În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, le cinstim pe Sfintele Femei Mironosițe, întrucât acestea reprezintă modele de curaj, credință și smerenie în Biserică. Împreună cu Sfinții Apostoli, ucenițele Domnului L‑au urmat pe Mântuitorul Hristos, atunci când vestea Evanghelia Împărăției cerurilor, contribuind prin slujirea lor la lucrarea Sa misionară. Unele dintre acestea au fost martore ale Pătimirilor și ale Învierii Sale din morți. Astfel, în prima zi a săptămânii, duminică, dis‑de‑dimineață, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif/Iosie (numită și Maria lui Cleopa) și Salomeea (soția lui Zevedeu și mama celor doi fii, Iacov și Ioan) au mers la mormântul lui Iisus, ca să ungă Trupul Său, după obiceiul iudaic, arătând astfel o prețuire deosebită, prin mirurile sau uleiurile aromate, de mare preț.
Un harnic lucrător în via Domnului
La slujba de înmormântare a preacucernicului părinte Iulian Şchiopu, parohul Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - Parc Rahova I, Protoieria I Capitală, de astăzi, 6 iunie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite următorul mesaj de condoleanţe.
În ziua de 2 iunie 2011 s-a mutat la cele veşnice vrednicul de pomenire preot Iulian Şchiopu de la Parohia Parc Rahova I, Protoieria I Capitală, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor.
S-a născut în anul 1942, luna iulie, ziua 6, în comuna Ciolăeştii din Deal, judeţul Teleorman, din părinţii Alexandru şi Elena. A urmat şcoala generală în comuna natală, după care s-a înscris la Seminarul Teologic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1962. În acelaşi an s-a înscris la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1966, cu lucrarea de licenţă "Pilde pastorale pentru preoţimea ortodoxă română de azi, din activitatea şi opera scrisă a patriarhului Justinian".
S-a căsătorit la 4 septembrie 1966 cu Margareta Covaleon şi a avut doi copii - Bogdan (care acum este medic în Noua Zeelandă) şi Despina (profesor).
În octombrie 1966 s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, alegându-şi specialitatea Liturgică pastorală şi Artă creştină. Aceste cursuri le-a absolvit în iunie 1969, iar în ianuarie 1970 a susţinut examenul de admisibilitate. În acelaşi timp a fost numit şi cântăreţ bisericesc la Parohia Sf. Ilie - Rahova din Capitală, iar la Institutul Teologic din Bucureşti a funcţionat ca suplinitor al postului de bibliotecar, începând cu 1.12.1968, funcţie pe baza căreia a obţinut şi hirotonia onorifică de diacon pe seama paraclisului Institutului Teologic, în data de 5 octombrie 1969.
La data de 1 aprilie 1970, diaconul Iulian Şchiopu a fost numit în postul de preot vacant de la Parohia Parc Rahova I şi hirotonit la data de 17 mai 1970, în Biserica "Schitul Maicilor", de către mitropolitul Nifon Criveanu.
Din cei 40 de ani de preoţie la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - Parc Rahova I, 20 de ani a fost şi membru judecător şi preşedinte al Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Între anii 1990 şi 2000 a funcţionat şi ca profesor de religie la Şcoala Nr. 141 - I.C. Brătianu din Bucureşti.
Exemplu de moralitate, corectitudine şi de slujire liturgică
S-a evidenţiat ca preot - bun slujitor al Sfântului Altar, mărturisind adesea că cea mai mare bucurie a sa a fost aceea "de a-L sluji pe Dumnezeu şi Biserica Sa, continuând să-mi împlinesc datoria, făcându-mă tuturor toate ca pe toţi cei ce-i slujesc să-i îndrept pe calea mântuirii".
Era iubitor de artă, literatură, pictură, muzică şi pelerinaje.
În urmă cu două săptămâni a primit o grea lovitură prin decesul soţiei sale, Margareta, care s-a stins din viaţă după o scurtă, dar grea suferinţă, ceea ce l-a afectat foarte mult, fapt pentru care, iată, de acum se alătură soţiei sale dragi.
A fost un exemplu de moralitate, corectitudine şi de slujire liturgică pentru toţi preoţii şi credincioşii Protoieriei I Capitală, unde a slujit la Parohia Parc Rahova I timp de 40 de ani.
Cunoscând râvna duhovnicească şi zelul pastoral-misionar ale PC preot Iulian Şchiopu, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata drepţilor şi să-i dăruiască odihnă în lumina şi dragostea Preasfintei Treimi, iar familiei îndoliate transmitem condoleanţe şi părinteşti binecuvântări.
Veşnica lui pomenire, din neam în neam!
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române