Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Binecuvântarea capelei mortuare de la Parohia Limba, Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit duminică, 3 decembrie, Sfânta Liturghie în Parohia Limba, Protopopiatul Alba Iulia. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Precum Mântuitorul Hristos a împlinit rugăciunea cerșetorului orb din Ierihon, tot așa ne ascultă pe noi atunci când ne rugăm. Răspunzând rugăciunilor noastre, El nu ne dă întotdeauna ceea ce cerem, pentru că, fără să ne dăm seama, adeseori cerem lucruri care n-ar fi bune pentru noi. Domnul răspunde la rugăciunile noastre în felul Său înțelept și iubitor, dându-ne ceea ce El știe că ar fi cel mai bine pentru noi”.
Ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a capelei mortuare. Pr. paroh Marcel Duda a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar binefăcătorii din parohie au primit diplome de aleasă cinstire.