptămâna aceasta au fost oferite zeci de pachete unor beneficiari arădeni, fapte social-filantropice ce reprezintă în sine sprijinul unei solidarități concrete. Aceste activități, coordonate de stavrofora Magdalena Borteș, stareța mănăstirii, sunt reflectarea și semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu, care nu-i abandonează niciodată pe fiii Săi în încercări, ci le dăruiește mereu resurse pentru inimă și minte pentru a putea face față cum se cuvine greutăților vieții. Orice faptă filantropică, concretă, a noastră trebuie să se hrănească înainte de toate din credința în lucrarea harului și a Provi­denței dumne­ze­iești. În acest fel chiar și acceptarea, primirea și solidaritatea față de „străini”, în mod special când este vorba despre cei defavorizați, devin atunci vestire a Evangheliei
milostivirii și a solidarității. 


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!