Marți, 8 aprilie, a avut loc o nouă etapă a proiectului „Învierea Domnului, bucuria tuturor”, inițiat de Protoieria Sector 2 Capitală încă din anul 2014. Beneficiarii Centrului de îngrijiri paliative
Marți, 8 aprilie, a avut loc o nouă etapă a proiectului „Învierea Domnului, bucuria tuturor”, inițiat de Protoieria Sector 2 Capitală încă din anul 2014. Beneficiarii Centrului de îngrijiri paliative
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat miercuri, 9 aprilie, o nouă acțiune din cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”. Activitatea s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Petrache Poenaru” din București și a vizat 60 de elevi ce au avut ocazia să învețe de la voluntari cum să adopte un stil de viață sănătos, să recunoască și să gestioneze situațiile de bullying și să înțeleagă importanța igienei orale. De asemenea, au primit informații esențiale despre noțiuni de prim ajutor.
Programul social-filantropic eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti” pentru copiii din familiile sinistrate din judeţul Galaţi, desfăşurat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, a continuat şi miercuri, 9 aprilie, în localităţi afectate de furia apelor din luna septembrie a anului trecut.
Împreună cu tineri din comitetele parohiale și reprezentanții Protoieriei Titu, județul Dâmbovița, miercuri, 9 aprilie, preoții de la parohiile Butimanu, Călugăru, Ciocănești I, Serdanu, Tărtășești și Țepeș Vodă, județul Dâmbovița, au donat produse igienico-sanitare Căminului de bătrâni „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bălteni. Acestea au fost oferite pentru a susține buna desfășurare a activității acestei instituții, în cadrul proiectului filantropic și misionar de sprijinire a așezămintelor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Cantina socială „Sfânta Filofteia” a Protopopiatului Sector 4 Capitală a găzduit joi, 10 aprilie, o acțiune social-filantropică desfășurată în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. O clasă de copii, coordonați de prof. Alina Dima, au venit în vizită pentru a aduce un strop de lumină în sufletele beneficiarilor cantinei. Cu multă emoție, copiii au interpretat pricesne pascale, oferind un moment artistic sensibil și profund. În semn de grijă și solidaritate, aceștia au dăruit fiecărui beneficiar câte un pachet cu produse de igienă, aduse special pentru această întâlnire. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost sărbătoriți beneficiarii născuți în luna aprilie, care s-au bucurat de tort, suc și felicitări din partea tuturor celor prezenți.
Vechiul sat Holloko din nordul Ungariei a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1987, datorită modului excepţional în care a conservat arhitectura, cultura şi stilul de viaţă rural de dinaintea
Uniunea Europeană a amânat cu 90 de zile taxele vamale asupra importurilor din SUA, programate să intre în vigoare la 15 aprilie, după ce preşedintele american Donald Trump a suspendat, de asemenea, pentru 90 de zile suprataxa de 20% pentru toate bunurile europene, menținând 25% la oţel, aluminiu şi maşini şi taxa generală de bază de 10%. Cele două părți vor folosi răgazul pentru a negocia un acord comercial, iar propunerea UE este tarife zero la bunurile industriale.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU), Uniunea Creştin-Socială (CSU) bavareză și Partidul Social-Democrat (SPD), cele trei partide care vor face parte din viitorul guvern federal german, au ajuns miercurea trecută la un
Numărul cetăţenilor ucraineni care au primit statut de protecţie temporară în ţările Uniunii Europene era în februarie de 4,30 milioane, a anunţat Eurostat, potrivit EFE. Statele UE cu cei mai mulţi
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că Parisul ar putea recunoaşte statul palestinian „în iunie” cu ocazia unei conferinţe referitoare la soluția cu două state pe care o va coprezida cu Arabia Sa
Trei evenimente recente atrag atenția, dacă mai era nevoie, asupra rolului capital al educației în edificarea lumii de mâine: votul Franței pentru intrarea în vigoare a programului EVARS, a 61-a sesiune a
Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular vor putea obţine şi în 2025 un ajutor financiar pentru achiziţia de calculatoare/laptopuri, după cum informează Ministerul Educaţiei şi
Peste 100 de studenți de la Facultatea de Marketing din cadrul ASE Bucureşti interacționează deja cu „Saro”, prima tehnologie de inteligenţă artificială motivaţională din educaţie. Potrivit
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat rezultatele simulării probelor scrise de bacalaureat, susținute în perioada 24-27 martie 2025, la nivel naţional. La limba şi literatura română, peste 33%
Miercuri, 9 aprilie, a debutat, la Iaşi, Conferinţa cu participare internaţională „Dialoguri despre educaţie”, organizată de Academia Română, filiala Iaşi, şi Asociaţia Culturală „A. Philippide”.
În Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc, în 29 aprilie, conferința intitulată „A French Scholar’s 50-Year Journey Across the Septuagint” („Călătoria de 50 de ani a un
Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Academia Română și Facultatea de Litere a Universității din București, organizează, în 22 mai 2025, Colocviul Național „Tudor Arghezi
La Muzeul Universității „A.I. Cuza” din Iași (UAIC) va avea loc, în 16 aprilie, conferința „Gala Galaction - profesor la Universitatea din Iași (1926-1940)”. Organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă
Muzeul Orașului Oradea găzduiește, în perioada 11 aprilie - 11 mai 2025, expoziția „De vorbă cu Sfinții” a lect. univ. dr. Titiana Marcu, care prezintă 30 de lucrări - icoane pe lemn lucrate în tehnică
Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLRI) organizează, în perioada 15-16 aprilie 2025, „Zilele Bojdeucii”, prin care se aniversează cel mai îndrăgit și vizitat muzeu din Iași. Evenimentul este dedi
Sănătatea a fost celebrată, la nivel mondial, în 7 aprilie, în cadrul Zilei Internaționale a Sănătății, iar tematica principală care va da suflul acestui an vizează sănătatea mamei și a nou-născutului, denumirea oficială a campaniei fiind „Healthy beginnings, hopeful futures” (Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță). Sănătatea mamei și cea a nou-născutului sunt interdependente într-o măsură foarte mare, statusul nutrițional, accesul la servicii medicale și sprijinul fizic și emoțional jucând un rol deosebit de important în acest sens.
Ciuperca Agaricus (Agaricus Blazei Muril) este originară din Brazilia şi face parte din categoria ciupercilor terapeutice, fiind supranumită „Ciuperca lui Dumnezeu”. Vitaminele şi mineralele pe care le conţine
Microbiomul intestinal, format din trilioane de bacterii, fungi și virusuri, are un rol vital în funcționarea organismului uman, iar dezechilibrele în acest sistem pot duce la afecțiuni grave, precum obezitate, di
Persoanele care suferă de insuficiență cardiacă ajung să îmbătrânească mental cu până la 6 ani mai devreme decât persoanele care nu au această problemă de funcționare a inimii. Cercetătorii
Primirea unui diagnostic cum este, de exemplu, cancerul de sân este dificilă pentru oricine. Legătura dintre o gândire pozitivă și eficiența tratamentelor disponibile la ora actuală nu este doar o simplă idee mo
Postul Mare este o perioadă de profundă reflecție și curățire sufletească, un drum spiritual pe care creștinii îl parcurg în pregătirea pentru Învierea Domnului. Comparat adesea cu o scară către cer, acest post ne oferă oportunitatea de a ne apropia de Dumnezeu prin rugăciune, pocăință, milostenie și înfrânare. Despre cum trebuie să parcurgem acest urcuș duhovnicesc și să ne apropiem mai mult de Hristos am discutat cu arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator și directorul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Protejarea vieții încă de la concepere a fost și este o preocupare constantă a Bisericii noastre. Diaconul dr. Petru Cernat, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din
În predicile sale la Duminica a treia din Postul Mare, Părintele Patriarh Daniel arată distincția dintre crucea văzută ca răstignire a patimilor și poftelor păcătoase care ne fac opaci luminii harului dumnezeiesc și purtarea crucii, a greutăților inerente vieții omului aici, pe pământ. Duminica a treia are în vedere latura ascetică a crucii, nevoințele pe care fiecare creștin le face pentru a trăi cât mai plenar învierea din moartea păcatului. Profesioniștii ascezei, adevărații stavrofori ai Bisericii sunt călugării. Paramanul, acel accesoriu vestimentar nevăzut al lor, este dovada că ei poartă, în minte și în trup, răstignirea față de cele lumești. În interviul de mai jos, părintele arhimandrit Natanael Haraga, starețul Mănăstirii „Sfântul Nicolae”-Sitaru din județul Ilfov, ne vorbește despre nevoinţele vieţii monahale.
