„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
Activități cu copiii la Biserica „Sfânta Treime” Bistrița
Asociaţia de părinţi „Sfântul Stelian” de la Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița, a organizat proiectul „O săptămână trăită din plin”, ediția a II-a. Această întâlnire a avut drept scop creşterea implicării elevilor în viaţa socială prin utilizarea mijloacelor non-formale de motivare a acestora, ca alternativă de petrecere a timpului liber. Proiectul a constat în organizarea unei săptămâni active, în cadrul căreia participanţii, în număr de 60 de copii şi tineri, au luat parte zilnic la activităţi duhovnicești de recreere, socializare şi instruire, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.