Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Sfântul Nicolae al Japoniei, neobosit luminător al Orientului

Sfântul Nicolae al Japoniei, neobosit luminător al Orientului

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Documentar
Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 03 Feb 2021

În Patriarhia Română, 2021 a fost proclamat drept „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”. Acum mai puțin de doi ani, un raport oficial plasa diaspora românească pe locul al cincilea în topul celor mai numeroase la nivel internațional. Românii plecați în străinătate au reprezentat permanent o prioritate pentru Biserica Ortodoxă Română, clericii care păstoresc vastele comunități din diasporă depășind numărul de o mie. Anul trecut, în data de 3 noiembrie, a avut loc sfințirea bisericii parohiei ortodoxe românești din Tokyo, Japonia. Astăzi, la trei luni după acest fericit eveniment, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Nicolae Kasatkin, Luminătorul Japoniei, prin ale cărui ample eforturi misionare a fost cunoscută și îmbrățișată credința ortodoxă în ținutul nipon.

Sfântul Nicolae al Japoniei s-a născut în Rusia, la 1 august 1836, în orașul Berezovsky, districtul Volsk, din provincia Smolensk, primind la botez numele de Ivan Dimitrievici. Familia acestuia era numeroasă și săracă, tatăl său slujind ca diacon în acel oraș. Din nefericire, mama sa se stinge când tânărul Ivan avea numai 5 ani. În pofida situației materiale precare, acesta este trimis la Școala Teologică din Belsk, apoi la Seminarul Teologic din Smolensk. Făcându-se remarcat în timpul anilor de seminar drept unul dintre cei mai străluciți elevi, Ivan Dimitrievici intră în 1857 la Academia Teologică din Sankt Petersburg, acolo unde își menține statutul de student excepțional și de trăitor al unei vieți creștine autentice.

Primii ani în Orient

Marea chemare a vieții sale își are originea în timpul acestor ani de studiu, odată cu solicitarea consulului rus în Japonia, înaintată Sfântului Sinod și ulterior conducerii Academiei, de a trimite un preot pe lângă Consulatul Rusiei din Hakodate, care să îi călăuzească pe credincioșii ruși din Japonia, dar să și constituie, prin purtarea și știința sa, un exemplu de viață spirituală pentru japonezi și străini. Dovedind interes pentru efortul misionar, Ivan Kasatkin este declarat absolvent al Academiei în urma unei alte petiții a consulului și, la 24 iunie 1860, este tuns în monahism de Episcopul Nectarie, în biserica academică cu hramul celor Doisprezece Apostoli, primind numele Nicolae. La 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, este hirotonit ierodiacon, iar în ziua următoare, la sărbătoarea Soborului celor Doisprezece Apostoli, devine ieromonah.

Părintele Cătălin Pălimaru, în articolul său despre Sfântul Nicolae al Japoniei, apărut în revista Renașterea (nr. 2, februarie 2012), relatează cum călătoria tânărului misionar, care începe la scurt timp după absolvire și hirotonie, durează 10 luni, timp în care acesta traversează întinsa Siberie. Pe drum întâlnește un alt mare misionar al Bisericii Ruse, pe Sfântul Inochentie Veniaminov, pe atunci Arhiepiscop de Kamceatka, insulele Kurile și Aleutine și, mai târziu, Mitropolit al Moscovei. Monahul Nicolae primește o serie de sfaturi deosebit de utile privind predicarea Evangheliei printre străini de la cel care, în deceniile anterioare, adusese lumina Ortodoxiei în Alaska. Într-un final, acesta ajunge la Hakodate, în Japonia, la 2 iulie 1861, unde descoperă un mediu „nefamiliar și chiar ostil creștinismului, privit ca religie a celor necivilizați, vicioși și chiar infractori. Prin lege era interzisă propovăduirea Evangheliei”.

