Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Liturghie arhierească într‑o localitate din Serbia
În ajunul Postului Sfintelor Paști, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 26 februarie, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor ortodocși români din localitatea Straja, provincia Voivodina, Serbia.
În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului”, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe teologul Octavian Ceruța pe seama Catedralei Episcopale din Vârșeț. Totodată, la finalul slujbei, părintele ieromonah Andrei Stancu a fost hirotesit duhovnic, spre folosul credincioșilor ortodocși români din Vârșeț. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de teologi, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.