Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial „Nici una din cele zece porunci nu ținem”

„Nici una din cele zece porunci nu ținem”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 03 Martie 2016

Pentru creștini, „Decalogul” Vechiului Testament reprezintă o etapă care trebuie respectată, în vederea împlinirii așa cum se cuvine a poruncii iubirii de Dumnezeu și de aproapele. În decursul timpului, unii dintre sfinți au simțit nevoia să reinterpreteze aceste zece porunci simple şi directe în lumina Noului Testament și așa s‑a născut lucrarea minunată a Sfântului Grigorie Palama, intitulată „Decalogul Noului Testament”. O privire dintr‑o altă perspectivă oferă și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul într‑una dintre omiliile sale pricepute și incisive.

Sfântul Antim Ivireanul ținea cont întotdeauna de cultura și pregătirea intelectuală a auditoriului. Astfel, limbajul folosit în predicile și cuvântările pe care le‑a ținut cu diverse ocazii nu era niciodată complicat și dificil de înțeles, ci direct, pătrunzător, incisiv. Stilul nu era încărcat inu­til din punct de vedere retoric, dar nici lipsit de subtilitate și vervă. Acest fapt se observă clar și din omilia în care alege să critice fățiș păcatele poporului și să arate cât de mult se îndepărtaseră atât oamenii simpli, cât mai ales nobilimea bogată de Hristos: „Și de vreme ce Hristos, Dumnezeul nostru, Cel adevărat, Carele iaste legea și făcătoriul legii, S‑a supus legii, ca să ne arate noao că iaste cu cale și cu dreptate să ne supunem legii. Drept ce, nu să ascultăm, ci stăm împotriva legii și lui Dumnezeu, ca și când ne‑ar fi vrăjmaș de moarte. 10 porunci sînt scrise în lege și nici una nu ținem” (Sf. Antim Ivireanul, „Cuvânt de învățătură la streteniia Domnului nostru Iisus Hristos”, în: Opere, ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, București, Ed. Minerva, 1972, p. 33).

Cine este Dumnezeul nostru?

Încă de la început, Sfântul Antim le spune celor prezenți la slujbă că nu slujesc Dumnezeului Cel adevărat: „Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea Lui, iară noi avem pe mamonul nedreptății” (Sf. Antim Ivireanul, „Cuvânt de în­vățătură la streteniia..., p. 33). Mergând pe direcția indicată de Mântuitorul Hristos atunci când ne spune că „nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6, 24), Sfântul Antim Ivireanul arată că nu putem să amestecăm păcatul cu virtutea, faptele bune cu cele reprobabile, comportamentul creș­tinesc cu cel necuviincios. În mod clar, o persoană care nu se închină așa cum se cuvine Domnului va comite încă un păcat: „A dooa poruncă zice să nu luom numele Domnului în deșărt, iară noi îl purtăm prin gurile noastre ca o nimica” (Ibid., p. 33). De vreme ce nu slujim Domnului cum ar trebui să o facem, ne vine ușor să luăm totul în râs, să transformăm viața spirituală într‑o glumă nesărată. În plus, dorința de a lua permanent dezlegări peste dezlegări de la ceea ce trebuie să împlinim ne face să nu mai ținem nici sărbătorile sau duminicile fără a ne amesteca în multe treburi care, evident, sunt mult mai „importante” în mintea noastră. „A treia poruncă zice să sfințim sîmbăta, adecă să cinstim și să ținem praznicile, iară noi atunce facem lucrurile cele mai multe și lucrurile cele mai necuvioase” (Ibid., p. 33).

