Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Activitate de voluntariat la Biserica Azilului din Sibiu

Activitate de voluntariat la Biserica Azilului din Sibiu

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 15 Martie 2017

Un grup de elevi din clasele a IX-a și a XI-a de la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” din Sibiu, coordonat de profesorul de religie Toader Ioan Daniel, a vizitat la sfârşitul săptămânii trecute Azilul de Bătrâni din oraș. Vizita a făcut parte din proiectul „Viața la pozitiv – Fii voluntar” derulat în cadrul parteneriatului cu Parohia Cetate III - Sibiu.

Elevii le-au oferit celor aproape 90 de beneficiari pachete cu alimente, pe care le-au distribuit personal. Acestea au fost donate de elevii liceului în cadrul unei ample acţiuni de colectare. Cu acest prilej, câteva dintre persoanele beneficiare din cadrul Azilului le-au dezvăluit tinerilor povestea vieţii lor.

Vizita a făcut parte din proiectul „Viața la pozitiv – Fii voluntar” derulat în cadrul parteneriatului cu Parohia Cetate III - Sibiu. În cadrul acestuia, elevii sunt invitați să propună și să implementeze un proiect de voluntariat cu tema „Solidari cu cei de lângă noi”, care să se adreseze unei comunități defavorizate.

„Prin această activitate, elevii au conştientizat rolul pe care îl au solidaritatea şi voluntariatul, iar din dorinţa de a cunoaşte personal situația dificilă prin care trec persoanele vârstnice, au vizitat acest azil. Voluntarii din cadrul proiectului au vizitat și Biserica „Sfântul Dimitrie” de la Azilul de Bătrâni. Le-am prezentat elevilor istoricul acestei biserici, rolul preotului și profesorului de religie, le-am citit o rugăciune și le-am prezentat specificul activităţilor care se desfăşoară în cadrul Azilului de bătrâni. Pe lângă această activitate, toţi cei care fac parastase şi pomeniri la biserica noastră de la Azil sunt îndemnaţi să ofere o masă sau un pachețel bătrânilor de aici, iar bunii credincioşi găsesc modalităţi pentru a oferi un dar persoanelor aflate în atenţia instituţiei de îngrijire socială, oferindu-le periodic o bucurie, alinându-le astfel bă­trânețile și neputințele”, ne-a spus preotul de la Parohia Sibiu-Cetate III, Florin-Marius Ucă.