Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
Biserica Zlătari din București își va sărbători duminică ocrotitorul
Biserica Zlătari din Protopopiatul Sector 3 Capitală își va sărbători duminică, 2 octombrie, hramul închinat Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian. Programul liturgic dedicat sărbătorii lăcașului de rugăciune situat pe Calea Victoriei va debuta sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 16:00, cu scoaterea raclei care adăpostește mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, urmând ca de la ora 17:00 să fie săvârșite slujba Vecerniei cu Litia și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian.
Duminică, în zi de hram, de la ora 8:00 va fi oficiată slujba Utreniei, iar în continuare Sfânta Liturghie arhierească. Seara, de la ora 17:00, credincioșii vor putea participa la Paraclisul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, se arată pe site‑ul parohiei, zlatari.ro.