Parohia „Sfinții Voievozi” din orașul prahovean Urlați s‑a aflat, la sfârșitul acestei toamne, la momentul culegerii roadelor în urma eforturilor de restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș
Asistenţă pentru vârstnicii din Bistra
În cadrul proiectului "Serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice", care a început la 1 aprilie 2009 şi se încheie la 30 septembrie 2010, 40 de vârstnici din localitatea Bistra primesc alimente şi au parte de asigurarea igienei, menaj, cumpărături, consiliere legislativă şi activităţi de recreere.
Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din cadrul Centrului Social "Sfântul Mare Mucenic Mina" din Bistra este parte integrantă a celei mai dezvoltate reţele judeţene de centre de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu din ţara noastră, înfiinţată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă (AFO) şi filialele acesteia, la iniţiativa Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. În această misiune social-filantropică primul sprijin vine din partea partenerilor, autorităţi judeţene, precum Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), autorităţi locale, dar şi credincioşi, care îşi aduc contribuţia, fie în mod direct prin diverse donaţii, fie prin acel 2% din impozitul datorat statului. 475 de persoane îngrijite la domiciliu Beneficiarii reţelei Asociaţiei Filantropia Ortodoxă, ce cuprinde 12 servicii în judeţul Alba şi alte trei în judeţul Mureş, sunt 475 de vârstnici care primesc zilnic îngrijire la domiciliu. Unicitatea acestor servicii constă mai întâi în succesul colaborării dintre Arhiepiscopia de Alba Iulia şi CJ Alba prin Direcţia de Asistenţă Socială, apoi în implicarea preoţilor parohi din cadrul comunităţilor, dar şi în aceea că beneficiarilor li se oferă hrană caldă zilnic prin intermediul cantinei mobile. Costul lunar al funcţionării celor 15 servicii este în medie de peste 120.000 de lei. După finalizarea finanţării, vârstnicii de la Bistra vor avea parte în continuare de îngrijirea necesară, funcţionarea serviciului urmând să fie realizată prin parteneriatul public-privat încheiat între Biserică, Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Local Bistra. Proiectul de la Bistra a fost finanţat de Agenţia Română de Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) şi a fost implementat de AFO Alba Iulia în parteneriat cu Consiliul Local Bistra, DGASPC Alba şi Asociaţia Ecoturbistra. Finanţarea a fost de 40.000 de dolari în cadrul proiectului Guvernului României "Închiderea Minelor, Refacerea Mediului şi Regenerare Socio-Economică". Costul total al proiectului este de 61.535 dolari, din care 21.535 dolari au fost contribuţia comunităţii. Program de telemedicină pentru cei bolnavi O noutate, în privinţa reţelei de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, anunţată de pr. Nicolae Ignat, preşedintele AFO Alba Iulia, este ideea implementării unui program de telemedicină. Prin intermediul unei linii de finanţare ce urmează să fie deschisă de Agenţia Zonelor Miniere, AFO intenţionează să adauge la reţeaua de servicii de îngrijire la domiciliu din zona Munţilor Apuseni (Baia de Arieş, Bistra, Câmpeni, Zlatna) o componentă medicală, ce are în vedere acordarea de consultaţii medicale online. Cu alte cuvinte, persoanele vârstnice cu probleme de mobilitate şi care locuiesc în zone izolate nu vor mai trebui să se deplaseze până la cabinetul medical sau nu vor mai trebui să aştepte vizita medicului, ci, cu ajutorul unei aparaturi speciale, vor putea fi consultate la domiciliu, urmând ca datele colectate să fie transmise on-line sau prin sms, la medicii specializaţi. Mai puţini bătrâni instituţionalizaţi La conferinţa de presă organizată la sediul Centrului-pilot pentru persoane cu dizabilităţi "Sfântul Meletie" din Alba Iulia de joi, 16 septembrie, au participat preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, pr. Ignat Nicolae Călin, director adjunct DGASPC Alba, Marius Scheau, Adriana Todorean, director Sucursala Alba FRDS, Tancău Camelia, supervizor proiect FRDS, pr. Dorel Floca - paroh Bistra, primarul comunei Bistra, Gligor Traian, coordonatorul de proiect Laura Pleşa, Bîrla Marin - preşedintele Asociaţiei ECOTURBISTRA şi nu în cele din urmă Niculina Bocşa - asistent socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice. Directorul adjunct al DGASPC Alba, Marius Scheau, a felicitat reprezentanţii AFO pentru activitatea din domeniul social şi a arătat că odată cu dezvoltarea acestei reţele de îngrijire la domiciliu "a scăzut foarte mult presiunea pe adresabilitatea privind instituţionalizarea persoanelor adulte şi cu dizabilităţi". Reprezentantul instituţiei de asistenţă socială a ţinut să sublinieze specificul românesc al acestor servicii de îngrijire la domiciliu, prin aceea că beneficiarii primesc zilnic hrană caldă, prin intermediul cantinei mobile.