„Am stat pe umerii unor giganţi. Kepler a fost unul dintre ei”

Un creştin „necon­ven­ţional” pentru vremea lui, Johannes Kepler (1571-1630), celebru matematician şi astro­nom, avea o dragoste sinceră pentru Hristos, pentru inspiraţia şi au­to­ritatea Scripturii. Fai­moasa lui lucrare, Armoniile lumii (Harmonices mundi), începe astfel: „Încep un discurs sacru, un imn adevărat Dumnezeului Creator. Socotesc asta a fi un semn al evlaviei. Dar mai întâi trebuie să mă învăţ pe mine, iar apoi pe alţii cât de măreţ este Dumnezeu în înţelepciunea Sa, în puterea Sa şi cât de neîntrecut în bunătatea Sa”. Cercetătorul german rămâne în istoria lumii un uriaş al credinţei şi al ştiinţei.

La două zile după Crăciunul anului 1571, în micul orăşel din Weil-der-Stadt din Germania, Heinrich şi Katharina Kepler aveau cel de-al treilea copil, un băiat pe care l-au botezat Johannes. Născut cu o lună mai devreme, acesta era destul de firav şi s-a confruntat cu multe boli pe măsură ce a crescut. 

Bunicul lui Johannes, credincios fervent, a avut o mare influenţă asupra tânărului, insuflându-i valorile moralei creştine. Tatăl astronomului nu vedea nevoia şi nici nu putea să-şi permită a-l trimite la şcoală pe fiul său, dar bunicul a reuşit să strângă suma de bani necesară pentru ca nepotul să facă studii.
Încurajat de el, Johannes a excelat până când tatăl său l-a luat de la şcoală pentru a munci alături de familie. Cu toate acestea, afacerile familiei nu mergeau bine. Dar cu ajutorul câtorva profesori, Johannes a obţinut o bursă din partea ducelui de Württenberg, care i-a permis continuarea cursurilor.
În timpul şcolii, Kepler şi-a sporit credinţa şi a decis să-şi petreacă viaţa studiind şi slujind lui Dumnezeu ca preot, hotărâre care l-a determinat să aprofundeze studiile în această direcţie.
Hotărât să devină preot.

În 1587, la 16 ani, Johannes era student al Universităţii din Tübingen. Cursurile includeau matematică, astronomie şi studiul Scripturii în trei limbi, ebraică, greacă şi latină. La vremea în care Kepler era student, ideea că Pământul şi planetele se mişcă în jurul Soarelui nu era acceptată de toţi. Totuşi, unul dintre profesorii lui credea acest lucru şi l-a convins şi pe Kepler. După ce a absolvit în 1588 la vârsta de 17 ani facultatea şi şi-a luat diploma de master în 1591, la 20 de ani, Johannes a vrut să rămână la universitate pentru a studia teologia. Chiar înainte de a-şi încheia aceste studii, în 1594, Kepler s-a mutat la Graz pentru a prelua postul de profesor de matematică la un liceu. În timp ce profesa acolo, experienţa lui crescând, i s-a acordat curând postul de matematician din regiune.
Kepler era responsabil pentru acurateţea măsurătorilor folosite în afaceri, pentru realizarea de calendare şi măsurarea terenurilor. Pentru a hotărî datele privind recoltele, Kepler a trebuit să studieze anotimpurile şi lucruri precum lungimea zilei sau ciclurile lunii.
Aceste lucruri depind de rotaţia Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei sale şi de orbita Lunii. Pentru toate acestea a studiat la universitate. El voia să se asigure că lucrările lui erau corecte din punct de vedere ştiinţific, şi nu bazate pe astrologie, aşa cum făceau mulţi aşa-zişi oameni de ştiinţă.
Toţi astronomii care au venit după Kepler şi-au bazat descoperirile pe ale lui, incluzându-i aici pe Galileo Galilei şi Isaac Newton.
Kepler a pus la temelia viziunii sale despre cosmos armonia dată universului de Creator. El credea cu toată tăria că Dumnezeu a creat Soarele, Luna, stelele ca instrumente naturale pentru măsurarea timpului. La Geneză 1, 14 găsim: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii”.