Ioan Popa este un pictor bisericesc român. Face parte din școala de pictură de la noi care numără oameni importanți din această breaslă, Alexandru Nicolau, Daniel Codrescu, Mihai Coman și alții, o generație ajunsă la maturitatea profesiei, deşi nu toți sunt freschiști, ci pictori de icoane pe lemn, alții lucrează în mozaic. Pe toți animându-i acuratețea lucrărilor și adeziunea fără rabat la tradiția bizantină. În interviul pe care ni l-a acordat, Ioan Popa ne vorbeşte despre reprezentarea Crucii, precum şi a temelor asociate ei, în iconografia românească.
La finalul unui dialog amplu cu părintele profesor Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific, trecem în revistă hotărârile Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325. De asemenea, facem trecerea către al
Suceava e un oraș în care sistematizarea comunistă și-a înfipt adânc colții. Arhitectura socialistă e îmblânzită, din loc în loc, de bisericile vechi, ale diferitelor confesiuni, și de câte o clădire austriacă scăpată ca prin urechile acului. Printre aceste minuni peste care mânia socialistă nu a trecut se numără și Biserica „Sfânta Înviere”. Ridicat de Elena, soția lui Petru Rareș, dintr-o dragoste „care înfruntă moartea”, lăcașul e ca o pasăre Phoenix. În ciuda istoriei sale zbuciumate, a păstrat neatins, de aproape cinci veacuri, spiritul Ortodoxiei moldovenești.
Un singur îndemn, an de an, de două milenii încoace, continuă să aducă lumină şi speranţă în suflete, să schimbe lumea şi lumile: „Bucuraţi-vă!”. E chiar bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos care ne ridică genunchii plecaţi şi ne dezvăluie minunile lăsate de Dumnezeu pe pământ. Iar una dintre aceste minuni este chiar oul de Paşti, încondeiat, închistrit sau vopsit, care întregește simbolistica celei mai mari sărbători a creştinătăţii. „Ouăle încondeiate nu au lipsit niciodată din coşul cu care mergeau bunicii şi străbunicii noştri la biserică în noaptea de Înviere. Le pregăteau îndeosebi în Joia Mare pentru că, făcute atunci, ţineau spre a fi consumate de Paşti. Este o tradiţie pe care noi ne străduim să o menţinem şi să o transmitem mai departe generaţiilor care vin”, spune Elena Vereha, meşter popular din Paltinu, Vatra Moldoviţei (Suceava).
Recent, când primăvara începea să-şi facă parcă prea grăbită prezenţa, am ales să ies din furnicar, din marele oraş Bucureşti, pentru a simţi mai bine schimbarea din natură, dar şi din sufletele noastre, mai ales acum, în perioada Postului Mare. Betoanele, asfaltul, metroul anesteziază sentimentul de comunicare cu creaţia, cu frumuseţea lumii de lângă noi şi din noi. La doar câțiva kilometri de forfota urbană, ascunsă între ape și păduri, Mănăstirea Cernica este una dintre acele insule de liniște unde sufletul își poate găsi odihna.