Opt ani i-au trebuit monahului Nicolae să înveţe limba japoneză. Sfatul esențial primit de la Arhiepiscopul Inochentie era acela că evanghelizarea unui popor străin era imposibilă fără adaptarea la specificul local. Cunoașterea limbii, a culturii și a istoriei unui popor era un element esențial în reușita apostolatului. Aceste cuvinte i-au întărit motivația proaspătului misionar, care începe îndată a studia limba și specificul japonez cu multă dedicare. Acesta nu ratează nici o ocazie de a-și aprofunda cunoștințele și participă la numeroase adunări publice, ascultându-i cu atenție pe oratorii care, nu de puține ori, erau călugări budiști care predicau poporului. Cu multă râvnă, își însușește limba, cultura și istoria Japoniei, astfel că, în anul 1868, era un vorbitor și un cunoscător al istoriei mai priceput decât majoritatea oamenilor simpli. În tot acest timp, studiază și engleza, care era pe cale să devină o limbă de circulație internațională. Acestea au fost bazele pe care părintele Nicolae și-a putut clădi propovăduirea evanghelică. Vorbitor al limbii japoneze, cunoscător al culturii și trăitor al unei vieți exemplare, acesta răspândește cu ușurință cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos. Primul convertit este chiar un preot șintoist, botezat cu numele Pavel (Sawabe), care va deveni ulterior primul preot ortodox japonez. În 1868, congregația părintelui Nicolae număra deja 20 de credincioși.

Conducător al misiunii ortodoxe rusești

La sfârșitul anului 1869, efectuează o călătorie la Sankt Petersburg pentru a raporta Sfântului Sinod rezultatele activității sale. La 14 ianuarie 1870, în urma evaluării lucrării părintelui Nicolae, se decide înființarea unei misiuni ecleziastice ruse pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu în ținutul nipon. Cu această ocazie, ieromonahul Nicolae este hirotesit arhimandrit și numit conducător al acestei misiuni. Lui i se alătură ieromonahul basarabean Anatolie Tihai, care, la întoarcerea în Japonia, rămâne la conducerea congregației de la Hakodate. Părintele Nicolae înființează un centru misionar în Tokyo.

Sosirea celor doi misionari în Japonia, în 1871, coincide cu începutul unei perioade de persecuție a creștinismului, a cărei intensitate s-a menținut până în 1873. Cei care au avut cel mai mult de suferit au fost neofiții, printre creștinii arestați numărându-se și părintele ­Pavel Sawabe. Sfârșitul acelei perioade de persecuție coincide și cu recunoașterea oficială, de către statul nipon, a misiunii elceziastice ruse. Din acest moment, propovăduirea ortodoxă în Japonia capătă amploare. Centre misionare, pe lângă cele din Tokyo și Hakodate, apar și la Nagasaki și Kyoto. Arhimandritul Nicolae ridică în Tokyo o clădire ce găzduia o biserică, o școală pentru 50 de persoane și o școală teologică, transformată în seminar în 1878. Un an mai târziu, în 1874, la solicitarea părintelui Nicolae, Episcopul Pavel de Kamceatka sosește la Tokyo pentru a hirotoni candidații locali propuși de acesta. Astfel, în bisericile aferente diverselor misiuni din Japonia se slujește în limba locală. Numărul școlilor din Tokyo și Hakodate crește, iar în capitală, în anul 1877, este fondată prima publicație ortodoxă: „Vestitorul Bisericii”. În anul în care primul seminar teologic apare în Tokyo, numărul creștinilor ortodocși japonezi ajunsese la 4.115. La succesul efortului de evanghelizare au contribuit în special oficierea slujbelor, susținerea cursurilor și apariția publi­cațiilor în limba locală.

Întâiul Episcop al Japoniei

Solicitarea din decembrie 1879 adresată de arhimandritul Nicolae Sfântului Sinod de a trimite un ierarh pentru întreaga Japonie are ca rezultat hirotonia sa în treapta de Episcop în data de 30 martie 1880, în Catedrala „Sfintei Treimi” din Lavra Sfântului Alexandru Nevski din Sankt Petersburg. Întors în Japonia, acesta își reia cu mai multă râvnă misiunea apostolică, traducând în limba japoneză cărțile de cult ortodoxe și alcătuind un dicționar teologic ortodox pentru creștinii niponi. De asemenea, înalță în Tokyo o impunătoare catedrală cu hramul Învierii Mântuitorului, numită de localnici Nikolai-do (casa lui Nicolae). Purtarea sa de grijă se îndreaptă către membrii tuturor comunităților ortodoxe de pe teritoriul Japoniei.

