Sfântul Ierarh Tarasie, un apologet al sfintelor icoane

Între marii apologeţi ai sfintelor icoane din secolul al 8-lea se numără şi Sfântul Ierarh Tarasie. Patriarh al Constantinopolului între anii 784 şi 806, acest mare mărturisitor al primului mileniu creştin a avut prin teologia sa un aport considerabil în edificarea doctrinei iconologice din cadrul celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea (787).

Apropiat al Sfintei Împărătese Irina, fiind o vreme secretarul personal al acesteia în perioada de regenţă, cultivatul şi cărturarul teolog Tarasie a fost rânduit spre cea mai înaltă slujire clericală a imperiului direct din rândul laicatului.

Sfetnicul Sfintei Împărătese Irina

La moartea fostului patriarh al capitalei, Pavel, Sfânta Împărăteasă Irina, simţind încă apăsarea pericolului crizei iconoclaste, care era departe de a fi rezolvată, trebuia să aleagă providenţial pentru binele mântuitor al Bisericii. Era pregătită pentru eventualele nemulţumiri şi discuţii care urmau să apară în consecinţa acestei alegeri, însă era foarte sigură că marea capacitate teologică a Sfântului Tarasie şi mai ales ataşamentul său faţă de credinţa cea adevărată erau soluţia de rezolvare a crizei doctrinare. Aşa se face că, în ziua de 25 decembrie 784, a fost hirotonit şi întronizat ca Patriarh al Constantinopolului. După învestire, patriarhul „a trimis o enciclică, însoţită de o mărturisire de credinţă adresată papei Adrian I al Romei şi patriarhilor răsăriteni, care, datorită iconoclaştilor din Constantinopol, întrerupseseră legăturile cu Constantinopolul. Pentru că Tarasie fusese mai înainte de alegere simplu laic, papa şi-a arătat nemulţumirea, reamintind încălcarea normelor canonice. I s-a cerut lui Tarasie să condamne hotărârile sinodului iconoclast de la Hieria. În şedinţa a doua a Sinodului al VII-lea Ecumenic (26 septembrie 787), Tarasie a ştiut să poarte astfel discuţiile încât să dea satisfacţie papei fără a recunoaşte în vreun fel pretenţiile lui de primat” (Pr. dr. Constantin Băjău, Curs pentru masteranzi, Craiova, 2018).

Preşedintele Sinodului al VII-lea Ecumenic

Sfântul Tarasie este unul din promotorii celui de al VII-la Sinod Ecumenic de la Niceea. Alături de Sfânta Împărăteasă Irina, patriarhul a cerut convocarea sinodului, ocupându-se personal de toate pregătirile necesare desfăşurării marelui eveniment. Convocarea sinodului a avut loc în luna august a anului 787, prima şedinţă desfăşurându-se în Biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol, sub conducerea Patriarhului Tarasie. Lucrările au fost întrerupte la scurt timp de garnizoana trupelor staţionate în capitală, constituită din comandanţi şi ostaşi iconoclaşti. Aceştia, nesocotind astfel autoritatea împărătesei, despre care considerau că a urcat pe tron în mod nedrept, au descins în biserică şi i-au evacuat cu forţa pe episcopi. Faţă de acest abuz, patriarhul şi împărăteasa nu au reacţionat deloc în pripă. Totul a fost din nou şi cu mai mare grijă calculat, sinodalii fiind chemaţi de data aceasta la Niceea, în luna septembrie a aceluiaşi an. Sub o motivaţie circulară din punct de vedere istoric, având autoritatea şi puterea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, cel de al VII-lea Sinod Ecumenic sau Niceea II a aprobat o serie de documente dogmatice pentru certificarea definitivă a învăţăturii despre cinstirea sfintelor icoane. „A fost aprobată Epistola papei Adrian către Irina, în ea fiind definită venerarea (cucernică şi cinstitoare) care putea fi dăruită icoanelor, ca fiind distinctă de adorare, ce putea fi adusă doar spiritual lui Dumnezeu. Scrierile lui Ioan Damaschin şi Gherman al Constantinopolului au fost înălţate la rangul de călăuze autentice pentru aspectele teologice implicate în venerarea icoanei şi a moaştelor (Teodor Studitul va fi adăugat mai târziu pe listă)” (Pr. John Anthony McGuckin, Dicţionar de teologie patristică, Iaşi, 2014, p. 472).