În Parohia Sărata, Protopopiatul Avrig, județul Sibiu, se găsește una dintre bisericile monument istoric aflate la poalele Munților Făgăraș, lăcaș de cult cu o pictură deosebită, realizată de frații Grecu, vestiți zugravi bisericești. Comunitatea de credincioși de aici este îndrumată de părintele Ioan-Cătălin Litman, cel care se străduiește să zidească Biserica vie, plămădită din sufletele credincioșilor.
Vin Floriile! Vin Floriile cu soare Și soarele cu Florii, Vestind marea sărbătoare În alai, în bucurii. Sălciile-nfloritoare De pe râuri și
Centrul Cultural Pitești este gazda expoziției de pictură „Tainele privirii” a artistei Adina Romanescu. La vernisajul care a avut loc în 3 aprilie, au fost invitați să vorbească istoricul Ștefan Dumitrache,
Gina Șerbănescu, autoarea volumului Fără de veste (Editura Platytera Books & Arts, 2024), se remarcă printr-o scriitură amprentată de oniric și ludic, cu inflexiuni mistice. După primul volum de poezie (În
PESTE MUNȚI ȘI VĂI Cu mult dibace mâini ploaia ne drămuiește oasele și cu o dăltiță sidefie le împarte într-o puzderie de fărâme. Noi, cătrăniți, ne ieșim din
DANGĂT DE CLOPOT Clopotul bate miezul nopții sunând cu dangăt grav, sculând de prin morminte morții ce prin sate au răposat. Bate, bate sunet apăsat, molcom răspicat, limba grațios mișcând timpul
În Sfânta și Marea Luni începe temeinica pregătire pentru Sfințirea Marelui Mir, care se va săvârși în timpul Sfintei Liturghii din Sfânta și Marea Joi. Acest eveniment de seamă al Anului Centenar al Patriarhiei Române este pregătit sub binecuvântarea Patriarhului României, cu deosebită atenție și rigoare eclesială. Marele Mir va fi preparat din ulei de măsline, vin natural, plante şi aromate biblice. Patriarhia Română foloseşte peste 40 de ingrediente.
La Catedrala Patriarhală a fost săvârșită duminică seară, 13 aprilie 2025, Denia din Sfânta și Marea Luni. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. dr. Mihail Săsăujan, de la Facultatea de
După ce, în ajunul sărbătorii Floriilor, mii de credincioși bucureșteni și ilfoveni au participat la tradiționalul pelerinaj organizat în centrul Capitalei, duminică, 13 aprilie, aceștia au luat parte la
Credincioşii din Sibiu au participat în număr mare la procesiunea de Florii de la Catedrala Mitropolitană din oraș. Procesiunea în jurul catedralei a avut loc după slujba Vecerniei cu Litie, săvârşită de
Anul 2025, când Patriarhia Română îşi sărbătoreşte Centenarul, are pentru Publicaţiile LUMINA o dublă semnificaţie aniversară. La 7 februarie anul acesta s-au împlinit 20 de ani de apariţie neîntreruptă
Între cele mai populare teme din teologia siriacă a primelor veacuri creștine este „haina de nuntă”. Valorificată prin numeroase imagini și simboluri biblice, această frumoasă paradigmă se configurează
La Catedrala Patriarhală a fost săvârșită duminică seară, 13 aprilie 2025, Denia din Sfânta și Marea Luni. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. dr. Mihail Săsăujan, de la Facultatea de
După ce, în ajunul sărbătorii Floriilor, mii de credincioși bucureșteni și ilfoveni au participat la tradiționalul pelerinaj organizat în centrul Capitalei, duminică, 13 aprilie, aceștia au luat parte la
Credincioşii din Sibiu au participat în număr mare la procesiunea de Florii de la Catedrala Mitropolitană din oraș. Procesiunea în jurul catedralei a avut loc după slujba Vecerniei cu Litie, săvârşită de
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, al șaselea popas duminical al Postului Mare, a fost prăznuită cu bucurie și la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale praznicului plecând de la Evanghelia duminicală. Preafericirea Sa a afirmat că, în esență, semnificația sărbătorii Floriilor este aceea că „florile virtuților din suflet, adunate în Postul Mare, sunt oferite lui Hristos”.