Greșelile față de aproapele nostru

Cine nu își respectă părinții nu se respectă pe sine. Însă ce mai putem spune de cei care vorbesc urât cu părinții lor și îi mai și lovesc: „A patra poruncă zice să cinstim pre părinții noștri, iară noi îi ocărîm și‑i și batem” (Ibid., p. 33). Acest comportament total nepotrivit față de propriii părinți trebuie îndepărtat pentru a face loc unei apropieri sufletești naturale și, atunci când situația o cere, iertării greșelilor trecute. Cu toții facem greșeli și când suntem copii, și când suntem părinți. Însă problema cea mai mare este că, de vreme ce nu ne respectăm părinții, ajungem în situația de a ne enerva și de a‑i critica și pe cei din jur până ajungem la ură și resentimente puternice. „A cincea poruncă zice să nu ucidem, iar noi, de nu putem ucide cu bățul, sau cu sabia, ucidem cu limba și, de nu putem ucide pre alții, ne ucidem și ne omorîm înșine pre noi, cu faptele cele rele” (Ibid., p. 33). Iată cum omorul poate avea loc în trei feluri: omorul fizic – cea mai reprobabilă faptă dintre toate cele trei; uciderea cu propriile cuvinte – care aduce răni sufletești greu vindecabile și, în cele din urmă, uciderea propriului nostru suflet prin păcatele săvârșite. În continuare, Sfântul Antim Ivireanul critică păcatul desfrânării: „A șasea poruncă zice să nu preacurvim, iară noi facem altele mai rele și mai spurcate, carele nu le poci grăi” (Ibid., p. 33). Obiceiurile contrare firii, concubinajul, adulterul - toate acestea reprezentau și reprezintă în continuare probleme pregnante ale societății. Furtul constituia și el o practică la ordinea zilei: „A șaptea poruncă zice să nu furăm, iară noi luom de față, cu sila” (Ibid., p. 33). Apoi, Sfântul Antim critică jurământul strâmb: „A opta poruncă zice să nu mărturisim strîmb, iară noi jurăm cu mîinile pre Sfînta Evanghelie ca să nu piiardem cinstea și piiardem pre Dumnezeu” (Ibid., p. 33). Mărturisirea strâmbă este mai gravă decât furtul, pentru că lovește în sufletul celor nedrep­tățiți și desființează orice lege, pe când furtul se face adesea din sărăcie și educație deficitară. Numai un om rău poate minți pe față. Din desfrânare, mărturie mincinoasă și iubire de bani se naște și poftirea stricării căsniciilor celor din jur. „A nooa poruncă zice să nu pohtim muiarea vecinului nostru, iară noi mijlocim ca să știe și el de acel lucru, iară să nu zică nimic, că apoi nu e bine de el” (Ibid., p. 33). Această ticăloșie s‑a întâmplat des în perioada în care a existat sclavia. Se ajunsese în situația în care cei bogați stricau căsniciile robilor și nici măcar nu considerau lucrul acesta ca fiind păcat. Mai mult, cei bogați furau foarte mult, considerând că totul li se cuvine: „A zecea poruncă zice să nu pohtim verice lucru strein, iară noi luom tot, să nu aibă cu ce să hrăni” (Ibid., p. 33).

Smerirea cugetului

„Și iată, dară, că nici una din cele zece porunci nu ținem, nici facem. Iar de va socoti cineva din noi cum că vorbele acestia nu sînt adevărate, îi las în seama cugetului său și de nu‑l va bate cugetul în sine, atunce poate că acel om va fi au prea sfînt și drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesim­ți­toriu” (Ibid., pp. 33‑34). Toate cuvintele pe care sfinții ni le spun ca mustrare pentru păcatele noastre nu trebuie interpretate într‑o manieră defetistă. Nu suntem criticați pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce am devenit, iar aceste pete ale conștiinței, odată curățate, nu ne mai afectează în nici un fel. Când citim cuvintele Sfântului Antim, primul lucru pe care simțim nevoia să‑l facem este să ne smerim și, apoi, să recu­noaș­tem că ne aflăm în situația cea mai nefericită, și anume că n‑am făcut nici măcar primii pași în viața duhovnicească, că ne aflăm încă la început. Așa începe smerirea noastră, iar această stare trebuie permanentizată.