Contribuţia apologetică a Sfântului Tarasie

Revenind la Sfântul Tarasie, lupta sa împotriva ereziei iconoclaste începuse cu mult timp înainte de sinod. Era pe deplin conştient de marele rău pe care îl adusese această schismă şi a făcut tot posibilul să o înlăture. Graţie deosebitelor sale calităţi diplomatice şi rafinamentului teologic, el a înfruntat şi a depăşit numeroase dispute şi tensiuni ivite în cadrul sinodului, reuşind în cele din urmă să restabilească locul teologic şi cultul icoanelor în Biserică. Tot lui i se datorează respingerea oficială a unor hotărâri iconoclaste confirmate printr-un sinod local în anul 754. Documentul său a fost citit şi aprobat la Niceea II. Acestui demers i se adaugă o serie de scrisori şi cuvântări pe care patriarhul le-a dedicat lămuririi teologice a cinstirii sfintelor icoane. Cu toate acestea, Sfântului Tarasie i s-a reproşat că, în anumite probleme, a tratat lucrurile cu prea mare indulgenţă. Reprimirea episcopilor iconoclaşti a fost una dintre problemele ridicate de contestatarii săi, între ei numărându-se şi Sfântul Teodor Studitul. „După ce împăratul Constantin VI se căsătoreşte a doua oară, el este din nou criticat, pentru că a acceptat această căsătorie. Drept răspuns, el îl depune din treaptă pe preotul care a oficiat căsătoria. După ce Irina a fost înlăturată de la tron, Tarasie oficiază slujba de înscăunare a împăratului Nichifor” (Remus Rus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină, Bucureşti, 2003, pp. 801-802).

Argumente teologice pentru combaterea simoniei

În afară de teologia sa iconodulă, Sfântul Tarasie a mai scris şi un tratat „împotriva simonienilor”, trimis sub forma unei epistole către papa Adrian al Romei. Pe lângă bine întocmita argumentaţie teologică, această lucrare a beneficiat şi de un vădit caracter pastoral. Iată ce spune sfântul patriarh despre acest păcat răspândit în vremea sa mai cu seamă în cetatea Romei: „Că de se vinde vrednicia preoţiei, apoi de prisos a se cere de la dânşii cinstita petrecere a vieţii, şi vieţuirea cea întru curăţenie şi în fapta bună. De prisos este după şi dânşii şi Pavel dumnezeiescul Apostol care învaţă: Se cade episcopului să fie fără de prihană, treaz, întreg la minte, cucernic, învăţător, înfrânat, ţinându-se de credinciosul cuvânt al învăţăturii. Ca puternic să fie şi a mângâia cu învăţătura cea sănătoasă şi a mustra pe cei ce zic împotrivă (I Timotei 3, 1). Toate acestea se depărtează de la vânzătorul şi cumpărătorul preoţiei. Deci, întrebuinţările cele zise de sfântul ce stau de faţă, hotărăsc străin cu totul de preoţie pe cel ce oarecând a dat sau a luat, ori în ce timp, ori mai înainte de hirotonie, ori şi după hirotonie. Că luarea este luare oricând. Ci şi toate înaintările cele bisericeşti se ridică pentru darea banilor” (Pidalion, Epistola lui Tarasie al Constantinopolului către Papa Adrian, tâlcuită, p. 530).

Eruditul patriarh a trecut la cele veşnice în ziua de 25 februarie 806, „fără a vedea contraofensiva iconoclastă iniţiată de împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) prin Sinodul de la Constantinopol în anul 815”. Marea sa carismă teologică şi lucrarea apologetică au fost continuate de nepotul său, Sfântul Fotie cel Mare, la rândul său Patriarh al Constantinopolului.