Sâmbătă, 12 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, aproximativ 2.000 de credincioși, împreună cu 60 de preoți din protopopiatele din Iași, au luat parte la tradiționala
La sfârşitul pelerinajului tradiţional de Florii desfăşurat în Capitală sâmbătă, 12 aprilie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a primit în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală pe reprezentanţii paracliselor patriarhale. Preafericirea Sa a mulţumit acestora pentru contribuţia la susţinerea activităţii Radio TRINITAS şi TRINITAS TV, precum şi a altor proiecte desfăşurate de Patriarhia Română, oferindu-le Diploma şi medalia anului 2025 - Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române, precum şi daruri legate de Centenarul Patriarhiei Române.
Anul 2025, când Patriarhia Română îşi sărbătoreşte Centenarul, are pentru Publicaţiile LUMINA o dublă semnificaţie aniversară. La 7 februarie anul acesta s-au împlinit 20 de ani de apariţie neîntreruptă
Învierea lui Hristos constituie temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină reprezintă inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli și esența credinței ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paști este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”.
29 martie 2025 Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Ioan, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, Iubiți frați întru Arhierie, Membrii ai Sfântului Sinod
Cu multă întristare, am primit vestea trecerii din această viaţă, în ziua de vineri, 14 martie 2025, a doamnei Elvira Sauciuc, fiică vrednică a Bisericii noastre. Doamna Elvira s-a născut în ziua de
București, 16 martie 2025 Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Părinte IOAN, Arhiepiscop ales al Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii Înaltpreasfinția Voastră, Cu
București, 16 martie 2025 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte ȘTEFAN, Arhiepiscopul de Ohrida, Skopje și Macedonia de
În Sfânta și Marea Luni începe temeinica pregătire pentru Sfințirea Marelui Mir, care se va săvârși în timpul Sfintei Liturghii din Sfânta și Marea Joi. Acest eveniment de seamă al Anului Centenar al Patriarhiei Române este pregătit sub binecuvântarea Patriarhului României, cu deosebită atenție și rigoare eclesială. Marele Mir va fi preparat din ulei de măsline, vin natural, plante şi aromate biblice. Patriarhia Română foloseşte peste 40 de ingrediente.
În acest an, când în Patriarhia Română îi comemorăm pe toți duhovnicii și mărturisitorii din temnițele comuniste, cu pioasă și smerită cuviință ne îndreptăm privirea spre chipul iconic al
În 18 martie 2025, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc deshumarea cinstitelor moaște ale Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Slujba deshumării a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi, precum și de maicile viețuitoare în Sfânta Mănăstire Râmeț, la care s-au adăugat și alte monahii, ucenice ale Sfântului Dometie, venite din numeroasele mănăstiri reactivate de viețuitoarele vrednice ale aşezământului din Munții Apuseni.
