La Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu a avut loc luni, 20 mai, vernisajul expoziției „Troițele din Mărginimea Sibiului”, în care sunt adunate peste 20 de lucrări în acuarelă realizate de etnograful
Congresul „Pavlia“, la final
În Casa de cultură a oraşului Veria din Grecia, s-a desfăşurat în perioada 25-29 iunie cea de-a XVI-a ediţie a Congresului Internaţional de Teologie "Pavlia", dedicat Sfântului Apostol Pavel.
"Pe lângă referatele ştiinţifice, prezentate de profesori de la facultăţi din Grecia şi străinătate, manifestarea de la Veria a cuprins şi momente liturgice, la care au participat toţi ierarhii reprezentanţi ai Bisericilor Autocefale surori. Sfânta Liturghie de duminică a fost săvârşită la Biserica "Sfântul Cuvios Antonie", ocrotitorul oraşului Veria. În fiecare zi, după referatele prezentate, a avut loc premierea unor elevi merituoşi, de la diferite şcoli din cadrul Mitropoliei de Veria, care au participat la diferite concursuri, olimpiade sau manifestări sportive. Elevilor cu nevoi speciale le-au fost înmânate medalii şi diplome de către ierarhii prezenţi sau de către profesorii referenţi. Simpozionul a cuprins şi momente culturale, cum a fost concertul de muzică clasică dedicat celor 1.261 de martiri din oraşul Nausia, martirizaţi de către turci în anul 1822", ne-a declarat PS Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, delegatul Patriarhului României la Congresul "Pavlia".