Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Concert de colinde la Casa de Cultură din Caransebeș
Eparhia Banatului Montan, cu ajutorul lui Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, a organizat miercuri, 13 decembrie, concertul de colinde „Împreună de Crăciun”. Evenimentul s‑a desfășurat la Casa de Cultură „George Suru” din municipiu și a reușit să adune laolaltă autorități locale, preoți și credincioși din Caransebeș, astfel încât sala de spectacole să fie arhiplină.
Cei care i‑au bucurat pe cei prezenți au fost Corul „Epifania” din Timișoara și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian i‑a felicitat pe colindători pentru modul în care au transmis bucuria Nașterii Domnului, umplându‑i pe toți de bucurie, pace și dragoste.
„Mă bucur foarte mult că în această seară sala a fost arhiplină, putem spune neîncăpătoare și, de asemenea, mă bucur foarte mult că acest concert de colinde a fost unul de excepție și de înaltă ținută. Îi felicităm pe cei care ne‑au adus în suflet, în inimă și în minte colindul sfânt și bun, colindul strămoșesc. Suntem datori în aceste vremuri să înțelegem mai bine doxologia, mesajul îngerilor de la Betleem: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire!»”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian.
La final, Nicolae Șincari, dirijorul Corului „Epifania”, i‑a înmânat managerului Dumbravă o plachetă de gratitudine în semn de mulțumire pentru tot sprijinul adus coralei.