Titlul articolului de astăzi este cel pe care-l regăsim în pagina a doua a ziarului Aurora din 4 noiembrie 1925, unde este prezentată pe larg întronizarea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron
În 18 martie, la Sfânta Mănăstire Râmeț are loc, după rânduiala stabilită de Sfântul Sinod, potrivit învățăturii de credință ortodoxă, în conformitate cu normele liturgice și spre a aduce la
Pe lângă amenințarea extrem de gravă venită dinspre Est, de dincolo de Nistru, o altă amenințare s-a profilat dinspre Vest, Ungaria lansându-se în 1919 într-o serie de aventuri militare, care avea drept scop
Sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, va fi săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Catedrala Patriarhală. După o temeinică pregătire prealabilă, care începe în Sfânta și Marea Luni (14 aprilie 2025), Marele Mir va fi sfințit în timpul Sfintei Liturghii din Sfânta și Marea Joi (17 aprilie 2025). Cu acest prilej, programul slujbelor liturgice din ziua de 17 aprilie va fi următorul:
Orice manifestare culturală este benefică și educativă în măsura în care respectă, fără a deforma, simțul sacrului. Folosirea simbolurilor religioase în mod inadecvat, fără a prețui înțelesul lor liturgic și moștenirea lor spirituală pentru istoria și cultura universală, nu poate reprezenta o valorificare creștină a acestora.
În ziua de joi, 27 martie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Având în vedere extinderea tot mai mare a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni ale țării, Patriarhia Română îndeamnă clericii și credincioșii din toate eparhiile la rugăciune și solidaritate.
Data de 9 martie reprezintă atât ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, cât și Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. În această zi ne amintim, în mod special, de luptătorii români împotriva regimului totalitar comunist, care au fost închiși în lagăre și închisori și care au mărturisit credința ortodoxă împotriva ateismului comunist.
În ziua de joi, 6 februarie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Între cele mai populare teme din teologia siriacă a primelor veacuri creștine este „haina de nuntă”. Valorificată prin numeroase imagini și simboluri biblice, această frumoasă paradigmă se configurează
Încă unul dintre studenții Rugului Aprins arestați a fost Emanoil Mihăilescu. După 1989, domnul Emanoil Mihăilescu (1935-2019) a fost unul dintre mărturisitorii cei mai activi ai ororilor comunismului și a avut
Exponent al teologiei patristice niceene, Sfântul Efrem Sirul (306-373) a reușit să construiască o veritabilă apologie creștină în versuri a adevăratei credințe, combătând tendințele iudaizante și erezia
Biserica nu se teme de păcat. Dovadă e Sfânta Maria Egipteanca, pe care o sărbătorește de două ori pe an, dovadă și alți sfinți care au trăit la limita nebuniei, care s-au complăcut în cele mai grave
Doi sunt ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care au participat activ la reuniunile Rugului Aprins: Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea și viitorul Mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală - cel din urmă a fost p
În calendarul Bisericii Ortodoxe, Sfânta Maria Egipteanca, pomenită anual la 1 aprilie și în Duminica a 5-a din Postul Mare, reprezintă o paradigmă a puterii pocăinței din viața omului, transformându-l, chiar din cele mai tenebroase stări de decădere sufletească și trupească, în vas ales al Duhului Sfânt. Sinaxarul ei nu poate lăsa indiferent pe nimeni, căci el ne înfățișează, printr-o emoționantă și dramatică istorisire, drumul Cuvioasei, de la o viețuire marcată de păcat la una plină de har, constituind o zguduitoare mărturie despre puterea căinței autentice. Însă rolul Sfintei Maria Egipteanca în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe nu se limitează la dimensiunea ascetică: ea devine o icoană vie a îndumnezeirii omului, o dovadă incontestabilă că nimeni nu este iremediabil pierdut, că drumul de la păcat la virtute, de la moarte la viață rămâne posibil pentru oricine.
Acum 40 de ani, la mijloc de martie, în zi de duminică geroasă, paralizantă pentru vremuri în care stăpânirea nu ardea a se îngriji atât de mult de cele ale vieții personale ale cetățenilor țării, pe străzile Fălticenilor străbătea un car tras de boi, cu cetină frumos împodobit, presărată de zăpadă, care purta spre cimitirul din Oprișeni, trupul mult ostenitor, dar niciodată biruit de osteneală, al preotului Ilie Ilisei. Puțin trecut de 71 de ani, părintele plecase pe neașteptate, grăbindu‑se oarecum, la ceas când ar mai fi putut să se bucure de cele ce rodise mâinile sale necruțate, cugetul său statornic întru acrivia rânduielii și inima sa aprinsă de dorul după Casa lui Dumnezeu.