Ultima mare încercare în lucrarea sa misionară a constituit-o conflictul din 1905, când cele două țări cărora le aparținea (fie prin naștere, fie prin adopție) intră în război. Se poartă însă cu demnitate și cu pogorământ față de neajunsurile istoriei. Nu de puține ori, reușește să ofere ajutor și asistență prizonierilor de război ruși aflați în situații difici­le. Pentru comportamentul său exemplar și ­aprecierea obţinută din partea ambelor tabere, este ridicat la rangul de Arhiepiscop.

Roadele misiunii și sfârșitul vieții

În 1911, la 50 de ani de la începutul apostolatului său, Biserica Japoniei număra peste 33.000 de credincioși, împărțiți în 266 de comunități, păstoriți de un arhiepiscop, 35 de preoți și 6 diaconi, asistați de 14 profesori de muzică liturgică și 116 cateheți. Astăzi, clerul ortodox din Japonia este în totalitate indigen.

Arhiepiscopul Nicolae se mută la Domnul în pace la 3 februarie 1912, la vârsta de 75 de ani, și este înmormântat în Cimitirul Yanaka din Tokyo. Întreaga sa viață a fost un exemplu de călăuză spirituală devotată deplin misiunii sale. Energia de care a dat dovadă în lucrarea sa de propovăduire a Adevărului a fost egalată doar de eficiența sa. Această realitate se oglindește în cuvintele pe care le-a rostit ­cândva: „Consider că este nepotrivit pentru un misionar să se pensioneze, în afară de situația în care devine total incapabil să mai slujească. Aș prefera să mor pe ogorul pe care pronia lui Dumnezeu m-a trimis să îl ar și să îl semăn”. În data de 10 aprilie 1970, Sfântul Sinod al Bisericii Rusiei, sub conducerea Patriarhului Alexei I, l-a canonizat pe Arhiepiscopul Nicolae, numindu-l întocmai cu Apostolii, titlu pe care Biserica l-a acordat numai acelor sfinți a căror lucrare de propovăduire este considerată asemănătoare cu cea a Apostolilor Mântuitorului Hristos. Astăzi, Biserica Ortodoxă a Japoniei are statutul de Mitropolie autonomă, confirmat în același an de Biserica Ortodoxă Rusă, în a cărei jurisdicție se află.

Contribuții românești la lucrarea ­de evanghelizare

Așa cum am afirmat, prima prezență ortodoxă românească în Țara Soarelui-Răsare a constituit-o sosirea cuviosului Anatolie Tihai în Hakodate, în 1871, acolo unde și-a desfășurat activitatea până în 1890, când s-a întors în Rusia din pricina stării de sănătate tot mai șubrede. A fost paroh al Bisericii ortodoxe și superior al centrului misionar din Hakodate (1872-1878), profesor la Seminarul din Tokyo (1878), întemeietor al Bisericii din Osaka (1878), conducător al misiunii ortodoxe ruse (1879-1881) și profesor al școlii catehetice din Osaka (1882-1889). Fratele său, Iacob Tihai, s-a făcut remarcat prin punerea pe note a cântărilor de la strană în limba japoneză.

Părintele Cătălin Pălimaru, autorul articolului menționat, remarca faptul că „între atuurile Ortodoxiei rusești trebuie socotită și prodigioasa ei activitate misionară, desfășurată în afara granițelor ei teritoriale și canonice. Vecinătatea cu atâtea popoare, culturi și religii, total diferite de etosul rusesc, a obligat Biserica Ortodoxă Rusă să dezvolte un program misionar, derulat începând de la nivelul școlilor teologice, grație căruia Evanghelia și credința ortodoxă au fost vestite în cuprinsul Extremului Orient”.