Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Slujire arhierească la parohia românească din Bassano del Grappa
În Duminica a 4-a după Pogorârea Sfântului Duh (a Vindecării slugii sutașului), 2 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Bassano del Grappa, păstorită de părintele Cristian Mănășturean. Din soborul de clerici, care a slujit împreună cu ierarhul, a făcut parte și arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa.
La predică, Preasfinția Sa a tâlcuit textul evanghelic al duminicii, care prezintă vindecarea slugii unui sutaș roman, îndemnându-i pe cei prezenți să-și cultive credința în Domnul și încrederea în cuvintele Lui, mai mult decât în cuvintele lumii acesteia.