La împlinirea unui an de la trecerea în veșnicie a arhidiaconului Lavrentie Țurcanu de la Mănăstirea Neamț, îl pomenim cu sufletul plin de evlavie și recunoștință pentru viața și învățăturile sale. părintele Lavrentie a fost un om al rugăciunii neîncetate, al jertfei și al iubirii necondiționate pentru Dumnezeu și aproapele său. Trăind o viață de monah consacrată lui Hristos, el a fost un stâlp de smerenie, înțelepciune și binecuvântare pentru toți cei care l‑au cunoscut.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Mitropolitul Bartolomeu a fost un om al crucii. L-a iubit pe Hristos, Care din iubire de oameni a dorit să moară pe cruce, în chinuri, pentru noi. Domnul S-a unit cu crucea Sa, prin care a biruit moartea și ne-a
Pe vrednicul de pomenire Arhiepiscop Anastasie al Albaniei l‑am întâlnit pentru prima dată când era profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Atena și am fost impresionat de la început de felul
În 28 ianuarie 2010 pleca dintre noi, la numai 48 de ani, jurnalistul Florin Zamfirescu, apreciat drept una dintre cele mai complexe personalități care au activat în presa scrisă românească începând din a doua
În Duminica a 5‑a din Postul Mare, 6 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul or
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la sfârșitul săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a vizitat orașul german München. Din încredințarea Întâistătătorului Bisericii noastre, acesta a oferit un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Parohiei „Buna Vestire” din oraș și a participat la mai multe evenimente cultural-liturgice din capitala landului bavarez.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a poposit în perioada 22-25 martie în mijlocul credincioșilor români din orașul Olmsted Township, statul Ohio, SUA. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a participat la hramul bisericii comunității românești, sfințind după Sfânta Liturghie locul pentru o nouă biserică care va avea hramul „Buna Vestire”.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat la sfârșitul săptămânii trecute în vizită pastorală la românii din Danemarca și Suedia. Ierarhul a săvârșit,
La Centrul eparhial de lângă Roma a avut loc marți, 18 martie, prima conferință semestrială de primăvară în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, din acest an, la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona centrală a Italiei, dar și din insula Sardinia. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a adresat un cuvânt de întâmpinare preoților și diaconilor români.
Mănăstirea ortodoxă românească „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Allegan, statul Michigan, SUA, s-a aflat duminică, 16 martie, în zi specială de sărbătoare. A fost cinstit unul dintre ocrotitorii așezământului, Sfântul Nicolae Velimirovici, iar cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi.
Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Fraților, bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă! Îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nicio grijă, ci, întru
Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei. Părăsind casa părintească, a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde s-a călugărit. După trecerea
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 236 „Iar noi, pomenind numele lui Hristos Cel răstignit, punem pe
De când ne știm pe lumea asta, noi, oamenii, fugim de moarte cu o frică instinctivă, animalică. Numai că moartea aleargă mai tare decât noi. Cei mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți povestea emirului
Cea mai importantă perioadă liturgică şi duhovnicească din Postul Sfintelor Paşti este cea cuprinsă între Sâmbăta Floriilor şi Sâmbăta Mare, când suntem alături de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus
Cuvintele Evangheliei, încredințate de Domnul celor aleși, au străbătut vremurile și pământurile, răspândind vestea cea bună până la marginile lumii. Apostolii, purtători ai chemării Mântuitorului, au dev
Dezvoltarea tehnologiei a condus la o intensificare a modului de comunicare prin intermediul platformelor digitale. Specialiștii atrag atenția că acestea nu pot înlocui conexiunile reale, deoarece lipsesc empatia,