„Dumnezeu era prea bun ca să rămână necunoscut”

Cu câţiva ani înaintea lui Kepler, Copernic declarase că Soarele, şi nu Pământul, era în centrul sistemului nostru planetar. Puţini au luat ideea lui în serios, dar aceasta a făcut ca cercetările să se desfăşoare mai uşor. Kepler a preluat ideea şi a devenit primul om de ştiinţă cunoscut care a susţinut public descoperirea lui Copernic. Dar, în ciuda eforturilor sale, calculele lui Kepler au eşuat la început în prezicerea corectă a evenimentelor cereşti. Aceasta pentru că a lucrat cu informaţii învechite despre poziţia planetelor. Singura persoană care i-ar fi putut oferi informaţii actuale era Tycho Brahe, un astronom danez. Acesta şi-a petrecut întreaga viaţă măsurând exact poziţiile planetelor.
Tycho Brahe nu-şi publicase încă nici o lucrare. Apoi, din cauza persecuţiei religioase, Kepler a trebuit să fugă din Germania. S-a stabilit la Praga. Kepler nu ştia, dar Brahe se mutase în acelaşi oraş. Ultimul i-a cerut lui Kepler să-i fie asistent. Kepler a lucrat la stabilirea traiectoriei planetei Marte, lucru nu tocmai uşor. Dacă Kepler ar fi reuşit, ar fi redus sutele de observaţii despre Marte într-o singură ecuaţie matematică.
Kepler şi-a încheiat „Nova astronomia“ cu un cântec de laudă la adresa Creatorului: „Dumnezeu era prea bun ca să rămână necunoscut şi a început să joace jocul peceţilor Sale semă­nându-Şi asemănarea în lume”.
Legile lui Kepler privind mişcarea planetară au devenit temelia astronomiei moderne. Isaac Newton a spus cândva: „Dacă am văzut mai departe, a fost pentru că am stat pe umerii unor giganţi. Johannes Kepler a fost unul dintre ei”. Newton şi-a bazat multe din lucrările lui despre gravitaţie pe legile lui Kepler.
Unul dintre motivele pentru care oamenii de ştiinţă s-au grăbit să accepte atât de repede legile lui Newton a fost acela că ele au urmat celor trei legi ale mişcării planetare ale lui Kepler.
În orice listă a marilor oameni de ştiinţă, Kepler este de obicei în primii 10. A considerat că numeroasele lui studii ştiinţifice sunt o altă cale de a privi minunata creaţie a lui Dumnezeu. Adesea era atât de entuziasmat de descoperirile lui, încât alcătuia imne de laudă aduse lui Dumnezeu chiar în jurnalele ştiinţifice.

Rodul descoperirilor sale

În 1601, Kepler socotea credinţa că stelele ar influenţa viaţa omului o minciună ce nu poate fi acceptată. În timpul vieţii lui, majoritatea oamenilor de ştiinţă nu credeau în ordinea Universului. Johannes însă credea că Dumnezeu a creat totul cu un scop şi că trebuie să existe un tipar logic şi o ordine în creaţia Sa.
Prima lege a lui Kepler arăta că toate planetele se învârtesc în jurul Soarelui după un tipar eliptic. A doua lege a lui arăta că o planetă se deplasează cu atât mai repede cu cât este mai aproape de o stea. A treia lege enunţa că pătratul perioadei de revoluţie a unei planete este proporţional cu cubul semiaxei mari a orbitei.
În timpul vieţii sale, mulţi astrologi menţineau superstiţii privind stelele şi planetele. Credinţa lui Kepler în Creator, în Dumnezeul Scripturii, l-a determinat să descopere aceste trei legi ale mişcării planetare şi astfel să risipească multe din acele superstiţii. Credinţa sa şi dorinţa de a învăţa cât mai mult despre lumea creată de Dumnezeu l-au împins pe Kepler să îmbunătăţească telescoapele folosite în vremea lui şi să studieze modul în care funcţionează ochiul uman. El a descoperit o nouă stea.
Publicaţiile lui privind poziţia stelelor şi a planetelor s-au dovedit a avea o mare importanţă pentru marinari. Călătoriile lor pe mare erau acum mai exacte. Kepler a studiat de asemenea data naşterii lui Hristos şi alte date biblice importante.
La 15 noiembrie 1630, la vârsta de 58 de ani, Kepler murea de o boală severă. Astăzi este amintit ca unul dintre fondatorii ştiinţei moderne. Aşa că atunci când cineva vă spune că nici un om de ştiinţă nu a crezut în relatarea creaţiei din Biblie, povestiți-i despre Kepler, creştinul total care a crezut în adevărul Scripturii.