În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, le cinstim pe Sfintele Femei Mironosițe, întrucât acestea reprezintă modele de curaj, credință și smerenie în Biserică. Împreună cu Sfinții Apostoli, ucenițele Domnului L‑au urmat pe Mântuitorul Hristos, atunci când vestea Evanghelia Împărăției cerurilor, contribuind prin slujirea lor la lucrarea Sa misionară. Unele dintre acestea au fost martore ale Pătimirilor și ale Învierii Sale din morți. Astfel, în prima zi a săptămânii, duminică, dis‑de‑dimineață, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif/Iosie (numită și Maria lui Cleopa) și Salomeea (soția lui Zevedeu și mama celor doi fii, Iacov și Ioan) au mers la mormântul lui Iisus, ca să ungă Trupul Său, după obiceiul iudaic, arătând astfel o prețuire deosebită, prin mirurile sau uleiurile aromate, de mare preț.
Mesaj de condoleanțe transmis familiei preot Ilie şi Nicoleta Melniciuc
Am aflat cu mare tristeţe vestea dureroasă a trecerii din această viaţă a fiului dumneavoastră, tânărul Ilie Gabriel, în urma accidentului din după-amiaza zilei de 9 august 2020.
Vă adresăm gândul nostru părintesc de compasiune şi consolare în faţa unei suferinţe atât de cumplite şi suntem alături de dumneavoastră, precum şi de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat pe tânărul Ilie Gabriel, care s-a remarcat ca fiind un student eminent.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Biruitorul morţii, să vă întărească duhovnicește şi să aşeze sufletul robului Său Ilie Gabriel în ceata sfinţilor Săi, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române