Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
Ziua Națională a României sărbătorită la o parohie românească din Seattle, SUA
La biserica ortodoxă românească „Sfinţii Părinţi Ioachim și Ana” din Seattle, Statele Unite ale Americii, s-a desfășurat duminică, 3 decembrie, o ceremonie cu ocazia Zilei Naționale a României, sub coordonarea părintelui paroh Ștefan Daniel Drăgoi. Evenimentul a reprezentat o manifestare a unității și respectului față de tradiția și identitatea românească.
Credincioșii prezenți au participat la o slujbă de Te Deum, la finalul căreia părintele paroh a vorbit despre semnificația Mării Uniri și a valorilor naționale. De asemenea, avut loc și sfințirea unei racle noi de bronz aurit, unde au fost așezate sfintele moaște ale Sfântului Ioan Maximovici.
În continuare, părintele Ștefan Daniel Drăgoi a sfințit o placă comemorativă de granit de 50 kg în pridvorul bisericii, dedicată ctitorilor, vii și adormiți. Gestul a avut menirea de a onora contribuția esențială a celor care au sprijinit și au susținut dezvoltarea sfântului lăcaș.
Evenimentul a inclus și un spectacol oferit de Ansamblul etno-folcloric „Datina”, care a cuprins elemente de teatru, cântece și dansuri tradiționale românești.
Această inițiativă a bisericii din Seattle a adus împreună comunitatea românească, subliniind importanța păstrării valorilor și tradițiilor în afara granițelor țării.