95 de ani de la trecerea la cele veşnice

În viaţa Bisericii ardelene s-au perindat de-a lungul timpului personalităţi importante care au lăsat o amprentă deosebită asupra vieţii religioase a românilor ardeleni. Mai întâi mitropolitul Andrei Şaguna (1846-1873), apoi Miron Romanul (1874-1898) şi Ioan Meţianu (1899-1916) sunt trei dintre personalităţile aşezate pe altarul vieţii spirituale a Transilvaniei veacului al XIX-lea.

Ioan Meţianu s-a născut pe meleagurile Zărneştiului, la 9 mai 1828, dintr-o familie a cărei obârşie s-a putut urmări până la începutul secolului al XVI-lea de către istoriograful Ioan Cavaler de Puşcariu. Tatăl său, Bucur Meţianu, cântăreţ de biserică, dar şi un om de frunte al comunităţii zărneştene, a decedat pe când tânărul Ioan avea doar 3 ani.

Mama sa, Maria, fiica protopopului Ioan Baiul de la Zărneşti, s-a ocupat foarte bine de creşterea fiului său Ioan, sădind în sufletul său sentimentul religios. Studiile primare le-a făcut la Zărneşti, apoi la şcoala normală şi la gimnaziul romano-catolic în Braşov, urmând ca apoi să treacă la liceul romano-catolic din Cluj. Peste tot s-a dovedit ca un element eminent. În anul 1847 urmează cursurile seminarului teologic din Sibiu, iar după absolvire intră în administraţie, mai întâi ca protonotar la Bran, iar apoi la Zărneşti, unde va funcţiona până în anul 1853, când este hirotonit.

Hirotonit de mitropolitul Andrei Şaguna

Calităţile alese ale tânărului absolvent, zelul său la învăţătură, n-au scăpat ochiului ager al mitropolitului Andrei Şaguna, care îl aşază, în noiembrie 1853, întru diacon şi preot în fruntaşa parohie a Râşnovului, de unde era soţia sa, Maria, fiica preotului Ioan Nan.

La stăruinţele fruntaşilor din Zărneşti revine ca paroh în localitatea natală, unde postul devenise vacant. Sosirea lui în Zărneşti are loc într-un moment în care zărneştenii se aflau într-o grea încercare de pe urma unui proces în care magistratul din Braşov voia să ia averile şi pădurile zărneştenilor. Prin eforturi considerabile reuşeşte să salveze averile şi pădurile acestora.

Este numit mai întâi administrator protopopesc (1858), iar după doi ani, preoţimea tractului Bran îl cere în unanimitate ca protopop definitiv. Devenind un colaborator apropiat al mitropolitului Şaguna, organizează în tractul Branului un protopopiat model, atât în domeniul strict bisericesc, cât şi în cel şcolar: înfiinţează şcoli poporale cu doi, trei sau patru învăţători, iar la Bran deschide o şcoală centrală la nivelul celor din Braşov, îngrijindu-se de înzestrarea materială a bisericilor, dar şi a şcolilor.

Episcop al Aradului

În 31 martie 1867, după 16 ani de căsătorie, tânăra sa soţie trece spre cele veşnice, fiind nevoit să-şi crească singur cei patru fii minori, ocupându­se totodată şi de bunul mers al Protopopiatului Bran. Ca atare, mitropolitul Andrei Şaguna îl recompensează, recomandându-i regelui să fie decorat cu ordinul "Crucea de aur".

În anul 1874, în urma alegerii lui Miron Romanul în scaunul mitropolitan al Ardealului, Ioan Meţianu este ales ca vicar la Oradea, iar un an mai târziu (1875), episcop al Aradului. În noua sa calitate s-a dovedit un bun chivernisitor al eparhiei arădene în toată perioada secolului al XIX-lea şi până la istoricul an 1918, putând fi considerat ca al treilea ctitor al ei, după întemeietorul ei, Isaia Diaconovici, şi restauratorul ei de la mijlocul secolului al XVIII-lea, Sinesie Jivanovici.

Din realizările sale în Eparhia Aradului amintim: reorganizarea şi consolidarea institutului teologic şi preparandia, înfiinţarea unor fundaţii de ajutorare, dar şi a unui periodic "Biserica şi Şcoala", cu mare popularitate în Transilvania timpului.

În anul 1879, înfiinţând tipografia diecezană a Aradului pe cheltuială proprie, în şedinţa sinodului arhidiecezan, anunţa: "Am înfiinţat această tipografie ca să fim în stare a înzestra şcolile noastre cu cele mai bune şi ieftine cărţi şi aşa să răspândim în publicul nostru în general şi în special în clerul şi corpul nostru didactic, tot mai multă lumină".

Mitropolit al Ardealului

După moartea mitropolitului Miron Romanul, la 31 decembrie 1898, Congresul Naţional Bisericesc îl alege pe Ioan Meţianu mitropolit al Ardealului, având 64 de voturi, iar Nicolae Popea, 41 de voturi.

După instalarea sa în scaunul mitropolitan, în prima şedinţă pune în discuţie construirea unei catedrale. Chiar dacă această catedrală mitropolitană din Sibiu a fost construită în timpul păstoririi lui Ioan Meţianu, nu trebuie omis faptul că pentru această catedrală s-au făcut colecte încă din timpul mitropolitului Andrei Şaguna. Piatra fundamentală a catedralei este pusă, însă, în anul 1902, iar finalizarea ei are loc în anul 1906. Un merit deosebit al său este şi acela de a fi ridicat o nouă clădire pentru Institutul Teologic din Sibiu (1914), clădire care dăinuie şi astăzi.

Întreaga sa activitate s-a desfăşurat de-a lungul unei perioade critice pentru ardeleni, şi anume dualismul austro-ungar, în timpul căruia Meţianu s-a dovedit un mare apărător al românilor, ridicând de multe ori glasul împotriva legilor de maghiarizare, care îi afecta pe locuitorii Transilvaniei.

După o activitate deosebită, bine apreciată de contemporani, pe 3 februarie 1916, mitropolitul Ioan Meţianu a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Sibiu-Cetate, alături de alte două personalităţi importante ale vieţii bisericeşti ardelene: Miron Romanul şi Vasile Moga.

La moartea sa, majoritatea ziarelor de atunci scriau despre pierderea acestui mare ierarh, pe care îl comparau cu Moise, cel care a condus poporul spre pământul făgăduinţei.

În Şcheii Braşovului s-a constituit un fond documentar "Ioan Meţianu", în vederea alcătuirii unei monografii dedicate marelui ierarh.